Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 12.09.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 12.09.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…
Turkish Airlines va lega Timişoara de Istanbul printr-o nouă cursă aeriană
Așteptată de ani de zile la Timișoara, Turkish Airlines a semnat acordul prin care va opera curse aeriene între orașul de pe Bega și Istanbul, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. Demararea curselor va avea loc de anul viitor. “Legăm vestul țării de un nou hub aerian internațional. Începând de anul viitor, Turkish Airlines…
Fostul teren Dacia, redenumit Vasile Deheleanu. Va fi inaugurat săptămâna viitoare
Primăria Timișoara a decis cum se va numi de acum inainte fostul teren de fotbal Dacia, reabilitat în urma unei investiții derulate din bugetul local. Iar alegerea administrației este „Vasile Deheleanu” – multiplu campion național cu Ripensia Timișoara și participant la Campionatul Mondial din Italia, 1934. Baza de pe strada Mircea cel Bătrân, va fi…
Filmul „Schimbarea imaginii publice a comunităților defavorizate”, premiat la festivalul „RROMA Film Festival”
În cadrul proiectului „Acționăm împreună! – Participare și dialog intercultural pentru incluziune și dezvoltare comunitară”, Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Fundația Popular – Europeană de Strategii Sociale, Economice și Culturale, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, o contribuție la implementarea strategiei de dezvoltare locală (SDL) a zonelor urbane marginalizate de…
Noua firmă a CJT pentru administrarea gropii de gunoi de la Ghizela a fost aprobată, după o ședință cu tensiune și voci înalte
Ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a fost una plină de tensiune și voci ridicate. Subiectul înființării societății comerciale ne-a oferit o dezbatere pe tonalități înalte, președintele instituției, Alfred Simonis, făcându-și prezența la discuțiile comisiilor reunite ale CJT. A fost nervos, a acuzat interese ”private” în blocarea înființării și a cerut apariția acesteia…
Rod Festival, ediţia a VI-a, duce un fashion show în piaţa de vechituri Ocsko
Designerul vestimentar timișorean Dinu Bodiciu își mută atelierul în Piața Ocsko. În premieră națională, din 20 septembrie, timp de opt zile, acolo se va desfășura o tabără de creație multidisciplinară, intitulată Asfalt Talcioc. Prezența lui Dinu Bodiciu ca artist rezident în piața de vechituri din Mehala nu este întâmplătoare. Designerul este cunoscut pentru preocuparea sa…
Victor Vulpe va prezenta la Osaka o parte din cercetarea sa de doctorat în domeniul pantofilor
Designerul de pantofi Victor Vulpe va prezenta la Expoziția Mondială de la Osaka o parte din cercetarea sa de doctorat, el fiind doctorand al Școlii doctorale de Arte (ȘDA) din cadrul Facultății de Arte și Design a UVT. Publicului japonez îi vor fi prezentate schițele colecției ”Highway”. Participarea expozițională se va desfășura în perioada septembrie…
AUR continuă să conducă detaşat; PSD uşoară creştere; PNL mică scădere. Sondaj INSCOP
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a III-a, realizat în perioada 1 – 9 septembrie, AUR continuă să conducă detașat în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare. PSD se află într-o uşoară creştere faţă de sondajul precedent, iar PNL într-o uşoară scădere. USR e într-o foarte uşoară scădere. Intenție vot alegeri parlamentare Estimare participare vot…
SCM Timişoara obţine prima victorie în meciurile de pregătire
Baschetbaliștii alb-violeți s-au impus clar, scor 81-65, în duelul cu KK Radnicki Kragujevac, la o zi după ce au ajuns în cantonamentul din Serbia. Partida s-a desfășurat la Kragujevac, localitate situată la aproximativ 60 de kilometri distanță față de Čačak, orașul în care prim-divizionara de baschet masculin SCM Timişoara susține prima parte a cantonamentului ce…
230 de milioane de euro, bani din fonduri europene administrați de ADR Vest au contribuit la dezvoltarea sistemului educațional din zona de vest
ADR Vest a aprobat finanțarea cu peste 230 de milioane de euro din bani europeni în sistemul educațional din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ultimul deceniu. Un număr de 150 de școli, grădinițe și creșe au fost modernizate prin programele gestionate de agenție, iar peste 33.000 de elevi și preșcolari beneficiază acum de…
Constructorul lucrează 24 de ore din 24 la reabilitarea căii ferate din zona Remetea Mare/Foto
