Consultările interne din PSD pe marginea ieşirii de la guvernare se termină sâmbătă la Timişoara. Alfred Simonis, fără poziţie publică pe acest subiect

Sâmbătă, 18 aprilie, la Timişoara se va finaliza seria întâlnirilor regionale ale PSD în cadrul cărora liderii locali au fost consultaţi în privinţa rămânerii partidului la guvernare. Două zile mai târziu, în jur de 5.000 de membri PSD vor vota în cadrul unui minireferedum intern dacă vor ca partidul să mai rămână la guvernare cu Ilie Bolojan premier.

Seria de opt întâlniri regionale ale liderilor PSD cu activul de partid se vor termina la finalul acestei săptămâni cu şedinţe la Satu Mare, vineri, 17 aprilie – Regiunea Nord-Vest şi Timişoara, sâmbătă, 18 aprilie – Regiunea Vest. La cele şase întâlniri organizate înainte de Paşti, toţi liderii şi primarii din teritoriu au anunţat că îşi doresc ieşirea din Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Cel mai probabil acelaşi lucru se va întâmpla la Timişoara, chiar dacă nu toţi liderii sau primarii din Timiş îşi doresc acest lucru. Inclusiv preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al CJ Timiş, a evitat să aibă o poziţie publică pe marginea acestui subiect.

Luni, 20 aprilie, consultarea internă de partid se va termina cu un fel de minireferendum în cadrul căruia 5.000 de membri PSD vor răspunde la întrebarea dacă vor să mai rămână la guvernare. Scenariul vehiculat de multă lume este acela că, după această consultare, PSD îi va da un ultimatum de 72 de ore lui Bolojan pentru a demisiona. În caz contrar PSD îşi va retrage cei şapte miniştri din guvern, ulterior urmând să voteze o moţiune de cenzură.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

felix rothneda a spus: (aprilie 14th, 2026 at 20:45 )

În România, moțiunea poate fi inițiată de cel puțin o pătrime dintre senatori și deputați; fără acest prag, moțiunea nu poate fi votată. În unele țări precum Spania, Germania, Israel, inițiatorii moțiunii trebuie să propună un nou candidat pentru funcția de premier.
În unele parlamente, moțiunile de cenzură pot fi îndreptate împotriva întregului guvern sau a unor membri individuali. În sistemele semi-prezidențiale, o moțiune de cenzură nu poate afecta președintel

George a spus: (aprilie 14th, 2026 at 22:13 )

Fiarte bine. Jos cu bolo. Vrem un premier care taie beneficiile statului de la radacina si incurajeaza investitiile. Nu impovareaza doar privatul.

un tramvai rusesc numit dorință a spus: (aprilie 14th, 2026 at 22:55 )

își doresc ieșirea … dar pentru ce și-au dorit intrarea (atunci nu i-a consultat nimeni)?
au ceva soluții? pe ce bază votează un analfabet cu diplomă de privată, care n-are niciun habar de economie, care-a ajuns primar sau trepăduș politic pe bază de consultații? ce știe el sau ea? un singur lucru: că nu mai pot sau nu mai au ce fura – aici este nucleul fierbinte doctrinar al PSD.
În situația în care suntem, liderii lor n-au koae („Alfred Simonis fără poziție” – e moluscă sau amoebă politică?) să negocieze și-atunci pun în scenă comedia șantajului îmbrăcat în consultare. Conform statutului lor, forurile lor superioare și reprezentanții lor POT negocia, POT lua decizii, AU UN MANDAT de guvernare, AU SEMNAT un protocol de colaborare în coaliție.
În tot acest vodevil, îi ajută cel mai mult … Bolojan. Îmbătat de putere, căpos, cu sfătuitori doar din Bihor sau Timișoara (adică tot din Bihor), confundând administrația cu macroeconomia, nu arată nicio urmă de flexibilitate. Așa vrea el, să arate că PNL-ul și România pot fi conduse cu o sprânceană de fier. Până una-alta, trebuie să trecem peste momentul unei turbulențe politice, deci economice, gratuite. Pentru că Grindy a aflat de la colegi că se poate fura mai mult și orice pretext pentru a atinge această stare de grație pesedistică este bun. O inflație de 10% se contracarează cu furt de minim 110%.
Numai bărbați adevărați plini de dorințe (lideri și primarii din teritoriu își doresc, liderii și primarii din Timiș își doresc… ieșirea de la guvernare), dar care nu pot trece la acțiune din motive de … ceva. Sunt băieții ăia care stau pe margine la discoteca sătească, se uită cum alții dansează fetele și se întorc apoi cu dorințele umflate acasă, unde se consultă cu mâna dreaptă. Pardon, stânga – doctrine social-democrate oblige! Doar Alfie e zen (așteaptă ca cineva să-și rupă gâtul).
Și-n toată această hăhăială pseudopolitică, Nicușor le-a dat justiția pe mână și a rezolvat elegant, în stil de mare matematician ecuația viitorul = ? (Soluția: viitorul = trecutul)

