Primăria Timișoara vrea să schimbe regulamentul de acces al camioanelor în oraș: reduceri de tarife și noi restricții

Municipalitatea timișoreană va propune la vot consilierilor locali un nou regulament de acces al vehiculelor grele în oraș. Motivarea acestuia este legată de oferirea unui grad mai ridicat de siguranță, pentru reducerea degradării străzilor, a poluării și a zgomotului.

Noile reguli propuse țin cont atât de nevoile cetățenilor, cât și ale mediului de afaceri, spun reprezentanții municipalității. Astfel, pentru a proteja zonele rezidențiale și a spori siguranța, traficul greu va fi restricționat pe mai multe bulevarde, printre care Bulevardul Liviu Rebreanu, Bulevardul Cetății, Strada Cloșca, precum și culoarul de legătură între intersecția Modern și Bulevardul Stan Vidrighin. Totodată, tarifele pentru autorizațiile de acces vor fi reduse pentru majoritatea vehiculelor, iar sistemul de plată va deveni mai accesibil, inclusiv prin aplicații și stații de carburanți partenere.

„Am avut un dialog constant cu mediul de business local și am ales o soluție echilibrată. Modificările propuse reduc tarifele, dar pun ordine în trafic. Extindem regulile, eliminăm gratuitatea pe timp de noapte și limităm traficul greu pe bulevarde, precum Liviu Rebreanu sau Andrei Șaguna, unde locuitorii resimt cel mai mult zgomotul și degradarea drumurilor. Banii colectați se întorc în întreținerea străzilor din Timișoara”, a spus viceprimarul Paula Romocean.

În prezent, Primăria Timișoara restricționează accesul vehiculelor în funcție de tonaj pe o mare parte din străzile orașului, harta actuală fiind disponibilă pe site-ul municipalității. Vehiculele care au nevoie de acces pe aceste străzi pot obține o autorizație, contra cost, în funcție de tonaj și tipul de drum. Taxa poate fi achitată online cu cardul sau prin transfer bancar, iar prin noile modificări va putea fi plătită și în stațiile de carburanți partenere și prin aplicații partenere.

Primăria spune că noul regulament clarifică regimul de restricții pentru toate străzile din Timișoara, inclusiv pentru cele apărute în urma dezvoltării urbane. Datorită extinderii restricțiilor, tarifele vor fi ajustate astfel încât vehiculele mai ușoare să plătească mai puțin cu 50% decât în prezent, vehiculele mai grele să plătească cu 30% mai puțin, iar doar tarifele pentru vehicule mai grele de 41 de tone să fie majorate. Totodată, municipalitatea elimină gratuitatea pentru accesul pe timp de noapte (intervalul 22:00–06:00) și introduce un tarif de 50% din taxa aplicată pe timp de zi, cu scopul de a reduce zgomotul resimțit de locuitori.

Se introduc noi restricții

Primăria Timișoara anunță, în paralel, introducerea de noi restricții de tonaj. Pentru ca șoferii din afara orașului să poată plăti taxa la stațiile de carburanți, principalele intrări în oraș și drumurile de acces în zonele industriale vor fi exceptate. Traficul greu va fi însă restricționat pe Bulevardul Liviu Rebreanu și pe culoarul Dorobanților – Andrei Șaguna – Baba Dochia – Ștefan O. Iosif, care leagă Calea Lugojului de zona industrială Calea Buziașului. În plus, vor fi aplicate restricții de tonaj și pe Bulevardul Cetății și pe Strada Cloșca.

De asemenea, municipalitatea introduce o nouă categorie de restricție pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone, pe un culoar dedicat transportului de mărfuri, care include următoarele artere: Grigore Alexandrescu (parțial), Marginii, Calea Aradului (parțial), Amurgului, Divizia 9 Cavalerie și Aristide Demetriade (parțial). În restul orașului, accesul este restricționat pentru vehiculele mai grele de 5 tone pe bulevarde și de 3,5 tone pe străzile secundare, conform hărții anexate proiectului de hotărâre.

La fel ca în regulamentul anterior, anumite categorii de vehicule vor fi exceptate de la restricții, precum cele pentru intervenții de urgență, cele utilizate în investiții publice sau utilajele companiilor municipale. Noul regulament introduce o excepție suplimentară pentru vehiculele folosite în activități culturale organizate de instituțiile publice de cultură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.