CFR Infrastructură Timișoara anunță că în stația Lugoj, au loc ample lucrări de modernizare, aferente Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est, în vederea deschiderii circulației feroviare la sfârșitul lunii august, pe liniile 3, 4, 5 și 6 din stație, precum și celor 2 peroane ce deservesc aceste linii.
Lucrările la cele 2 peroane se apropie de final, acestea fiind primele peroane din țară, pe copertinele cărora au fost montate panouri fotovoltaice ce vor asigura o parte din energia necesară funcționării stației. Astfel cele 585 de panouri vor transmite 359,77 kw -energie verde.
Totodată a fost finalizată și o parte din pasarela pietonală ce asigură fluidizarea traficului în zonă și securizarea traversării căii ferate.
În zona cap X a stației au fost montate pe o porțiune de 636 ml, panourile fonoabsorbante pentru reducerea zgomotului în zona locuită.
Lucrările au drept scop revitalizarea infrastructurii feroviare prin construcția unei gări moderne, conforme cu standardele UE; asigurarea accesibilității și confortului pentru pasageri; optimizarea fluxului feroviar prin viteză crescută, capacitate ridicată și sistem de siguranță avansat; îmbunătățirea impactului asupra mediului urban.
Imagini CFR Infrastructură Timișoara










































Comentarii prin facebook