Dar dacă Grindeanu vrea să ducă la bun sfârşit idealurile Revoluţiei de la Timişoara!?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

La finalul acestei săptămâni, Sorin Grindeanu va fi ales preşedintele PSD, cel mai mare şi puternic partid post-revoluţionar, având şi cea mai lungă perioadă în care a fost la guvernare sau a susţinut guvernul, aproximativ 27 de ani dintr-un total de 35. Este primul timişorean care va ocupa această poziţie şi, foarte interesant, steaua (sau stelele?) lui norocoasă care i-a călăuzit cariera politică de trei decenii a făcut ca, şi de această dată, să nu aibă contracandidat. Aşa cum i s-a întâmplat la toate alegerile câştigate, interne sau de altă natură. Sigur, e o calitate şi asta, să nu ajungi cumva pe locul II, concurând de unul singur.

Printre rictusurile deja obişnuite şi contorsionări ale trupului, ducându-te cu gândul la un păpuşar invizibl şi mai puţin îndemânatic care trage sforile unei marionette dezarticulate, Grindeanu a făcut, în ultima perioadă cel puţin două gafe imense şi greu explicabile.

Prima fost încercarea de-a bloca reforma pensiilor speciale ale magistraţilor. O reformă morală pe care o vrea întrega ţară, cu excepţia nesimţiţilor din justiţie. El chiar s-a dus să negocieze cu “teroriştii”, respectiv două dintre cele mai sulfuroase personaje din sistem, şefa CSM, Elena Costache, şi mult mai celebra ocrotitoare a infractorilor, şefa ÎCCJ, Lia Savonea. Sigur, PSD este un partid care apără toate privilegiile din ţara asta, dar de data asta a făcut-o prea pe faţă.

A doua gafă uriaşă a fost ieşirea total absurdă şi violentă împotriva noului vicepremier, Oana Gheorghiu, o persoană onestă şi simpatizată. Motivul a fost o postare pe pagina personală de Facebook din urmă cu opt luni. O reacţie perfect pertinentă privind ambuscada în care “doi golani” de la Casa Albă l-au atras pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky. De altfel, postarea de pe pagina de Facebook a lui Grindeanu privind-i pe Oana Gheorghiu i-a atras acestuia un festival de comentarii negative. Cel puţin 90% dintre cei care au reacţionat i-au umplut lui Grindeanu frigiderul cu carne, printre cele mai binevoitoare reacţii fiind de: “Este că aveți alergie la oameni cinstiți?”.

Şi ar mai fi şi o a treia ieşire ciudată, dar care demonstrează mai degrabă o ipocrizie care sfidează Everestul. Mă refer la chemarea, cot la cot cu AUR, a premierului Ilie Bolojan în parlament pentru a da explicaţii pentru retragerea unor trupe americane din România. Ori această decizie a fost luată de idolul său, Donald Trump, încă din primăvară. Aşa că dacă dorea explicaţii pe bune, a greşit adrisantul, trebuia să-l cheme pe „golanul” de la Casa Albă în parlament.

În urma acestor gafe, unii analişti au vorbit de o total inexplicabilă atitudine care aduce a suicid politic şi totodată poate ridica un nou val anti-PSD. S-a speculat inclusiv faptul că, fiind înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei, Grindeanu a ridicat valul pentru ca Daniel Băluţă să nu câştige scrutinul, caz în care ar avea un adversar puternic în interiorul partidului.

Dar dacă Grindeanu vrea să facă altceva? Cine ştie, poate vrea o reconciliere cu zecile de mii de timişoreni, pe care i-a scos stradă în iarna anului 2017 împotriva Ordonanţei 13. Apropo de grija lui faţă de Statele Unite, atunci Departamentul de Stat american a avertizat dur Guvernul Grindeanu pentru derapajul antidemocratic făcut în favoarea infractorilor. Altfel, nu e cine ştie ce secret că există o filiaţie directă între PCR şi PSD, prin FSN, FDSN şi PDSR. Ori unul din idealurile revoluţiei de la Timişoara a fost “fără comunişti” în fruntea ţării.

