Turkish Airlines va lega Timişoara de Istanbul printr-o nouă cursă aeriană

Aeroportul Timisoara

Aeroportul Timisoara

Așteptată de ani de zile la Timișoara, Turkish Airlines a semnat acordul prin care va opera curse aeriene între orașul de pe Bega și Istanbul, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. Demararea curselor va avea loc de anul viitor.

“Legăm vestul țării de un nou hub aerian internațional. Începând de anul viitor, Turkish Airlines va opera pe ruta Timișoara-Istanbul. Am purtat mai multe discuții cu reprezentanții companiei turcești iar aceștia s-au arătat încrezători în potențialul județului Timiș, atât din punct de vedere al oportunităților de business, dar și al dezvoltării unor importante proiecte turistice”, transmite Simonis.

Prin această conexiune, Timișoara va avea acces la unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene din Europa.

“Această legătură aeriană reprezintă mai mult decât o simplă rută nouă, este o punte directă din Europa spre Asia și Orientul Mijlociu, oferind timișenilor conexiuni rapide către întreaga lume. Totodată, colaborarea cu Turkish Airlines confirmă încrederea pe care marile companii o acordă potențialului de dezvoltare a Timișului”, mai spune Simonis.

Turkish Airlines este în top 10 companii aeriene și acoperă 300 de destinații din întreaga lume.

Compania va începe să opereze din luna aprilie 2026 cu 5 curse săptămânale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (septembrie 11th, 2025 at 18:43 )

Foarte bine. Pentru Monaco sau Dubai avem, de exemplu, zboruri Nordis.

dan a spus: (septembrie 11th, 2025 at 19:53 )

excelent.

George a spus: (septembrie 12th, 2025 at 00:30 )

Excelent. Bravo AiT.

Geo a spus: (septembrie 12th, 2025 at 08:17 )

Bravo, super veste.

Robu a spus: (septembrie 12th, 2025 at 09:04 )

Dan Idolu ar trebui sa planga rau. Sufletul lui este distrus. Dane nu plange , ca a venit toamna si la tine. Lasa bautura ca o mierlesti

Jack a spus: (septembrie 12th, 2025 at 10:26 )

Nu mai vrem musulmani aici. Nu mai vrem arabeti in Romania!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Dumbrăvița e în topul național al celor mai scumpe zone periurbane ale marilor orașe din România

Comuna Dumbrăvița a devenit una dintre cele mai scumpe din România la capitolul imobiliar. Între localitățile periurbane, mai scumpe sunt câteva localități din jurul Bucureștiului și Feleacu din Cluj. În plus, localitatea de lângă Timișoara este mai scumpă chiar și decât reşedinţa de județ. Potrivit datelor Indicelui Imobiliare.ro Case, cele mai scumpe localități din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița e în topul național al celor mai scumpe zone periurbane ale marilor orașe din România
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată

Baschetbaliștii viola iau startul în faza play-out a Ligii Naționale. Adversarul din turul I este ultima clasată din sezonul regular, CSM Galați. Seria se joacă după sistemul „trei din cinci”. Primele două partide sunt programate la Timișoara, vineri, 24 aprilie, și duminică, 26 aprilie, de fiecare dată de la ora 19:00. Un eventual meci decisiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Fiindcă i s-a spus să dea mai încet muzica la boxă, un tânăr a agresat un şofer de firobuz

În această după-amiază, în jurul orei 16.40, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că șoferul unui firobuz ar fi fost agresat fizic de către un călător.  Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani. Acesta asculta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fiindcă i s-a spus să dea mai încet muzica la boxă, un tânăr a agresat un şofer de firobuz

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna Dumbrăvița a devenit una dintre cele mai scumpe din România la capitolul imobiliar. Între localitățile periurbane, mai scumpe sunt câteva localități din jurul Bucureștiului și Feleacu din Cluj. În plus, localitatea de lângă Timișoara este mai scumpă chiar și decât reşedinţa de județ. Potrivit datelor Indicelui Imobiliare.ro Case, cele mai scumpe localități din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița e în topul național al celor mai scumpe zone periurbane ale marilor orașe din România
În această după-amiază, în jurul orei 16.40, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că șoferul unui firobuz ar fi fost agresat fizic de către un călător.  Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani. Acesta asculta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fiindcă i s-a spus să dea mai încet muzica la boxă, un tânăr a agresat un şofer de firobuz
În urma demisiilor de joi ale miniştrilor PSD, premierul Ilie Bolojan a anunțat cine va prelua portofoliile rămase vacante. Ilie Bolojan va prelua interimatul la Ministerul Energiei, în contextul în care a anunțat recent că vrea să ia măsuri împotriva „noilor băieți deștepți din energie”. Ministerul Muncii – Dragoș Pîslaru, ministrul Proiectelor Europene (PNL) Ministerul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a anunţat lista miniştrilor interimari. Premierul preia Ministerul Energiei
Institutul de Studii Geopolitice (IGS-UAV) a găzduit joi prelegerea susținută de Prof. dr. Peter Raspor, profesor universitar emerit și specialist de renume în știința și tehnologia alimentelor. Tema abordată, „Comunicarea riscului în contextul infiltrării contaminării alimentare în societate”, a adus în prim-plan provocările actuale din domeniul siguranței alimentare, microbiologiei și biotehnologiei, subliniind importanța informării corecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment academic la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Casa de rugăciuni a Sinagogii din Fabric, dar și a curtea aferentă acesteia ar urma să fie preluate, la rândul lor, de către Primăria Timișoara, astfel încât întregul ansamblu istoric să poată fi valorificat. Acest demers este rezultatul dialogului constant cu Federația Comunităților Evreiești din România, care a aprobat completarea contractului în acest sens. Decizia va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Municipiului Timișoara extinde proiectul de refuncționalizare a Sinagogii din Fabric prin preluarea
Primăria Timișoara vrea să înființeze Laboratorul Urban, o platformă pentru dezvoltarea de soluții care îmbunătățesc viața din oraș. Parteneriatul va permite dezvoltarea și punerea în practică a soluțiilor pentru un oraș mai bine conectat, mai sigur și mai prietenos. Propunerea va fi supusă votului consilierilor locali. Primăria Timișoara, împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara, două companii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea vrea să lanseze o platformă care să promoveze soluții inovatoare pentru Timișoara
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în instanță împotriva Direcției de Cultură Timiș în ”cazul” Pasarela Îndrăgostiților. Conform municipalității, Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii a confirmat poziția municipalității și obligă Direcția Județeană pentru Cultură Timiș să emită aviz favorabil pentru investiție. Conform primăriei, Comisia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță că a avut succes în disputa cu Direcția de Cultură pe tema Pasarelei Îndrăgostiților
Județul Timiș va avea un an 2026 plin de bani, este pentru prima dată când acesta depășește un miliard de lei, a anunțat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean. Sumele ghidate spre investiții cresc în continuare, aceasta odată cu scăderea cheltuielilor de funcționare, și ca rezultat al restructurărilor de personal din cadrul instituției. Este un buget...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul începe anul cu un buget propus de peste un miliard de lei. Infrastructura rutieră, de cultură și sportivă, dar și educația sunt prioritare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.