Dominic Fritz, programat săptămâna viitoare la interviul pentru obţinerea cetăţeniei române. Se întâmplă la aproape un an şi jumătate de la depunerea dosarului

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost programat, pentru săptămîna viitoare, să susţină interviul pentru obţinerea cetăţeniei române. Se întâmplă la aproape un an şi jumătate de la momentul în care a depus dosarul pentru a deveni cetăţean român.

Pe 4 iulie 2024, Dominic Fritz s-a deplasat la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, pentru depunerea dosarului în vederea obținerii cetățeniei române. Se întâmpla după lungi campanii derulate împotriva sa pe motiv că nu este român verde. De altfel şi ulterior depunerii actelor şi din cauza tergiversării soluţionării dosarului s-a speculat mult că solicitarea i-a fost refuzată. Teoreticienii conspiraţiilor deja motivau acest fake refuz prin faptul că ar fi agent BND (serviciul secret extern al Germaniei). În aprilie a.c., el demonta aceste speculaţii, afirmând că nu a fost invitat la niciun interviu, astfel că nu putea fi nici respins. În septembrie a.c. Fritz  menţiona, ca să înlăture iarăşi aceste speculaţii, că “stă la rând” ca orice persoană, fiind pe rol 50.000 de dosare nerezolvate.

Abia zilele trecute, primarul Timişoarei a fost anunţat că este orogramat la interviu pentru săptămâna viitoare.

„Am primit o invitație, după an și jumătate, pentru un interviu, la mijlocul lui noiembrie. Am primit o listă de 500 de întrebări, din istorie și geografie, și cred că din această listă trebuie să dau răspunsuri. Trebuie să mă pregătesc. Cred că interviul este ultimul pas”, spunea Fritz, la finalul săptămânii trecute, într-un interviu la Digi24.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Resedinta nu e domiciliu a spus: (noiembrie 6th, 2025 at 13:49 )

500 de intrebari!? Vai, cred ca e greu! Si cand se fac angajari la PMT se dau dinainte intrebarile, sau doar multa bibliografie? Ei, oricum si intr-un caz si in celalalt iese „ce trebuie”.

Daniel a spus: (noiembrie 6th, 2025 at 18:02 )

Acum cu USR la guvernare sigur se trag sfori în favoarea acestuia.

Ion a spus: (noiembrie 7th, 2025 at 07:29 )

Mi se pare normal să dureze mult până primești cetățenia română. Cetățenia nu ar trebui să fie ușor de obținut. Vizavi de comentariile de sub articol: dacă nici Fritz nu merită cetățenia română atunci cine? Preferați la schimb oameni de pe alte continente care să nu vorbească limba română? E o întrebare retorică. Știu că nu vreți. Dar în schimb vreți să se dea cetățenia după apartenența politică. Cei care gândesc că voi da, ceilalți nu. Halal!

felix rothneda a spus: (noiembrie 8th, 2025 at 22:21 )

Octavian Ursu român de Bucuresti a venit din întâmplare la Görlitz, nu a -intuind că acest oraș și Germania vor deveni noua sa patrie. În 1991 și-a întâlnit viitoarea soție Désirée fica
unei familii din Silezia Superioară .A început și o carieră politică. Astfel, în 2009, a devenit membru al CDU Din 1 august 2019 este primar general al orașului Görlitz
O paralela cu, Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost programat, pentru săptămîna viitoare, să susţină interviul pentru obţinerea cetăţeniei “stă la rând” ca orice persoană, fiind pe rol 50.000 de dosare nerezolvate. A primit o listă de 500 de întrebări, din istorie și geografie, și cred că din această listă trebuie să dau răspunsuri. Trebuie să mă pregătesc. Cred că interviul este ultimul pas”, spunea Fritz . Mâ gândesc care român m-ai stiee geografiee!!*
si istoria româna care, prin istoria României se înțelege doar istoria statului unitar, adică istoria statului modern România, a Regatului României și a formelor de organizare intermediare, precum și a evenimentelor care au dus la formarea sa ca stat național.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou

BC CSU Sibiu a realizat cel mai bun meci în deplasare din acest start de sezon, reușind să câștige clar pe terenul celor de la SCM Politehnica Timișoara. Formația sibiană a preluat inițiativa încă din primele minute și nu a mai cedat controlul până la fluierul final, adjudecându-și toate cele patru sferturi ale înfruntării, scor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.