Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Timișoara au reușit, în scurt timp, identificarea și reținerea unui bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării în municipiul Timișoara.
În data de 25 iulie 2025, o femeie de 70 de ani a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, o persoană necunoscută s-a apropiat din spate, i-a smuls lănțișorul de la gât, apoi a fugit de la fața locului.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care au efectuat verificări în vederea depistării și identificării persoanei.
În scurt timp, la data de 26 iulie, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată, fiind vorba de un bărbat de 39 de ani, depistat în extravilanul localității Herneacova.
Bărbatul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat magistraților care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.
Foto: arhiva










































Comentarii prin facebook