Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT

Doar 13 voturi pentru a adunat propunerea conducerii Primăriei Timișoara de desființare a Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Vorbim despre direcția inventată, în principal, pentru a oferi un post de șef pentru concediatul Culiță Chiș, dar care devenise un fel de ”batalion disciplinar”, așa cum spuneau funcționarii transferați acolo de conducere.

Joi, propunerea de desființare a Direcției a intrat la vot în consiliul local. Și nu a avut deloc succes. Au fost 13 voturi pentru, fiind necersare 14.

Disputa s-a dat pe modul în care era văzută Direcția. În timp ce puterea a considerat că acolo erau doar nereușite și cei din structură cheltuiau banii degeaba, ceilalți consilieri au sărit în apărarea, mai ales a șefului Culiță Chiș, mai ales pentru că acesta ar fi avut numeroase reușite în trecut și ar fi fost la originea mai multor proiecte importante pentru oraș.

Acuzațiile au curs, de o parte și cealaltă, viceprimarul Ruben Lațcău a fost din nou vârf de lance, spunând despre colegii de consiliu local de la PNL că ar fi primit ordin de la Ionuț Gaiță, actualul șef al PNL Timișoara, să îl apere pe Chiș, pentru că atunci când era Robu la putere făcea afaceri cu primăria. De cealaltă parte, liberalii au spus că, de fapt, desființarea Direcției are doar un scop, executarea lui Culiță Chiș.

Liberalul Simion Moșiu, care a intervenit pentru Chiș, a spus că această Direcție a fost înființată doar pentru a aduna toți funcționarii reacționari la un loc, pentru a-i da afară, în mod util.

“De câteva luni, oamenii au fost luați și dați la SCM, la Sport, peste tot. Cei care au făcut diverse observații și au fost incomozi, au fost aduși în acest detașament disciplinar. Asta-i viața, nu asta este problema. Problema este de a fi găsit, acesta ar fi fost un mod normal, o altă manieră de execuție a acestor oameni. Dar să spui că nu au fost eficienți, când au lucrat la proiectele europene, când au obținut proiectul de la Pasajul Solventul, Stadionul LEGO, cel de pe Mircea cel Bătrân, să nu mai vorbesc de tramvaiele și autobuzele electrice care au fost aduse și care urmează să mai vină în oraș”, a declarat Simion Moșiu.

Desigur, opinia nu a fost îmbrățișată de viceprimarul Lațcău. El a subliniat că toate intervențiile în favoarea lui Chiș sunt, de fapt, de prietenie și de interese.

„Eu sunt un pic surprins de ceea ce aud de la domnii consilieri de la PSD, auzim de relațiile de prietenie, de amiciție, de cât de bine ne-am înțeles, evaluări pur subiective, bazate pe interacțiunile personale pe care cei de la PNL le-au avut cu domnul Culiță, nu bazate pe realizările sau eșecurile pe care această Direcție le-a avut. Nu mi-e clar dacă această apărare – zid, pe care PSD și PNL îl fac în jurul domnului Culiță are legătură cu contractele pe care dânsul cu domul Gaiță le-a derulat. Nu mi-e clar dacă motivațiile din spate sunt legate de faptul că domnul Gaiță, când domnul Culiță era directorul Direcției Tehnice, încasa zeci de milioane de lei de la Primăria Timișoara. Nu mi-e clar dacă lucrurile se judecă într-o cheie a interesului public și al cetățeanului, sau în cheia intereselor economice și a prieteniilor”, a spus și Ruben Lațcău.

De asemenea, cei din fruntea primăriei au marșat și pe ideea că premierul Bolojan, liberal, a cerut reducerea de personal și economiile bugetare, adică motivele pentru care s-a cerut desființarea Direcției PLMSTF, dar că opiniile sale nu ar fi ajuns la PNL Timișoara. Viceprimarul Paula Romocean a repetat de câteva ori că la Consiliul Județean, toată lumea, toate partidele, inclusiv USR, ar fi votat reducerea a 500 de posturi din schema de personal, dar în CLT s-a făcut caz de doar câteva posturi de la o Direcție și că, de fapt, cei care au votat împotrivă nici măcar nu ar fi știut câte persoane sunt la PLMSTF sau câți pleacă și cine pleacă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Negrei Tiberiu a spus: (decembrie 19th, 2025 at 00:33 )

Nu a trecut proiectul nr. 17 de pe Ordinea de zi a Sedinței Extraordinare a CLMT din data de 18.12.2025 –
Proiectul de hotărâre privind desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (DG PLM STF).

Rezultatul votului a fost următorul:
13 voturi pentru
9 voturi împotrivă
1 abținere

La solicitarea subsemnatului de a lua cuvântul, consilierii locali au votat astfel:
9 voturi pentru;
14 voturi împotriva.
Nu mi s-a permis luarea de cuvânt.

Petru a spus: (decembrie 19th, 2025 at 08:05 )

Pe cuchi asta nu il scoti nici cu buldozerul din primarie. Asa de bine e insurubat acolo. Mai au si alte institurii dinozauri de felul acesta.

@Negrei Tiberiu a spus: (decembrie 19th, 2025 at 09:05 )

Gunoi mai esti si tu

Reos a spus: (decembrie 19th, 2025 at 10:40 )

Următoarele alegeri vin cu siguranță,atunci vine și factura.🤔

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.