
CSC Ghiroda nu mai are „principal”. Remiza din deplasarea cu Hidro Electrica Șugag (2-2, echipă ce are doar două puncte, unul cu… Poli și altul cu Ghiroda) a fost ultimul meci pentru tehnicianul Călin Cojocaru la cârma echipei bănățene.
Gruparea a anunțat rezilierea pe cale amiabilă a contractului la solicitarea antrenorului.
„Dorim să-i mulțumim lui Călin Cojocaru pentru profesionalismul și dedicarea arătate în perioada petrecută la echipă. Sub conducerea sa, echipa a înregistrat un bilanț de 9 victorii, 3 egaluri și 6 înfrângeri. Îi urăm mult succes în continuare!”, anunță clubul.
Până la numirea unui nou antrenor principal, antrenamentele vor fi conduse de secundul Răzvan Cluci!
Ghiroda a căzut pe locul 6, după ce în ultimele 4 etape a înregistrat două remize, o înfrângere și o victorie și are 23 de puncte, cu două mai puțin decât ocupanta locului 4, Metalurgistul Cugir.
În etapa a 14-a, echipa timișeană va juca pe teren propriu cu Șagul.













































Comentarii prin facebook