O nouă şansă pentru un viitor academic: admiterea de toamnă la UPT

Numărătoarea inversă a început şi mai sunt doar câteva zile până se vor redeschide listele pentru înscrierea la cel mai vechi institut de învăţământ din Vestul ţării.

Absolvenții de liceu care nu au participat la sesiunea de admitere din vară sau nu au fost admiși la programul dorit au acum o nouă oportunitate de a-și continua parcursul educațional: sesiunea de admitere de toamnă la Universitatea Politehnica Timișoara.

Într-o societate tot mai tehnologizată, formarea inginerilor și a specialiștilor în domenii conexe devine esențială. Alegerea unei facultăți din cadrul UPT – una dintre cele mai prestigioase universități tehnice din România, cu o tradiție de peste 100 de ani – înseamnă un pas sigur către o carieră de succes, fie prin angajarea în companii de top, fie prin dezvoltarea propriului start-up.

Oportunități și avantaje pentru studenți
UPT pune la dispoziția studenților:
• cazare garantată în căminele modernizate ale universității;
• masă la prețuri subvenționate în cantinele proprii;
• acces la cea mai mare bază sportivă universitară din țară;
• cea mai modernă bibliotecă universitară din vestul României;
• săli de curs, amfiteatre și laboratoare dotate la standarde europene.

Legături directe cu mediul economic
Parteneriatele solide cu companii naționale și internaționale facilitează:
• stagii de practică relevante,
• oferte de angajare încă din timpul studenției,
• susținerea proiectelor de cercetare și inovare,
• implicarea activă în viața ligilor studențești.

Sprijin pentru spiritul antreprenorial și dimensiune internațională
Studenții UPT beneficiază de sprijin în dezvoltarea start-up-urilor, inclusiv prin acces la finanțări europene. De asemenea, universitatea oferă o deschidere internațională prin programele Erasmus+ și alianța E³UDRES², ce aduc oportunități de burse și stagii în universități de prestigiu din întreaga lume.

Viață de campus și activități extracurriculare

Pe lângă procesul educațional, UPT oferă un cadru vibrant de dezvoltare personală și socială, prin Campus Creativ și prin numeroasele proiecte și evenimente organizate de ligile studențești.

Admitere 2025 – sesiunea de toamnă

Înscrierile se desfășoară între 25 august și 6 septembrie, atât online, cât și fizic la sediile facultăților, iar candidații își pot depune dosarere sau portofoliile până în ultima zi, la ora 14:00. Procesul de confirmare a locurilor va avea loc în trei etape, între 9 și 12 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 12 septembrie, ora 14:00.

Detalii complete despre sesiunea de admitere de toaman 2025 se regăsesc pe site-ul dedicat: www.studiaza.upt.ro iar depunerea dosarelor are loc pe platforma https://enroll.upt.ro/.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.