Societatea de Transport Public Timișoara ne arată cu câtă grijă și energie menține curate mijloacele de transport în comun, publicând fotografii cu mizeria găsită de echipele STPT la final de zi: ambalaje, semințe, hârtii, dar și tăieri în materialele scaunelor. Societatea primăriei nu intră în detalii, nici în vreo analiză să vedem pe care linii se produce mai mult gunoi, prin ce cartiere circulă acele mijloace, cu ce gen de călători, câtă școală au, de unde s-au așezat ei în Banat și alte chestiuni sociologice, dar suntem asigurați că a doua zi un tramvai sau autobuz este curat pentru ca unii timișoreni să o ia cu mizeria de la capăt.
Odată acestea fiind spuse, de ce ne-ar mai interesa altceva? Putem trece la ce mai e de văzut în muzeul Miklosi, să ni se povestească cât de faine sunt Bozankaya, câtă energie consumă ele, când sunt gata stațiile de încărcare etc. De ce ar trebui să ne mai preocupăm de stirea inițială, de lipsa de educație a unor timișoreni, de cum putem preveni sau pedepsi acel timișorean care taie scaune în tramvai sau lasă mizerie. Dacă ei, cei de la societatea de transport, nu sunt curioși de acest aspect, noi cum îi putem ajuta? Sau de ce i-am ajuta, câtă vreme viața merge înainte, oamenii STPT au de lucru dat de alți oameni, călători, care n-au de lucru altceva decât să distrugă.
Mă gândesc că ar fi foarte simplu să faci ceva. Probabil că aceste autobuze, firobuze sau tramvaie au deja camere instalate în interiorul lor, iar dacă nu au, primăria poate cere așa ceva în comenzile date turcilor de la Bozankaya. Există și internet, se poate găsi și o persoană care să monitorizeze pe mai multe ecrane ce se întâmplă în timp real în tot ce mișcă în Timișoara sub sigla STPT. E complicat să observi că un grup de dobitoace mănâncă semințe și scuipă cojile pe jos? Sau că fumează, căci sunt și mucuri pe jos. E complicat să anunți cea mai apropiată echipă de polițiști locali și controlori? Bănuiesc că nu e complicat, dar nu e mai simplu să pui două mături în mâna unor oameni de serviciu și să nu mai rezolvi niciodată problema?
Problema de educație. Dacă nu mă înșel, pe unele mijloace de transport am auzit că ni se atrăgea atenția de la un sistem de sonorizare că nu au fost validate tot atâtea bilete electronice câte persoane au urcat în respectivul mijloc de transport. Pe vremuri. Ce vremuri! Există tehnică, există posibilități, mai trebuie să te și intereseze ca instituție să pui capăt unor nereguli de acest gen. Nu să primești paușal bani de la primărie și să nu te mai intereseze de circulația clandestină și când tehnica te avertizează. Vatmanul e la butoane, în cabină, și n-are timp de așa ceva. Poate măcar opri câteva secunde, ne spunem, să simuleze o situație specială, să se uite lumea unul la altul, să ne fie rușine dacă ne simțim cu musca pe căciulă… Dar ne mai poate fi rușine pentru atâta lucru în ziua de azi?
Într-o după-amiază de luni, pe linia lui 4, vine controlorul. Nu-mi cere dovada plății biletului. Îmi zic că are fler, că vede din capătul vagonului cine a plătit și cine nu. Merge la un tânăr care a simulat apropierea cartelei, dar neavând bani pe ea, probabil, a spus controloarei că nu merge aparatul. Apoi este prinsă o doamnă ce părea mai nevoiașă. Oare ce vor păți cei doi? Vor avea ei o seară ratată, vor trebui să plătească amenda, oare vor avea regrete, îl vor înjura pe Dominic Fritz? Filmul s-a rupt imediat. Cei doi au fost invitați de controlor să coboare, fără să fie urmați de brațul legii. Au fost „aspru” penalizați prin coborâre. Vor urca ei în următorul tramvai 4? E, uite, asta este o întrebare pentru un sondaj de opinie propus de fostul edil Nicolae Robu. Sănătos să fie!
Comentarii prin facebook