Incendiu puternic la parterul unui bloc din sudul orașului

Sâmbătă, la amiază, pompierii salvatori de la ISU Banat au fost anunțați despre producerea unei explozii urmate de incendiu într-un apartament în Timișoara, pe strada Cerna.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară mecanică și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

La sosirea pompierilor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul s-a produs la parterul unui apartament, într-o încăpere, în urma unei explozii. Incendiul este lichidat.

În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin ce prezintă arsuri de gradul I si II pe aproximativ 30-40%. Aceasta este preluată de către echipajul medical în stare conștientă și cooperantă.

S-au autoevacuat în siguranță aproximativ 40 de persoane.

Din locuință a fost evacuată o butelie. Apartamentul nu era racordat la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

La locul evenimentului au ajuns reprezentanții Inspectoratului Județean de Construcții Timiș (I.S.C.).

Echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara a efectuat măsurători în imobil, fără a se înregistra valori peste limitele normale .

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Poli vor debuta în octombrie în cupele europene

Handbaliștii alb-violeți vor intra direct în turul al doilea în EHF European Cup. SCM Politehnica Timișoara va fi cap de serie, după cum a anunțat, ieri, European Handball Federation (EHF). 83 de echipe se vor afla la start, iar SCM Politehnica Timișoara se numără printre cele 45 de formații care vor intra în competiție în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Poli vor debuta în octombrie în cupele europene
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou clasament universitar Best Global Universities Rankings 2026–2027, realizat de publicația americană U.S. News & World Report, în parteneriat cu Clarivate. Instituția ne anunță că ocupă locul al șaptelea în România, dintre cele 21 de universități românești incluse în clasament, ”reconfirmându-și poziția de lider academic al regiunii de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT intră într-un nou clasament universitar, pe locul șapte în România
Societatea Drumuri Municipale – SDM a finalizat reparațiile capitale pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul spre Spitalul Județean. Totodată, au fost reconstruite complet trotuarele între sensul AEM și bulevardul Sudului, pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, pe ambele sensuri de circulație. Lucrările au fost etapizate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM a finalizat un nou tronson din bulevardul Rebreanu, pe o direcție de mers
Staff-ul tehnic al echipei de baschet SCM Politehnica va fi alcătuit în sezonul viitor din Dragan Petricevic (antrenor principal), Milos Pesic (antrenor secund) și Nenad Markovic (antrenor secund / scouter), la fel ca în ultimul sezon. De numele celor trei se leagă cele mai importante performanțe din istoria baschetului timișorean: câștigarea Cupei României în anii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stabilitate pe bancă! Dragan Petricevic, reconfirmat, alături de secunzii de încredere, Milos Pesic și Nenad Markovic
Societatea Colterm a anunțat că a demarat pregătirile pentru sezonul rece 2026 -2027. Aceasta presupune contractarea combustibililor, constituirea stocurilor necesare și planificarea modului în care va funcționa sistemul de termoficare în iarna următoare. Pentru un sezon rece stabil, compania estimează vor fi necesare aproximativ 145.000 – 165.000 de tone de cărbune, destinate funcționării CET Sud,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm a început pregătirea sezonului rece din iarna viitoare
La o zi după decizia primei instanțe pe cazul Paulei Romocean, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, spune că acuzațiile USR legate de persecuții și despre instituţii care ar acționa asupra acestui partid nu își au locul. Prevederea care a dus la această situație a fost impusă în legislație de un membru marcant al USR, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis comentează acuzele USR pe tema incompatibilităților: ”Vorbim despre o prevedere legislativă introdusă chiar de un lider important al USR”
Top