Funcționarea coaliției, analizată de Sorin Grindeanu: ”Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalți, ceilalți ne urmăresc pe noi”

Zona de vest a ajuns la rând în suita de întâlniri regionale pe care PSD le-a organizat pentru a vedea care este părerea membrilor partidului, legat de guvernarea condusă de Ilie Bolojan. Decizia finală se ia la București, luni, dar direcția e clară: actuala guvernare nu mai poate merge înainte în această formulă.

Fie Bolojan pleacă și PNL pune un alt premier, iar coaliția merge mai departe în actuala formulă, fie Bolojan rămâne și PSD iese din coaliție, chiar și varianta unei noi coaliții, cu un alt protocol și, eventual, PSD să dea conducerea guvernului, toate aceste sunt variante de lucru, care vor fi analizate de 5.000 de reprezentanți din teritoriu, a anunțat Sorin Grindeanu. Un lucru este sigur, spune acesta, anume o guvernare alături de AUR este total exclusă, mai subliniază acesta.

Președintele PSD spune că în acest moment țara nu e guvernabilă, iar colaborarea nu mai poate continua în actualele condiții.
”Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le fac ceilalți, ceilalţi ne urmăresc pe noi”, a prezentat Grindeanu ca fiind situația actuală.

Destrămarea guvernării nu este un scop în sine, iar varianta unor alegeri anticipate este greu de atins, trebuie ”căzute” trei guverne, dar nici o asemenea soluție extremă nu e total exclusă. ”Vor decide colegii mei luni, nu doar eu. Votează aproape 5.000 de oameni, dar pot să vă spun ceva. Suntem în o perioadă în care există foarte multă emoție legată de politică. În acest moment, din punctul meu de vedere, România și Guvernul nu mai funcționează. (…) Fie că ești social-democrat, USR-ist, liberal, ungur, orice, sau minorități, făcând parte din grupul minoritățiilor naționale, nu cred că ești mulțumit astăzi de modul în care funcționează guvernul coaliției din care faci parte. Iar lucrul ăsta trebuie să înceteze. Asta nu este guvernare în folosul oamenilor și asta nu este o guvernare pentru români. Și atunci, părerea mea personală este că trebuie să facem ceva astfel încât să revenim la prioritățile românilor. Românii în continuare au nevoie de autostrăzi, românii au nevoia de spitale, românii au nevoi de investiții locale. Spuneam în sală mai devreme, să știți că nu toată lumea în țara asta, și sunt milioane de români care nu locuiesc în Piața Operei din Timișoara sau în Dorobanți, în București, sau în centrul Clujului. Sunt milioane români care în continuare n-au asfalt, care în continuarea n-au rețele de apă, rețelele de canalizare, n-au iluminat și acele proiecte trebuie să continuă. Sunt lucruri esențiale pe care noi înțelegem să le susținem și să le facem. Asta este de fapt adevărata prioritate. Și despre asta trebuie să fie vorba”, a declarat Grindeanu.

El condamnă dorința premierului de a vinde o serie de societăți cu importanță națională, Romgaz, Transgaz, CEC sau Hidroelectrica, operațiune pe care Bolojan ar fi sugerat că se va realiza, idei pe care Grindeanu le-a numit ”șobolănisme”.

”Noi stăm și spunem despre șobolănismele pe care încearcă să le facă pe ultima sută de metri, vânzând sau încercând să vândă Romgaz și toate companiile, CEC, Portul Constanța. Astea sunt șobolănismele adevărate. Despre astea este vorba și cred că la asta s-a referit Ilie Bolojan, ieri, când vorbea de asta, dar asta înseamnă că tot spunea de cămări și de… Asta de fapt înseamna să furi cămara cu totul. când faci lucruri de tipul ăsta”, a mai declarat Grindeanu.

Șeful social-democraților mai subliniază că partidul său nu va spune niciunui partid ce să facă, PSD stabilește doar ce face acesta, dar a mai spus că protocolul actual nici nu stabilește nume pentru șefie. PNL să stabilească numele primului ministru, desigur nu în persoana lui Bolojan.

”În actualul protocol există acea noțiune de rotație, Nu se spune niciunde personal despre… Totul este la nivel impersonal. PNL-ul trebuie să dea prim-ministrul până undeva în aprilie anul viitor, PSD-ul trebui să nominalizeze prim-ministrul din aprilie, anul viitoare. Nu scrie niciunde de Sorin Grindeanu sau de Ilie Bolojan. Asta am spus mai devreme. Dacă rămâne în vigoare acest protocol pe care îl avem, atunci ar trebui ca Partidul Național Liberal să dea următorul prim-ministru. Dar, toată această zicere a mea, sunt convins că va fi interpretată cum că îmi doresc să impun o anumită conduită PNL-ului. Nu fac acest lucru. Eu nu dau lecții PNL-ului, am făcut apel la fiecare întâlnire pe care am avut-o până acum la decență. Noi hotărâm pentru noi. Noi la Partidul Social-Democrat vom hotărâ luni Într-un for larg, care este drumul Partidului Social Democrat. Nu hotărâm ce trebuie să facă PNL-ul sau ce trebuia să facă USR-ul”, spune Sorin Grindeanu.

El a mai menționat că ultima întâlnire cu Ilie Bolojan a avut-o joi, la Palatul Victoria. Nu a ”desecretizat” ce a discutat, dar a mai spus, ca o glumă, faptul că nu a fost nevoit să vină cu cafeaua de acasă, aceasta chiar dacă s-a procedat la concedierea de ospătari și chelneri la stat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (aprilie 18th, 2026 at 16:14 )

La Grindel nesimțirea nu are limite ,oare de la cine a învățat????

Baluba a spus: (aprilie 18th, 2026 at 16:19 )

Comunistii PSD si legionarii HAUR – inafara legii, electoratele lor cretine – la pushcarie!

George a spus: (aprilie 18th, 2026 at 17:13 )

Foarte bine. Investitiile trebuie sa continue. Am vazut cum e cu bolojan in criza, hai sa vedem cum e cu psd in grija. Nimeni nu e de neinlocuit. Nu au de ce sa se cramponeze de ilieB liberalii.

Daniel a spus: (aprilie 18th, 2026 at 17:16 )

Normal că trebuie să continue programul PNDL, adică parandărăt pentru P$D, că așa funcționează lucrurile când vine vorba de grupul de infracționalitate organizată condus de nesecuristul Grindeanu. Oricine poate să fie premier doar să nu se atingă de sinecuri ca altfel se rupe P$D, iar ața contează mai mult decât țara. Normal că nu era convenabil să se reducă deficitul și să se demonstreze că nu mai este nevoie de măriri de taxe care să fie furate și să își construiască socialiștii de caviar palate. Cum pe parandărăt nu se plătesc taxe, ei nu sunt afectați deloc de asta, ba chiar sunt favorizați că restul le plătesc și astfel crește avansul lor.
P.S.
A observat cineva care a trecut prin fața la CJT cum și-a reînnoit baronul local SimNordis parcul auto? Interesant cum nu le-a mai păsat de firmele românești, deși ăștia se dau și ei mari suveraniști, pardon SUV-eraniști.

Jack a spus: (aprilie 18th, 2026 at 23:31 )

Psd=mafia

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic

Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.