„Frații” ne-au lăsat în afara play-off-ului! Timișoara pierde dramatic sub panou la Rapid

Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori și în fotbal, „frații” din Giulești ne-au „ars” când aveam mai mare nevoie de victorie. Aseară, Rapid s-a impus după un meci extrem de echilibrat cu SCM Politehnica, 93-89 și a trimis echipa bănățeană pe locul 8, dar nu este loc de calificare pentru play-off, deoarece campioana din Cluj a fost exceptată de sezonul regular, calificându-se în faza eliminatorie fără joc.

Revenind la partidă, aceasta a fost extrem de echilibrată și foarte spectaculoasă. La prima sirenă, SCM Politehnica era în avantaj, 27-28, gazdele intrând la vestiare cu plus 4, 56-52. Rapid a avut și +8 puncte în sfertul 3, dar alb-violeții intrau în ultima perioadă cu avantaj, 71-74. Elevii lui Dragan Petricevic au condus până la 84-85, după care gazdele au găsit soluții mai bune pe final, 93-89.

De la Rapid s-a remarcat Lewis Sullivan, cu 22 de puncte și 8 recuperări și Isiah Osborne, 16 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive. De la oaspeți, care au avut probleme medicale și în acest joc, Devon Thomas a fost principalul marcator al vizitatorilor, cu 23 de puncte, 4 recuperări și 5 pase decisive. Saša Borovnjak a terminat cu 19 puncte și 7 recuperări, iar Jalen Nesbitt cu 15 puncte și 12 recuperări.

Timișoara încheie sezonul cu 15 victorii și 13 înfrângeri, dar ca și anul trecut, pierde în ultima rundă calificarea în Top 8! În primul tur din play-out, SCM va întâlni codașa CSM Galați, echipă fără victorie în 28 de meciuri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Paula Romocean

Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism

Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate

Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
Lucrările efectuate de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) pe râul Timiș, pe porțiunea dintre Lugoj și frontiera cu Serbia au fost finalizate. Investiția totală s-a ridicat la 34.094.979,72 lei (cu TVA), fiind finanțată de la bugetul de stat și din surse proprii. Obiectivul principal a fost protejarea digurilor împotriva eroziunii în perioadele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a finalizat lucrările de protejare a digurilor de pe malul Timișului, între Lugoj și granița cu Serbia
Mai multe localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de gaze naturale. Cu ajutorul Consiliului Județean Timiș și fonduri din programul Saligny, în aceste zile au fost realizate primele săpături la rețeaua de gaz. Investiția pornește de la Coșteiu și ajunge până la Făget, Bârna, Fârdea, Traian Vuia, Mănăștiur, Bethausen, Balinț, Dumbrava,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitățile din Țara Făgetului vor beneficia de alimentare cu gaze naturale
În timp ce milioane de fani au luat cu asalt continentul nord-american pentru cea mai mare sărbătoare a fotbalului, noi, românii, trăim doar din amintiri. Atât ne-a rămas, atât s-a putut. Dar odată am stat și noi la masa bogaților și am făcut și meciuri care au rămas pentru posteritate. O, tempora! Amintiri din vremea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi trăim doar din amintiri: 18 iunie și două meciuri epice ale naționalei, cu Argentina în 90 și cu Columbia în 1994/VIDEO
Top