CJT e pregătit să preia administrarea gropii de gunoi de la Ghizela. Concluziile controlului, prezentate în plen

Ultima ședință a Consiliului Județean Timiș a adus și prezentarea rezultatelor controlului efectuat la deponeul de deșeuri de la Ghizela. S-a măsurat gradul de umplere a celulei 2, modul în care este efectuat managementul deșeurilor, dar, mai ales, modul în care se rezolvă problema levigatului.

Concluziile trase în urma verificărilor arată că cea mai mare problemă de la Ghizela este dată de levigat, acea… zeamă care apare în urma stocării deșeurilor. Au fost prezentate informații culese de reprezentanții Direcției de Mediu de la CJT, dar și de o firmă de specialitate în domeniul deșeurilor. Cele prezentate la finalul plenului arată că gradul de umplere a celulei 2 a ajuns la peste 90%, că celula 1 nu este deloc bine închisă, că ceea ce se depune la celula 2 se revarsă peste celula 1 care nu ar fi bine închisă. Dar, tot în acea celulă 1 există și peste 200 de metri cubi de levigat, la pachet cu un număr foarte mare de substanțe extrem de toxice, au mai spus specialiștii în plen.

Președintele CJT, Alfred Simonis, a anunțat că noua societate care se va ocupa de groapa de gunoi, care aparține administrației județene, a primit certificatul fiscal, deci poate să funcționeze.

”Vreau să vă arăt ce am descoperit noi că se întâmplă la Ghizela. Am făcut monitorizarea a ceea ce se întâmplă la Ghizela de ani de zile. Am făcut verificări și cu o zi înainte și cu o zi după Ziua Porților deschise. Nu vreau să fac conferință de presă în fața consilierilor. Vreau doar să vă arăt ce imagini avem noi, care au fost transmise organelor de control. Să spuneți și dumneavoastră dacă e normal ca niște instalații ale noastre să fie folosite astfel. Urmează alocarea sumelor din buget, tot ce înseamnă ca ca proiectul nostru ca de acum înainte, mai devreme sau mai târziu, deponeul să fie operat de o firmă a CJT”, a spus Simonis.

El a anunțat că verificările au arătat că gradul de umplere al celulei în activitate au fost depășite.

”Știți că am avut un control al Gărzii de Mediu în deponeu și am primit ca măsură să facem ridicările topo și măsurătorile pentru a identifica cantitatea de deșeuri din deponeu și pot să vă spun că, din punct de vedere științific, în deponeu, cantitatea de deșeuri este mai mare decât în autorizația de mediu. S-a depășit gradul de umplere a deponeului, fără să luăm în calcul cele 220 de mii de mc de levigate pe care nu le raportează nimeni. Deci, avem o depășire, plus 220 de mii de metri cubi de substanță lichidă”, spune șeful CJT.

El a anunțat, în premieră, cu s-a demarat deja amenajarea celei de a treia celule, deși legal asta ar putea fi o problemă.

”Am început construirea unei noi celule, chiar împotriva legii, pentru că legea ne obligă să nu începem până nu avem un grad de umplere de 75% în celula existentă. Deși capacitatea celulei era de 95% în noiembrie, anul trecut, operatorul ne raporta, întotdeauna, sub 70%. Din proprie inițiativă, împreună cu colegii din Consiliul Județean, am zis: hai să ne asumăm asta. Ca dacă știm toți că e depășită capacitatea și ăia ne mint, ce facem? Rămânem fără groapă? În ziua în care am început licitația, am primit și raportările cu peste 90%”, a mai spus Alfred Simonis.

El a subliniat că cea mai mare problemă e legată de levigat, că sunt probleme mari dacă membrana de la prima celulă se rupe și tot levigatul existent acolo ajunge în pânza freatică.

”Va trebui să închidem celula doi și aceasta nu o putem face până nu extragem sutele de tone de levigat, de material lichid, care se află astăzi în corpul celulei”, transmite liderul CJT.

Cel mai probabil, în perioada următoare se va apela la înțelegerile pe care CJT Timiș va apela la înțelegerile semnate cu administrațiile județene din Hunedoara și Arad gunoiul urmând să fie duse acolo temporar, până la operaționalizarea celulei 3 la Ghizela.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

alin a spus: (septembrie 24th, 2025 at 17:49 )

bravo Simonis. E foarte bine ca i-ai demascat pe astia de la retim… Problema colectarii si depozitarii relevante a gunoaielor este foarte importanta. O asteptam pe ministra mediului sa aprecieze aceasta miscare. 😉

Timisul are nevoie de un sistem organizat n aceasta zona. Foarte bine Simonis.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.