Demolarea Stadionului Dan Păltinişanu a intrat în vizorul procurorilor. Descinderi vizând gestionarea ilegală a deşeurilor

În cadrul vastei operaţiuni Jupiter 4, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o speţă a vizat modul de gestionare a deşeurilor. În vizorul procurorilor a intrat aici modul în care s-a produs demolarea Stadionului Dan Păltinişanu, fiind făcute cinci percheziţii la sediile unor firme și la domiciliul unei persoane fizice din judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov.

Lucrările de demolare a stadionului au fost încredinţate de către Consiliul Judeţean Timiş firmei ZMS Impex din Cluj, contractul fiind puţin peste 12 milioane de lei. În presă, s-a scris că firma ar avea legături cu puternicul lider PSD Bistriţa Radu Moldovan. Firma în cauză este acuzată acum că a abandonat ilegal deșeurile rezultate din demolare. În anchetă sunt impolicaţi şi unii primari din Timiş şi Caraş-Severin.

”Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Timiș SICE, Cluj SICE și Ilfov –SICE au pus în execdutare un număr de 5 mandate de percheziţie domiciliară la sediile unor societăți comerciale și la domiciliul unei persoane fizice din judeţele Cluj, Timiuş şi Ilfov. În fapt, se reține că, începând cu anul 2024, după atribuirea contractului de demolare construcții existente, cu referire la un obiectiv din municipiul Timișoara, societatea comercială câștigătoare ar fi permis reprezentanților unor primării din județele Timiș și Caraș-Severin să preia în gestiune, prin transfer de gestiune de la o instituție publică, bunuri provenite din demolare, încadrate ca deșeuri, la o valoare simbolică, prin întocmirea unor înscrisurile oficiale care ar atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”,  se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Procurorii mai acuză că deşeurile au fost transportate de către operatori neautorizați, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu iar apoi abandonate, aruncate sau ascunse.

“De asemenbea, în ceea ce privește deșeurile reprezentând pământ și piatră, estimate a rezulta din demolare, conform documentelor de atribuire a contractului e demolare, societatea câștigătoare a contractului, prin reprezentant legal, ar fi declarat în scris, în documentele privind depunerea ofertei la licitație, cât și în întâmpinările de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și de la instanța de judecată, că va transporta deșeurile la un operator autorizat situat la distanța de maxim 10 km de obiectivul vizat de operațiunea de demolare, dar, în realitate, deșeurile provenite din demolarea construcțiilor existente ar fi fost colectate și transportate de către operatori neautorizați, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și, ulterior, abandonate, aruncate sau ascunse”, se mai arată în comunicat

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

George a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 17:31 )

Și preș -ul CJT habar n-are de nimic….🤮

Dan A. a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 18:01 )

Ideea lui Cosmin Tabara a fost buna, dar nu a pus-o in practica: sa fie folosite resturile din constructii si excavatii la construirea unui deal pentru agrement (ski iarna, biking vara). S-a mai facut asa ceva si in alte tari si a iesit bine.

Dinu a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 18:03 )

Simonis știe tot…că doar totul s-a făcut la presiunea lui.

Daniel a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 18:41 )

Acum se vede de ce vrea baronul P$D Simnordis controlul asupra gropii de gunoi de la Gizela.

Dan a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 20:09 )

Adica e rau ca au ajuns scaunele la comunele din judet ? Wtf, astia nu au de lucru ?

Gheo a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 20:11 )

Pai nu era virba ca pamamtul va fi dus pe santierul centurii vest ? Sunteti nebuni, nu e ok asta ? Noaptea mintii cu ce se ocupa astia.

Reos a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 20:27 )

Rezolvă baronul că doar el este cu gestiunea corectă a deșeurilor .

Dan a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 20:42 )

Dar pe toată perioada de demolare nimeni , nici o instituție abilitată nu a avut curiozitatea să vadă ce se întâmplă cu molozul respectiv. Acum este aruncat undeva și acolo rămâne.
In primul rand cei de la mediu sunt vinovați apoi cei care au făcut ilegalități.

Taximetristu a spus: (noiembrie 10th, 2025 at 23:33 )

aici e mana USR-ului… cred ca si-a bagat Latscau gheruta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.