Cineva din orașul ăsta ar vrea să i se recunoască meritele promovării echipei Poli Timișoara în liga a doua și acela nu este antrenorul Dan Alexa. Nu e nici jucătorul care a tras cum a putut el, mai bine, mai rău, și a promovat echipa asta în al doilea eșalon, căci acelui jucător i se va mulțumi, poate, cu detașarea la o echipa a doua, în cel mai fericit caz. Nu este nici regretatul rector Șerban, cel care a ținut în viața acest club când Timișoara era ruptă între suporterii de ACS și fanii ASU, deși cu multă inspirație i-au fost amintite meritele și dedicată promovarea lui Poli de către președintele clubului, Simon Pescari, prorector al UPT. Nu, e vorba de cu totul altcineva.
Dar să revenim la antrenorul care a promovat pe Poli. Dan Alexa, căruia nu-i poți reproșa prea multe în fața unei astfel de performanțe. Îi poți reproșa un joc mai prost uneori, dar cu un lot aflat la un nivel mult mai scăzut decât speră că va avea în liga a doua. Îi mai poți reproșa poate apetitul pentru viața de vedetă TV în detrimentul prezenței fizice lângă echipă, mai ales la antrenamente. Dar dincolo de toate acestea, Dan Alexa merită laudele până la proba contrarie. Iar această probă va fi mult mai greu de evitat într-un campionat secund al naiba de dificil pentru o echipă neomogenă în primele șase-șapte etape.
Cu siguranță că merită mulțumiri sponsorii care au ajutat administrația să adune mai bine de jumătate de buget. Sunt firme cu patroni aduși lângă echipă din dragoste de Poli sau din amiciție cu șefii clubului, nu mai contează, dar fără de care clubul s-ar fi descurcat mai greu cu banii. Dar ajungem și la acel cineva care merită laudele pentru ridicarea la performanță a clubului de fotbal Știința Poli Timișoara. Este vorba de Alfred Simonis, președintele C.J. Timiș, instituția care a fost principalul finanțator și motor în dinamica clubului.
Indiferent ce votăm odată la patru-cinci ani, Alfred Simonis a contat în economia clubului ca principală rotiță în angrenajul politic care a făcut posibilă revenirea la performanță a lui Poli. Cu o primărie mai degrabă forțată să participe în această aventură, total nemotivată, și un consiliu județean condus cu mână de patron de fotbal chiar de către Alfred Simonis. Doar că Alfred Simonis nu cred că își dă seama că publicul larg se bucură de relansarea lui Poli, revine încet-încet la consumul de fotbal, este unul care nu privește cu ochi buni această rotiță politică, indiferent din ce parte vine ea.
Politicul nu poate lipsi acuma din această ecuație. Cu el la vedere poate că unii sponsori se sperie, dar cu siguranță unii vin pentru că e mai bine pentru afacerile lor să fie apropiați fenomenului. Politicul poate ajuta la susținerea legislației organizării sportului din țara asta, dar tot politicul poate strica rânduiala când fenomenul finanțării publice o ia razna. Politicul acuma face bine clubului Poli, dar cândva poate că stelele se aliniază defavorabil în Timișoara. Lui Alfred Simonis îi vom putea mulțumi cu adevărat și pentru că a repus Poli pe linia spre superligă, dar mai meritoriu ar fi în rolul său dacă ar contribui decisiv la așezarea unui patronat privat la această echipă.
Vă veți aminti de Marian Iancu, cu bune, dar mai ales cu rele. Nu, Poli are nevoie de un patronat privat sănătos, preferabil din afara orașului, chiar a țării, care să vadă în efervescența din jurul fotbalului alb-violet o bună oportunitate de afaceri. Alfred Simonis a spus că își dorește așa ceva. Să nu-și uite vorba deodată ce-i vine pofta de conducător de fotbal, pentru că Timișoara trebuie să iasă din mirajul finanțării din bunăvoința unui primar microbist sau a unui președinte ambițios, dar și din visul frumos dar păgubos cu finanțarea socios, sloganul infantil „fotbal fără patroni” și alte planuri care ne-au dus cu viața la limită, din cutia milei, în ligile inferioare. Pentru acest obiectiv, următorii doi ani sunt decisivi. Și pentru Poli, și pentru Alfred Simonis.
Comentarii prin facebook