Pe cale de consecinţă, dacă Grindeanu vrea să se pună bine cu timişorenii şi să ducă la capăt idealurile Revoluţiei de la Timişoara poate face ceva. Respectiv să facă din PSD un partid de mic litraj, o balama scârţâind între partidele pro-europene şi extremiştii aşa-zişi suveranişti. Sau nici măcar atât. Fiindcă pe acest drum a pornit Grindeanu ca lider al partidului.

După ultimul război mondial umbla o anecdotă, potrivit căreia, imediat după încetarea conflagraţiei, la Winston Churchill în birou apare un individ mărunţel, în uniformă de nazist, cu o mustăcioară caraghioasă sub nas. Îşi dă jos mustăcioara, se dezbracă de haină şi se prezintă. “Domnule premier, sunt căpitanul Smith, vă raportez: misiunea a fost îndeplinită, Germania e distrusă!”. Înlocuiţi-l în această poveste pe Smith cu Grindeanu şi Germania cu PSD. Mai complicat este cine ar fi în rolul lui Churchill, dar poate fi un exerciţiu de imaginaţie pentru fiecare.

Nu ar merita Grindeanu în acest caz nu unul, ci chiar mai multe titluri de Cetăţean de onoare al Timişoarei? Hai că se poate!

P.S. Rândurile de mai sus se pot citi şi în cheia unui pamflet. Sau poate nu, fiindcă e discutabilă intenţia în acest caz…

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Ioana a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 08:05 )

„Timisoareanul” grindeanu care e de fapt oltean.

Noname a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 08:12 )

Asta cu madame Oana G e ceva hilar,ani de zile a fost prezentată drept binefăcătoarea supremă că să aflăm că totuși nu incasa decât vreo 5000 de euro pe lună că de fapt nu a făcut un spital ci doar un corp in cadrul unui spital că , concubinul mai vinde niște chestii și spiatalelor lucruri probate nu doar afirmate,unde are dreptate nea Sorinel are…

liviu a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 08:40 )

INO ,tu stii cel mai bine cine este ” timisoreanul”GRINDEANU. Nu odata l-ai descris pe acest papagal :prost,parvenit ,lenes, incompetent, manipulator,impins puternic, din spate, de SECU-SRI.
.Are toate calitatile sa ajunga presedintele PCR al hotilor si mincinosilor
Daca se va imperechea cu SIMION va ajunge mai sus, mai sus de unde poti cadea spectaculos.

PSD trebuie sa dispara a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 10:08 )

Si eu sunt impotriva securistilor din politica noastra, dar in special impotriva securistilor altora, gen unii din BND.

Alex a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 10:24 )

Aseara i- am trimis unui fost profesor al lui Grindeanu linkul la youtube video-ul realizat de Valeriu Nicolae, in care prezinta incregaturile relatiilor lui cu oameni de afaceri ce au primit contracte cu statul de milioane, de cand Grindeanu a intrat in guvernul psd. Profesorul zice: ” lPacat ca a intrat in politica, in loc sa se realizeze profesional si sa fie un om respectabil. Desi daca ma gandesc bine nu era harnic si nici pasionat de informatica. Asa ca ma indoiesc ca s- ar fi realizat pe calea cinstita”.

Gogu a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 10:56 )

@Nobrain, eu zic, dacă tot te informezi de la FalsaRealitate TV și altele de aceeași țeapă, să îți lași neuronul la pensie. E un SPITAL construit pe terenul unui spital de stat. Spitalul construit de „Dăruiește Viață” a fost donat, cu aparatură cu tot, STATULUI ROMÂN. Asta așa, ca să nu rămâi idiot și să crezi că este un spital privat. Și este construit din donații, nu din bugetul MS. Altfel, la banii cheltuiți pentru spital, se construia doar fundația.