Timisorean a spus: (aprilie 15th, 2026 at 13:08 )

@george scrii la comanda sau asa gandesti? Oricare varianta ar fi, esti varza.
Pai cine i-a pus piedici lui bolo si s-a opus la toate taierile la tot ce inseamna companiile de stat in pierdere? Cine se opune la taierea beneficiile si sporurile bugetarilor si la toata clientela politica, la sinecuri, amenintand zilnic cu iesirea de la guvernare? In schimb cine a votat un secunda 2 maririle de taxe? Exact… grindy si psd. Cu ce draci ganditi?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara

Echipa Canova Racing Timișoara va fi prezentă în acest weekend la Hunedoara, prin piloții Radu Benea și Nicolas Benea, la etapa a doua din Campionatul Național de Super Rally, Trofeul Mihai Leu, care debutează în această seară cu startul festiv. Absenți motivat la prima cursă a sezonului, de la Alba Iulia, cei doi piloți timișoreni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii

Studenții sunt pregătiți pentru un viitor în care ideile lor să aducă plus valoare. Despre asta a fost vorba la ediția a doua a Open Space Lab. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Există o categorie profesională în România care pare să fi rezolvat imposibilul: poate produce consecințe fără să le suporte. Medicul răspunde pentru diagnostic. Inginerul răspunde pentru construcție. Antreprenorul răspunde pentru faliment. Profesorul răspunde pentru rezultatele elevilor. Politicianul? Politicianul explică. Explică moștenirea grea. Explică situația internațională. Explică de ce lucrurile care ieri erau promisiuni electorale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcția fără consecințe. Responsabilitatea politicianului român în vremuri de criză
Fundația Art Encounters aduce în premieră la Timişoara 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso, din colecția Musée Picasso Antibes, într-o expoziție-eveniment curatoriată de Jean-Louis Andral. Pictură, grafică, ceramică, fotografii rare și cărți ilustrate conturează un Picasso experimental, ludic și surprinzător de contemporan, anunţă organizatorii Expoziția inaugurează noul centru de artă Art Encounters, modernizat împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters aduce în premieră la Timişoara lucrări semnate de Pablo Picasso
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Casa Austria, clădirea ridicată acum 20 de ani cu sprijin austriac lângă clădirea principală a Spitalului Județean Timișoara, va intra într-un proces major de modernizare. Sunt 50 de milioane de lei care vor fi investiți, jumătate fonduri europene, jumătate contribuție de la bugetul județului, care vor transforma major clădirea, dar vor aduce la zi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Austria intră în modernizare totală. Proiectul va costa 50 de milioane de lei
Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile de control fiind vizată respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare. În total, luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră a confiscat sute de metri cubi de lemn și a dat amenzi de sute de mii de lei
Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Top