La fel ca o altă revoluţie din octombrie (în fapt o lovitură de stat) din urmă cu 108 ani, şi cea din PSD a fost stabilită pentru 7 noiembrie. Dacă în 1917 aparentul paradox s-a datorat trecerii de la calendarul iulian la cel gregorian, în cazul PSD lucrurile au fost deja amenajate în octombrie pentru a fi validate în 7 noiembrie. Altfel, dacă cineva se gândeşte şi la vreo filiaţie politică între cele două evenimente ar putea recurge la o supărarea părintelui fondator al PSD care vorbea cu obidă în 1990 de “întinarea nobilelor idealuri ale comunsimului”.
Revenind la PSD şi rezolvarea din octombrie a “revoluţiei” din 7 noiembrie trebuie remarcat şi faptul că s-a decis inclusiv numele viitorului preşedinte al partidului. Iar ceea ce e chiar interesant aici este faptul că Sorin Grindeanu, în 30 de ani de carieră politică, a avut norocul ca la toate alegerile câştigate, interne sau de altă natură, să nu aibă contracandidat. Ceea ce chiar e o performanţă neegalată în politica de pretutindeni. Semn clar că că întreaga carieră politică a lui Grindeanu a fost călăuzită de o stea norocoasă. Sau chiar mai multe… (Ca să fiu corect, a fost o singură excepţie aici, în 2012, când a candidat uninominal susţinut de USL pentru un fotoliu de deputat. Dar în acel an şi un mop câştiga susţinut de USL.)
Dar să revind la “revoluţia” anunţată în PSD, un partid inert la orice schimbare, călăuzit parcă dintotdeauna de celebrele vorbe ale lui Tache Frafuridi: “Din două una: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale…” Revoluţionarea “revizuire” anunţată de Grindeanu este eliminarea din statutul PSD a sintagmei “partid progresist” şi înlocuirea cu partid ”atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român”. De apreciat că nu s-a statuat lupta cu soroşismul şi globalismul.
Această “schimbare” aduce însă mai degrabă decât cu zicerea lui Farfuridi cu cinica frază a personajului Tancredi din “Ghepardul” lui di Lampedusa: “Dacă vrem ca totul să rămână la fel, e nevoie ca totul să se schimbe.” Din punct de vedere ideologic, punând lângă social-democraţie “valorile” amintite avem o spectaculoasă contradicţie în termen. Problema e că, în realitate, n-avem aici nicio revoluţie, nicio schimbare. PSD a fost “progresist” în măsura în care şi Gigi Becali este un campion al progesismului. Electoratul tradițional al PSD, rural, vârstnic, religios, chiar obscurantist, a fost dintoteauna opusul progresismului. Motiv pentru care a migrat în masă spre AUR. Renunțarea la „progresism” marchează revenirea şi oficială a partidului la valorile tradiționale, care include şi populismul.
Ce vrea de fapt PSD prin reproducerea discursului AUR-ist, suveranist? Se află în căutarea electoratului pierdut? În politologie se spune că electoratul preferă originalul copiei. Sau poate fi ceva mai interesant. “Un PSD reformat ca pe vremuri ar putea ajuta foarte mult această țară”, a declarat recent Călin Georgescu. Sigur, aici fiecare înţelege ce vrea din ceea ce înseamnă “reformat”. Cert este că, prin schimbarea statutului, PSD a început să se “reformeze ca pe vremuri”.
P.S. Sorin Grindeanu va participa vineri, la Amsterdam la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES). Ştiţi care e deviza congresului? “Mobilizare progresistă”. (Sic!)
Comentarii prin facebook