Daniel a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 11:13 )

Dacă nu ar candida singur, Grindeanu nu ar știi pe cine trebuie să întreacă pentru a ajunge pe locul 1, astfel el s-ar putea opri când a trecut de cel de pe locul 2, crezând că a câștigat.
Pe de altă parte nu pot să nu remarc cum de la an la an, la șefia P$D-ului ajung personaje din ce în ce mai penibile dacă ne uităm la ultimii 20 de ani. Asta desigur nu înseamnă că la alte partide nu ar fi la fel și sunt conduse te tot felul de personaje care nu au arătat nimic în viața privată înainte de a parveni în politică prin cine știe ce mijloace. Măcar Oana Gheorghiu a făcut ceva, iar legat de Trump el oricum nu este deranjat de astfel de lucruri, pentru că el acționează în funcție de ce are de câștigat.

@ a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 14:03 )

Discutați degeaba. În caracterizarea personajului ajunge un singur element: cartea scrisă împreună cu părintele lui și care l-a ajutat (pe el, nu pe părinte, deși și genitorul patern ar fi meritat!) să ajungă asistent universitar. Este, cred, cea mai pierdută carte din istoria recentă a omenirii. Nu mai există nici la Biblioteca Națională, nici la alte biblioteci, nici în dosarul de promovare, nici la serviciul Resurse Umane, nici la autor, nici pe vreun suport electronic, nici la editură, niciunde. Și nici autorul nu mai are notițe/fișe, astfel încât să-și repereze onoarea de universitar matematician prin republicare.
Cred că Grindeanu s-a plimbat cu portbagajul plin cu toate exemplarele din cartea lui prin Pădurea Hoia-Baciu și ne crede pe noi toți blocați în deșertul fără sfârșit al prostiei (ca votanții lui).
Din aceeași categorie este ativitatea dlui lector univ. dr. Călin Georgescu, al cărui CV pare scris după o sesiune intensă de ayahusca: omul este vorbitor independent de franceză, spaniolă, germană și experimentat de engleză (s-a văzut cât de experimentat!), are publicații fără nicio legătură cu profilul disciplinelor pe care le-a predat și a fost membru sau a lucrat pentru cele mai globaliste organizații. Atât el, cât și Grindeanu lipsesc din cea mai banală bază de publicații științifice – GoogleAcademics. Sau, dacă vreți, numele lor sunt citate, dar în articole despre politica românească. Mai precis, sunt evocați ca politicieni.
În mod normal, candidatura lui Grindeanu trebuia oprită de comisia de etică a PSD, dacă există o asemenea structură… Nici comisia similară din AUR nu trebuia să accepte sprijinirea lui Georgescu, dacă o asemenea comisie există și dacă Simion s-ar fi consultat cu cineva (din România) în seara anunțării rezultatelor primului tur.
Iar când ne etichetează unii ca balcanici, levantini, hoți și Țara Minciunii, sărim până la tavan de indignare!

Ion a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 14:19 )

Coco-grindeanu e in stare de orice! Nu sesizeaza ridicolul din istoria personala si executa fara ezitare orice comanda. Cg, simion si grindeanu e tot ce poate secu? Normal, prostia obedientă si voluntara i-a propulsat! Cine se iluzionează ca labele astea conduc ceva? Idioti utili care din esec in esec au ajuns in vitrina mafiei.

Gogu a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 16:12 )

@ nu pot să cred. La biblioteca din Alexandria o fi cautat-o cineva?

Bre gogule a spus: (noiembrie 3rd, 2025 at 16:48 )

O ‘sucisi’ că la Slatina era vb de interese ale neprihănitei madame ongista dar ești obișnuit să vezi doar ceea ce vrei sau ți se spune să aperi toate datele de la salarizare până la afaceri ale concubinul sunt publice, marș aveniturilor din banat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou

BC CSU Sibiu a realizat cel mai bun meci în deplasare din acest start de sezon, reușind să câștige clar pe terenul celor de la SCM Politehnica Timișoara. Formația sibiană a preluat inițiativa încă din primele minute și nu a mai cedat controlul până la fluierul final, adjudecându-și toate cele patru sferturi ale înfruntării, scor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.