Șoferii care circulă cu autovehicule electrice pe autostrada A1, de la Nădlac la Sibiu, vor avea acum mai puține griji. 11 noi stații de alimentare au fost amplasate pe ambele sensuri de circulație.
În baza contractelor de concesiune de servicii încheiate între CNAIR și Rompetrol, au fost date în folosință 11 stații de încărcare de 300 kW (fiecare cu două puncte de 150 kW), amplasate în spațiile de servicii de pe A1, în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Sibiu. Patru dintre acestea sunt situate chiar în Timiș.
Acestea sunt situate la Pecica (km 558+380, ambele sensuri); Șagu (km 530+536, ambele sensuri), Giarmata (km 500+596, ambele sensuri); Recaș (km 481+646, ambele sensuri); Orăștie (km 340+500, ambele sensuri); Cristian (km 260+160, sens dreapta).
În acest moment sunt în funcțiune, pe rețeaua de drumuri de mare viteză din România, 28 de spații de servicii echipate cu stații de încărcare pentru vehicule electrice.














































Comentarii prin facebook