La loc comanda! Gruparea PSD-istă din PNL Timiş, în avantaj. Ionuţ Gaiţă, în pole position pentru şefia PNL Timişoara

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În PNL Timiş au loc noi mişcări de trupe. Miza de moment este preşedinţia PNL Timişoara, dar aceasta este doar o bornă. Fiindcă şefia PNL Timişoara nu este o miză în sine, ci o bătălie din războiul pentru şefia PNL Timiş, una însă foarte importantă, poate chiar decisivă. Dincolo de miza cu valoare de simbol, cucerirea acestei filiale are şi un important rol pragmatic. Respectiv, viitoarea conducere a organizaţiei municipale va valida lista cu delegaţi la alegerile judeţene. Iar cine controlează Timişoara are şanse imense să câştige şi organizaţia judeţeană.

Nu mai este un secret, în PNL Timiş există cel puţin două tabere, una condusă de preşedintele interimar, Marilen Pirtea, a doua de secretarul general, Alin Popoviciu. Între cele două tabere există un război rece, care chiar dacă nu a izbucnit public, se duce cu cuţitele pe masă. Momentan, filiala PNL Timişoara este condusă, tot cu titlu de interimar, de Mădălin Bunoiu, prorector UVT şi un apropiat al lui Pirtea. Fără experienţă politică şi se pare că nici nu prea încearcă să înveţe cum stau treburile în această zonă, Bunoiu n-a reuşit să se impună sub nicio formă în organizaţie. Şedinţele PNL Timişoara au devenit tot mai diluate în privinţa numărului de participanţi şi încă o dată s-a dovedit că de la teorie la practică e o cale lungă. Şi spun asta fiindcă, anii trecuţi, Bunoiu s-a dovedit un comentator destul de bun al evenimentelor din PNL.

Drept urmare, au crescut nemulţumirile în partid. Acestea au fost speculate de tabăra lui Alin Popoviciu, care a încercat un puci la începutul lunii septembrie, tentativa fiind de a-l înlocui pe Bunoiu cu Ionuţ Gaiţă. Acesta din urmă este un cunoscut afacerist, apropiat de fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, De altfel, afacerile lui Gaiţă au explodat în perioada mandatelor lui Robu, atunci când a făcut milioane de euro din contracte cu Primăria. În timpul administraţiei Fritz – USR, Gaiţă a fost demufat de la conducta primăriei. E important de spus asta şi în contextul alianţelor politice în care se duc luptele în PNL Timiş.

În contrapondere la mişcarea cu Gaiţă, o grupare din PNL Timişoara a venit cu o altă ofertă. De fapt două, prima dată fiind vehiculat numele lui Adrian Lulciuc, ulterior al lui Ciprian Bogdan. De amenţionat că Lulciuc este într-o criză de imagine, după ce a pierdut definitiv un litigiu cu ANI, fiind de altfel obligat să demisioneze din Consiliul Local Timişoara.

În acest context, Bunoiu, sprijinit de Marilen Pirtea, a venit cu o nouă ofertă, una cu rolul de a-şi salvgarda poziţia. Este vorba de demararea negocierilor privind o alianţă la nivel local cu USR. Tabăra lui Popoviciu a încercat să împiedice acest demers, care a primit însă un vot unanim în Biroul municipal. A urmat o serie de atacuri din partea grupării Popoviciu, care încearcă din răsputeri să păstreze alianţa cu PSD. Trebuie spus că din aceeaşi tabără face parte şi un alt “inamic” pe “principii” materiale al Primăriei, Marius Cârceie, patronul firmei care asigură (încă puţin timp) administrarea judiciară a Colterm.

Discuţiile între USR şi PNL merg însă foarte greu, de fapt mai mult e o tatonare. Din zona PNL aripa Pirtea sunt reproşuri că, prin această tergiversare, USR aruncă PNL în braţele PSD. În schimb, dinspre USR, PNL-iştii sunt acuzaţi că se cramponează mai mult pe funcţii, şi acestea cerute rapid. Această tărăgănare a provocat o repoziţionare în PNL Timiş. Astfel, există negocieri potrivit cărora, Popoviciu ar renunţa la poziţia de preşedinte al PNL Timiş, cu condiţia ca Ionuţ Gaiţă să fie numit preşedinte al PNL Timişoara. E greu de spus dacă prin aceste negocieri se încearcă să se pună presiune pe USR. Dar două lucruri sunt certe. Cu Gaiţă preşedinte PNL Timişoara, orice discuţie despre o alianţă cu USR trebuie uitată, iar PNL rămâne în zona de influenţă a PSD Timiş. În al doilea rând, dacă te bazezi pe cuvântul lui Alin Popoviciu, degeaba ai făcut politică până acum.

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (noiembrie 13th, 2025 at 20:38 )

Gaita asta ar trebui sa stea 100 de ani in puscarie pentru cat a facut „afaceri” cu statul prin primarii PNL, toti unul si unul.

Daniel a spus: (noiembrie 14th, 2025 at 09:35 )

Fac ăștia ce fac și până la urmă cresc concentrația de metal prețios din consiliul local, lucru început ce-i drept de Fritz.

Pesedeaua e in toate! a spus: (noiembrie 14th, 2025 at 10:16 )

Cu garnitura actuală mai bine ne lipsim de pnl. Daca popoviciu a ajuns asa sus in pnl, ce plm vrea pirtea sa salveze de acolo?
Opozitia interna nu exista pentru ca 35 de ani au fost la furat, pardon, la guvernare.
Aritmetica votului din cjt si primarie se va intoarce impotriva lor daca saboteaza Timisoara.
In rest, muzica de îngropăciune, tămâie si coliva!

Dan a spus: (noiembrie 14th, 2025 at 18:58 )

Duferenta intre pnl si psd Timis e de leadership. In timp ce garnitura liberala nu face si nu a facut nimic pt Timis, garnitura psd tragebpt cat mai multe proiecte.

@Dan a spus: (noiembrie 20th, 2025 at 07:39 )

Asta cu trasul pt proiecte e relativa. Probabil o fac doar pentru binele nostru,asa-i? Oricum peste tot in politica sunt afaceristi ce apar din spate,din lateral etc,tot de-ai lor,macar o parte. Pentru salariile din administratie nu ar fi o lupta atat de dura. E vorba insa si de putere,pe langa altele. Si ca sa ajungi la putere, trebuie sa fii bun la ceva, fie si la a fi „servitor”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.