Renovarea Castelului Huniade scoate la iveală vestigii noi/FOTO

Demararea reabilitării Castelului Huniade, din centrul Timișoarei, aduce noi surprize pentru cei care lucrează acolo. Mai multe ziduri din ”versiunile” anterioare, mai vechi, ale castelului, au fost scoase la iveală.

Conform celor de la Consiliul Județean Timiș, echipele de constructori care consolidează și restaurează clădirea au descoperit în patru încăperi de la parter tronsoane din zidul de incintă al castelului medieval ce datează din perioada lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Mai mult, au fost găsite și fragmente de ziduri care datează din secolul al XIV-lea, care făceau parte din reședința regală a lui Carol Robert de Anjou, cel care a și ridicat, de altfel, primul castel.

Descoperirile făcute acum le completează pe cele realizate între 2004 și 2012, când au fost scoase la lumină în curtea interioară mai multe elemente de fortificații ale castelului medieval și donjonul.

”Aceasta demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că actuala clădire, în care va funcționa din nou Muzeul Național de Istorie a Banatului, este ridicată exact pe ruinele vechii reședințe regale. Săpăturile arheologice vor continua, iar vestigiile descoperite vor fi puse în valoare chiar în locurile în care au fost găsite. Am fost astăzi în vizită pe șantierul de la Castelul Huniade și am discutat cu reprezentanții firmelor care lucrează la restaurarea și consolidarea celei mai vechi clădiri a Timișoarei și una dintre cele mai frumoase din oraș. M-au asigurat că în unele zone antreprenorul și istoricii vor lucra în paralel pentru ca, în 2027, mai multe spații ale Muzeului Național de Istorie a Banatului să fie gata pentru a primi vizitatori în Castelul Huniade. Vom continua să monitorizăm activitatea constructorului, dar și a arheologilor care salvează fragmente importante din istoria Timișoarei”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

George a spus: (noiembrie 24th, 2025 at 20:26 )

Succes. Bravo.

Gicu a spus: (noiembrie 25th, 2025 at 10:57 )

Ce noroc pe noi ca nu l-au reabilitat acum 20 de ani. Au apucat vestigiile arheologice sa iasa la lumina…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
În urmă cu un an, deBanat.ro spunea povestea Brutăriei Moara Maria, o afacere de familie din Chizătău construită cu pasiune, respect pentru tradiție și dragoste pentru pâinea adevărată. Atunci, atenția era îndreptată asupra începuturilor, asupra moștenirii lăsate de Constantin Ardelean și asupra cozonacilor care au devenit, în timp, un simbol al gustului autentic bănățean. Astăzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brutăria Moara Maria – Tradiția merge mai departe, iar Banatul o recunoaște prin gust
CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.