Interes major! S-au epuizat biletele la marea gală DFS 29 de la Timișoara

Lupta dintre Biea și Corbeanu este așteptată cu sufletul la gură de tot Banatul, și nu numai. La gala de pe 12 decembrie se anunță un eveniment de mare anvergură, iar spectacolul garantat este… deja sold-out!

Finala Dynamite Fighting Show, programată pe 12 decembrie la Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, a doborât toate așteptările organizatorilor și ale fanilor sporturilor de contact. Evenimentul a devenit sold out în doar 12 zile de la anunțul oficial, confirmând încă o dată interesul uriaș pe care publicul îl are pentru gala de sfârșit de an, acolo unde în main event vor lupta timișorenii Daniel Corbeanu și Flavius Biea pentru titlul neoficial de „Regele Ringului în Banat”.

Aproximativ 2.500 de spectatori vor umple la capacitate maximă arena bănățeană, pregătiți să trăiască atmosfera explozivă specifică DFS și să urmărească duelurile care vor închide sezonul competițional. Cererea pentru bilete a depășit cu mult oferta încă din primele zile, iar organizatorii au anunțat rapid că toate locurile disponibile au fost ocupate.

„Este un record de când sunt eu în fenomen. Publicul din Timișoara a arătat din nou că iubirea pentru sporturile de contact este uriașă. Le mulțumesc din suflet fanilor, datorită lor putem ridica nivelul de la un an la altul. Promit că gala din 12 decembrie va fi cea mai intensă a sezonului. Timișoara e un oraș cu tradiție în sport, iar energia spectatorilor de aici te ridică pur și simplu. Luptătorii simt asta în ring. Va fi o atmosferă ca la marile gale internaționale”, a declarat Cătălin Moroșanu imediat după anunț.

Succesul de la Timișoara reconfirmă statutul Dynamite Fighting Show drept cea mai populară promoție de sporturi de contact din România, capabilă să genereze interes masiv indiferent de orașul în care ajunge. Pe social media, organizația fondată de Cătălin Moroșanu în 2018 a adunat doar la ultima gală peste 100 de milioane de vizualizări.

Finala de pe 12 decembrie se anunță una memorabilă, iar atmosfera incendiară creată de cei 2.500 de fani va transforma Sala Sporturilor „Constantin Jude” într-un adevărat vulcan gata să erupă la fiecare meci. De altfel, în urmă cu numai câteva zile, la Iulius Town din Timișoara, la întâlnirea cu fanii, peste 500 de spectatori au ținut să fie prezenți pentru a-i cunoaște pe o parte dintre sportivii care luptă în Dynamite Fighting Show.

Pe lângă duelul dintre Biea și Corbeanu, gala de final de an mai programează o confruntare între Florin Rambo Lambagiu și Eduard Gafencu, în care regulile vor fi atipice, doar box cu mănuși de MMA. În ringul timișorean vor mai urca sportivi precum Amansio Paraschiv, Vitalie Matei, Tolea Ciumac, Adrian Maxim, Andrei Varga sau Bili Mustafa. Evenimentul va putea fi urmărit pe canalul de youtube al Dynamite Fighting Show.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.