Doi bărbaţi cu vârste de 57 de ani, şi respectiv 35 de ani, au fost spitalizaţi, în această după-amiază, în urma unui accident mai puţin neobişnuit. Respectiv ciocnirea într-o intersecţie dintre o motocicletă şi o bicicletă.
Bărbatul cu vârsta de 35 de ani a condus o motocicletă pe bulevardul Dâmbovița, dinspre strada Ana Ipătescu, iar la un moment dat, la intersecția cu Calea Șagului, a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat de 57 de ani. Acesta din urmă traversa strada pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea roșie a semaforului.
În urma impactului, ambele persoane implicate în accident au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.










































Comentarii prin facebook