Guvernul lasă fără finanțare mai multe obiective din Timiș, realizate prin CNI. Județul cere preluarea acestora

Guvernul României a decis să stopeze finanțarea, prin Compania Națională de Investiții, a 9 obiective din județul Timiș. Sunt școli, unități medicale sau obiective culturale. Consiliul Județean Timiș solicită să preia în finanțare din fondurile bugetului propriu aceste obiective.

Stadiul de execuție este avansat la toate cele 9 obiective, nu ar fi normal să fie lăsate să se degradeze, spune Alfred Simonis, liderul CJT. El cere acum CNI și premierului Bolojan transferul proiectelor la CJ Timiș.

”Lucrările la nouă obiective din Timiș, finanțate de Compania Națională de Investiții, au fost stopate de către Guvernul României și vorbim de săli de sport, unități medicale sau destinate infrastructurii culturale. Pentru că nu putem să lăsăm lucrurile așa, am solicitat CNI și premierului Ilie Bolojan să găsim modalitatea legală de a le prelua și de a finaliza lucrările din fondurile Consiliului Județean Timiș, toate aceste obiective aflându-se într-un stadiu de execuție cuprins între 50 și 90%”, spune Simonis.

Situația este atât de ridicolă încât la sala de sport de la Dudeștii Noi a ajuns la un nivel de 90% încă în urmă cu cinci ani, spune Simonis, iar acum finanțarea a fost total tăiată.

”De exemplu, sala de sport de la Dudeștii Noi a ajuns în urmă cu 5 ani la un stadiu de peste 90%, iar de atunci CNI nu a mai făcut nimic. Dacă nu intervenim de urgență, toate aceste obiective se vor degrada, iar costurile pentru a le finaliza vor fi mult mai mari”, mai spune Simonis.

Lista acestor obiective include: Sala de sport școlară de la Birda, Sala de sport cu tribună de 180 de locuri de la Biled, Baza sportivă din Buziaș, Unitate Sanitară în comuna Chevereșu Mare, Reabilitarea și dotarea căminului cultural din Comloșu Mare (sat Lunga), Sala de sport din Dudeștii Noi, Sala de sport din Nițchidorf, Bazinul de înot didactic din Sânandrei, Căminul cultural din Sânmihaiu Român.

”Acestea sunt cele nouă obiective pe care le-am solicitat, considerând că oprirea lucrărilor va duce la degradarea acestora și pierderea investițiilor efectuate deja. Ne dorim să le finalizăm cât mai repede cu putință și să le punem la dispoziția comunităților”, a mai transmis Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 15:42 )

excelenta initiativa.
baietii care critica pe motiv de nordis luati exemplu cum s econdice un judet si nu ne mai condamnati la mediocritate. 😉

George a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 16:01 )

Hai, că se poate. Bagă mâna în buzunarul tău și al fratelui, să reparați ce a stricat Ciolacu. De ce din „fondurile Consiliului Județean Timiș”? Acolo sunt banii tuturor cetățenilor, aduceți-vă aminte de bazinul de înot de la Jimbolia/Sânnicolau Mare, pe care primăria nu-și permitea să îl întrețină. Așa că v-ați gândit să mai puneți niște bani din buget să faceți parc fotovoltaic. Cu ce ajută asta popuilatia județului?

antiProstie a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 16:15 )

Păi nu se lauda (săptămâna trecută) că dă un telefon și rezolvă ORICE problemă!? Se poate așa ceva?! 🤣

Daniel a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 17:29 )

Foarte bine că nu se mai finanțează astfel de obiective care nu sunt necesare în marea lor majoritate. Practic se dau bani baronilor locali care duc la firmele lor de casă urmând apoi să primească clasicul parandărăt. Apoi nu sunt bani să se întrețină astfel de construcții și trebuie plătite de la buget.

Costel Plugariu a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 18:26 )

Mesaj de la „civilizatii”, „cultii”, „orasenii” din „Cetatea lui Fritz” catre tzarani:

„Mai trogloditilor, ce va trebuie, ma, sali de sport, camin cultural si bazin de inot, nu vedeti ca sunteti rupti in… si nu va permiteti asa ceva? Tzaranilor, consiliul judetean trebuie sa dea bani doar la Timisoara, ma, nu voua, pai voi contribuiti cat Timisoara la buget? Hai, fie, mai dam pentru niste toalete de aur prin Ukraina, dar nu pentru voi, mai trogloditilor. Putinistilor!”

Cam asta inteleg „inteligentii” din Timisoara despre Consiliul Judetean, dezvoltare locala, solidaritate, guvernare etc.

plictisit a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 18:57 )

@dan Iar ne dai lecții de cum se face sluj la PSD?

Voicu a spus: (noiembrie 17th, 2025 at 19:33 )

Fonduri europene frate. Oradea s-a ridicat doar din fonduri europene. Finanțarea europeană este sigură. Nu mai stați cu mâna întinsă la bugetul statului

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.