În aceste zile, pe calea ferată din zona gării din Remetea Mare se lucrează la reabilitarea căii ferate în regim de 24 de ore din 24. În această perioadă, circulația feroviară este întreruptă în acea parte, iar transportul călătorilor se face prin transbordare auto. Lucrările au loc în perioada 9 – 13 septembrie fiind efectuate…
De anul viitor vom avea un nou concept de hotel sub brand-ul Radisson la Timișoara
La Timișoara va deveni funcțional un nou hotel sub brand-ul Radisson. Nu va fi cel programat în cadrul unui ansamblu rezidențial timișorean fiind vorba despre un alt concept, Radisson Individuals. Este vorba despre o construcție nouă, care va fi ridicată pe strada Gheorghe Lazăr nr 18 – 20. Radisson Hotel Group a semnat Galaxy Hotel…
De la ciuma lui Caragea la organul lui Ciolacu
La finalul anului 1812, în Bucureşti izbucnea cea mai cumplită epidemie de ciumă din istoria ţărilor române. Avea să dureze până în 1814 şi a rămas cunoscută în istorie după numele domnitorului de la acea vreme: ciuma lui Caragea. A fost ultima mare epidemie de ciumă din Europa, fiindcă şi aici am fost originali, cumplita…
O nouă seară magică în Parcul Rozelor, pe muzică din filme, cu Corul comunitar şi Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul
Corul comunitar revine în fața publicului timișorean cu o nouă provocare muzicală. După succesul din anii trecuți, când sute de timișoreni au urcat pe scenă alături de muzicienii profesioniști ai Filarmonicii, ediția din acest an propune o incursiune spectaculoasă în universul muzicii de film. Sub conducerea dirijorului Ștefan Geiger, Corul Comunitar va cânta împreună cu…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 11 septembrie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 11.09.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 11.09.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…
În război cu selecţionerul, Marian Iancu face o dezvăluire din trecut. Mircea Lucescu s-ar fi oferit antrenor la Poli, “doi într-unul”, alături de fiul Răzvan
E război mare între (încă) selecţionerul Mircea Lucescu şi fostul patron al lui Poli Timişoara, Marian Iancu. Primul l-a făcut pe Iancu “escroc ordinar”, al doilea a răspuns, amintind, printre altele, un episod mai vechi din istoria lui Poli. Respectiv, Iancu afirmă că Lucescu s-ar fi oferit antrenor la Timişoara, “doi într-unul”, alături de fiul…
Retim anunță că celula 2 de la depozitul de deșeuri Ghizela mai poate prelua gunoi încă doi ani/Foto
Actuala celulă de depozitare a deșeurilor de la deponeul de la Ghizela poate prelua deșeuri timp de aproape doi ani, iar gradul de umplere a acesteia a ajuns la 90%, spune Dan Pascu, directorul Retim. Marile probleme ale sistemului de management al deșeurilor din Timiș este infrastructura și tehnologia învechită, lipsa de selectare mecanico-biologică a…
UPT la Noaptea Cercetătorilor Europeni: Explorări nocturne, educație digitală, experimente și tururi interactive la Muzeul Tehnic UPT
O noapte de neuitat și neratat. Universitatea Politehnica Timișoara prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală, împreună cu Centrul Multimedia și alături de proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara, invită pe toți cei interesați să participe la o nouă ediție a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni în 2025! Pe 26 septembrie 2025, între orele 18:00 și 23:00,…
Primăria Timișoara va face trei noi parcuri în oraș, votate în cadrul programului de bugetare participativă
Primăria Timișoara extinde zona verde a orașului cu 20.000 mp, în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița, prin trei proiecte inițiate și votate de timișoreni în cadrul programului de bugetare participativă. Astfel, trei terenuri în stare avansată de degradare, de pe străzile Taborului, Zefirului și Paul Constantinescu, vor fi transformate în parcuri cu zone verzi, locuri…
Primăria Timișoara a demarat procesul de digitalizare a arhivei. Acesta va dura patru ani, valoarea contractului fiind de 6 milioane de lei
Peste 500 de cutii cu documente oficiale au fost deja transferate din arhiva Primăriei Municipiului Timișoara, în cadrul celui mai amplu proces de digitalizare și reorganizare a fondului documentar, anunţă reprezentanţii municipalităţii. Cel mai vechi document pregătit pentru transfer din arhiva sediului central datează din 1978, însă există și acte mai vechi, din anii ’50,…