În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO

Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune.

Programul derulat de municipalitate include lucrări de reparații ale sălilor de clasă, grupurilor sanitare, precum și intervenții la instalații, acoperișuri și fațade.

În prezent, echipele contractate de municipalitate lucrează la Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde”, unde sunt în curs reparații ale atelierelor și intervenții la instalația de apă. În paralel, la Colegiul Național Bănățean, se desfășoară reparații la cancelarie și la sala festivă, iar la Colegiul Pedagogic „Carmen Sylva”, echipele intervin la demisolul clădirii. De asemenea, municipalitatea desfășoară reparații la fațada și acoperișul Școlii Gimnaziale nr. 19, iar la Grădinița PP nr. 37 și Grădinița PP nr. 14 se lucrează la spațiile de depozitare, respectiv la parterul corpului C al clădirii.

„Sunt lucrări pe care le facem de-a lungul întregului an și pe care le intensificăm în perioada vacanțelor, când putem să derulăm lucrări mai complexe fără să afectăm orele din clase”, spune primarul Dominic Fritz.

Pe durata vacanței de vară, Primăria Timișoara va continua lucrările și în alte unități de învățământ din oraș. Sunt programate intervenții la Școala Gimnazială nr. 15, la grădinițele PP nr. 1, PP nr. 2, PP nr. 31 și PP nr. 53, precum și la Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” și la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”. Lucrările prevăzute includ reparații în săli de clasă, bucătării și alte spații utilizate zilnic de elevi și profesori.

Pe parcursul acestui an școlar s-au desfășurat etapizat lucrări de reparații și întreținere în mai multe unități de învățământ. Printre intervențiile finalizate recent se numără renovarea a șapte săli de clasă și a curții de la Grădinița PP nr. 25, precum și a două săli de clasă la Grădinița PP nr. 32. La Grădinița PP nr. 37 au fost realizate reparații la hidroizolație și la fațada cantinei, iar la Școala Gimnazială nr. 4 au fost refăcute două săli de clasă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa de Vară Ghiroda 2019

Se caută talente! AJF Timiș a demarat selecția pentru selecționatele județene U11–U14

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul procesului de selecție pentru formarea selecționatelor județene la categoriile de vârstă U14 (copii născuți în 2013), U13 (2014), U12 (2015) și U11 (2016). În acest sens, a avut loc o întâlnire de lucru cu antrenorii care vor coordona fiecare grupă de vârstă. Aceștia vor avea misiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută talente! AJF Timiș a demarat selecția pentru selecționatele județene U11–U14
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul procesului de selecție pentru formarea selecționatelor județene la categoriile de vârstă U14 (copii născuți în 2013), U13 (2014), U12 (2015) și U11 (2016). În acest sens, a avut loc o întâlnire de lucru cu antrenorii care vor coordona fiecare grupă de vârstă. Aceștia vor avea misiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută talente! AJF Timiș a demarat selecția pentru selecționatele județene U11–U14
În perioada 14-24 iulie Poli va efectua un cantonament în localitatea Mönichkirchen, din Austria. Pe perioada stagiului alb-violeții vor disputa trei jocuri amicale. Inițial, clubul anunța un cantonament în Slovenia, dar s-a dovedit între timp că varianta austriacă este mai avantajoasă. Echipa și stafful viola vor fi cazați, în cele mai bune condiții, la Hotel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a renunțat la cantonamentul din Slovenia! Dar merge în Austria unde va avea și adversari puternici pentru amicale
Așa cum am anunțat în urmă cu câteva luni, propunerea de grupare și mutare a sălilor de jocuri într-o singură zonă din oraș, pe strada Sulina, a devenit acum proiect de hotărâre, care va fi supus votului consilierilor locali. Spre deosebire de alte orașe mari care au decis unilateral dispariția sălilor de jocuri, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutarea sălilor de jocuri de noroc în zona Sulina ajunge la votul consilierilor locali. Autorizarea, la prețuri piperate
Auto Europa și Dacia au inaugurat Dacia City Store, un nou spațiu de prezentare, consultanță și vânzare auto, amplasat în Iulius Town Timișoara. Evenimentul marchează o premieră națională și propune un mod diferit de întâlnire dintre public și marca Dacia: nu la marginea orașului, într-un showroom convențional, ci în centrul vieții urbane, într-un loc frecventat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marca Dacia e acum prezentă la Iulius Mall, printr-un proiect comun Auto Europa–Dacia
Brunch-ul de la Dintre Dealuri din Sadova Veche (județul Caraș-Severin) reprezintă o oază de gastronomie autentică, unde legumele cultivate cu răbdare devin vedetele unor preparate artizanale de excepție. Gazda acestui concept, Ovidiu, transformă propria grădină dintr-o simplă gospodărie într-un punct de întâlnire vibrant pentru gurmanzi, familii și turiști. Ovidiu cultivă anual o diversitate spectaculoasă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch de vară direct din grădină. Dintre Dealuri te invită la Sadova Veche pentru o experiență senzațională cu gust unic de Banat/FOTO
Rețele Electrice România va investi sute de milioane de lei în lucrări în instalațiile de înaltă tensiune din toate cele trei zone deservite, inclusiv Banat. Compania a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație cu o valoare maximă estimată de până la 387 milioane de lei (fără TVA). Proiectele care vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local de energie electrică va investi 387 de milioane de lei în modernizarea rețelei
În România, se marchează un moment de referință în educația medicală în zona de învățământ superior prin lansarea primului program de studii universitare de master din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Prof. Univ. Dr. Bogdan Timar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru România. Program de studii universitare la UMF, dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității
De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat sancțiuni de 110.000 de lei celor care nu dețin contracte de salubrizare sau nu au păstrat curățenia în jurul recipientelor de deșeuri. În total au fost 159 de sancţiuni. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au avut în vedere, pe lângă verificările privind abandonul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancțiuni de 110.000 de lei aplicate de Poliţia Locală celor care nu dețin contracte de salubrizare
CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
Top