Micii rugbiști ai Timișoarei au sărbătorit pe teren Ziua orașului

Fac parte integrantă a comunității și au dus numele Timișoarei peste tot în țară, dar și la concursuri puternice în străinătate. Aşadar, participarea lor la Ziua orașului a fost binevenită. Vorbim de zeci de copii de la echipa de rugby Warriors şi invitaţii lor.

Sâmbătă dimineața, a început, cum era normal, cu pregătiri pentru o zi “specială”! De la ora 11.30, “războinicii Timișoarei” s-au instalat pe Stadionul Știința, stadion, pe care acum 40 ani juca echipa de rugby a orașului în competiții națioale!

„Am avut invitați de seamă: echipa “pisicilor negre” Rugby Club Venus Rifil Piatra Neamț și Dragonii Sibiu. Așadar, s-au făcut 3 echipe de Minirugby și 3 echipe rugby 7’s U14; copiii s-au distrat jucând rugby și au sărbătorit Zilele Timișoarei cum știm noi mai bine, pe teren, cu orașul în inimă și cu voie bună! După mai bine de două ore de jocuri de rugby, fiecare echipă a primit câte un trofeu, iar cei 200 de participanți, câte un tricou cu însemnele SCM Timișoara!

După eveniment, toți copiii au continuat sărbătoarea la piscinele de la Agrement Arena (Str Polona 29, Cartier Freidorf), unde am fost așteptați cu aripioare de pui puse la dispoziție gratuit, pentru toți copiii participanți și invitați, de administratorul bazei Paglia Mirko Mulțumim, SCM Timișoara și Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara! Mulțumim tuturor participanților! La mulți ani, Timișoara, suntem mândri să te reprezentăm”, ne-a transmis președintele clubului, Codruț Nicorici.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul proiectului: RUGBY – Pasiune, Respect, Unitate, proiect finantat de Municipiul Timisoara prin Sport Club Municipal Timișoara.

Rugby-ul este un sport foarte apreciat în Timișoara. Orașul de pe Bega a devenit pentru prima dată campioană în 1972, rupând hegemonia Bucureștiului, apoi în ultimii 15 ani a dominat, alături de Baia Mare competiția internă, trecându-și în cont alte șase campionate, dar și 5 Cupe ale României, o Cupă a Regelui și ediția inaugurală a Supercupei, precum și titlul la rugby în 7.

Warriors produce rezultate excelente la nivel de juniori de mai bine de un deceniu, este prezentă constant în viața comunității și reprezintă cu sute de copii orașul la competiții interene și externe. Mulți dintre copiii de ieri au ajuns astăzi bărbați de încredere care joacă cu succes în Liga Națională.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul forează piloții la trei i dintre cele zece poduri de pe traseul Centurii Vest/Foto

Lucrările la Centura Vest continuă în ritm susținut. Deja la trei din cele 10 poduri și pasaje de pe traseu (în zona DN 6 și în zona Săcălaz) se execută forarea piloților, iar lucrări sunt în desfășurare și la viitorul nod rutier cu Radiala Nouă de Vest. În paralel, constructorul realizează lucrări de terasamente, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul forează piloții la trei i dintre cele zece poduri de pe traseul Centurii Vest/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie să participe la o experiență de neuitat, o seară petrecută sub cerul înstelat, când vor descoperi Universul prin telescop. Așadar, sunteți așteptați să vedeți tainele cerului, la Jebel. Planetariul UVT „Ioan Curea” organizează sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 20:30, o noapte de observații astronomice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți tainele cerului, la o sesiune de astronomie nocturnă
Solicitați mai mulți bani, suntem dispuși să contribuim. Este anunțul lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, care revine cu oferta de majorare a sumei oferite pentru ridicarea stadionului LEGO, din Calea Buziașului, la pachet cu informația cum că din cele 20 de milioane de lei deja trimise pentru proiect au fost decontate doar 11 milioane....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș revine cu propunerea de majorare a sprijinului financiar pentru stadionul LEGO/VIDEO
Mai multe zone din oraș vor deveni, la finalul lunii iulie și începutul lunii august, gazdă pentru o serie de evenimente incluse în cadrul acțiunii intitulate ”Ziua Timișoarei”. Tema ediției din acest an este „Diversitate”, una dintre valorile care definesc identitatea Timișoarei și felul în care orașul este trăit de locuitorii și vizitatorii săi. Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei are loc între 31 iulie și 3 august. Anul acesta va fi celebrată „diversitatea”
Tăierea de posturi din organigrama Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) ar urma să ducă la închiderea cantinei sociale a Primăriei Timișoara , situată pe strada Telegrafului. Consiliul Local Timișoara ar urma să se pronunțe asupra acestei decizii, care ar fi parte a ”pachetului” de reorganizare a Direcției, care ar duce la scăderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere închiderea cantinei sociale de pe strada Telegrafului
O nouă grădiniţă cu program prelungit urmează să fie construită în localitatea Moșnița Nouă, ea urmând să deservească 360 de copii. Investiţia totală în acest obiectiv este de peste 18 milioane de lei, mare parte fonduri europene. Vineri, primarul Gerald Simonis a semnat contractul de execuție pentru obiectivul de investiții „Construire și dotare grădiniță cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru construirea unei noi grădinițe cu program prelungit în Moșnița Nouă
Vineri s-au împlinit zece ani de la momentul în care Flavius Roşu a preluta funvcţia de porimar al comunei Şag. Prilej pentru Roşu de a face bilanţul unei decade în care comunitatea Şagului s-a transformat radical, devenind un model de dezvoltare locală. “Cifrele și realitatea din teren vorbesc de la sine: din 2016 până în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O comunitate în continuă dezvoltare. Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, bilanţ la zece ani de la preluarea mandatului
Oficial, a început vacanța, iar Iulius Town este pregătit pentru o vară plină de evenimente dedicate celor mici. Până în luna august, în fiecare weekened, Iulius Gardens devine universul copiilor, unde totul este posibil, iar imaginația prinde viață. Ateliere creative, treasure hunt- uri, jocuri interactive și activități educative vor transforma parcul într-un adevărat tărâm de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Iulius Town începe vara copiilor: evenimente gratuite în fiecare weekend, în parcul Iulius Gardens
Consiliul Național al PNL a decis vineri seară, cu o largă majoritate, să organizeze duminică un congres extraordinar. Decizia are loc pe fondul unor mari tensiuni provocate de puciştii din PNL, care au recurs şi la justiţie Votul pentru organizarea congresului a fost covârşitor, 566 de delegați fiind “pentru”, 97 – “împotrivă”, înregistrându-se şi 19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În pofida obstrucţiilor, Ilie Bolojan merge mai departe. PNL organizează congres duminică
Top