Scandal imens la Ghiroda, după ce Consiliul Judeţean a emis un aviz de oportunitate pentru construirea unor blocuri printre case

Miercuri, 15 aprilie, la Primăria Ghiroda a avut loc ședința de consultare a populației privind construcția de blocuri din cartierul Slavik. Primarul comunei, Ionuţ Stănuşoiu, a afirmat că este alături de cetățeni, menţionând clar că nu doreşte blocuri între case. El a menționat că Avizul de Oportunitate nu a fost emis de Primărie, ci de Consiliul Judeţean, iar în certificatul de urbanism a fost precizat că în zonă sunt permise doar locuințe cu maximum două apartamente.

De asemenea, conform PUG-ului preliminar, avizat chiar de Consiliul Judeţean, se pot construi locuinţe cu maxium două apartamente, lucru ignorat de către cei din Consiliul Judeţean. În zona de case, firma Terra Ventures ar urma să ridice nu mai puţin de 20 de blocuri cu aproximativ 500 de apartamente.

„Mă bucur că am văzut reacţie, mă bucur că cetăţenii comunei noastre sunt activi şi atunci când îi deranjează ceva se mobilizează şi nu lasă lucrurile la întâmplare, din contră reacţionează. Asta ne ajută şi pe noi pentru a putea menţine o anumită linie pe tot ce înseamnă urbanism”, a transmis primarul Ionuţ Stănuşoiu.

El afirmă că scandalul cu blocurile de peste pod nu pleacă de la Primăria Ghiroda.

„Din contră, în momentul în  care se începe un PUZ, primul pas este să obţii un urbanism de la Primăria Ghiroda. În acel certificat de urbanism noi am scris foarte clar că în acea zonă, conform PUG preliminar, se pot construi locuinţe cu maxium două apartamente. De câteva luni, avize de oportunitate pentru aceste planuri urbanistice zonale nu se mai emit de către Comuna Ghiroda, ci de către Consiliul Judeţean Timiş. Având în vedere acest urbanism care presupune demararea PUZ-ului cu un regim de înălţime care să fie maxim două apartamente pe parcelă, Consiliul Judeţean nu a ţinut cont de ceea ce înseamnnă urbanim. Mai mult – şi ceea ce mi se pare puţin deplasat –  e faptul că nu s-a ţinut cont de PUG preliminar care prevedea în acea zonă un regim de maxim două apartamente şi sub nicio formă P + 4 şi sute de apartamente. Lucrurile nu vor rămâne aşa!”, a continuat Stănuşoiu.

Ionut Stanusoiu

Ionut Stanusoiu

El contestă faptul că ar avea vreun interes în construirea acelor blocuri, lucru insinuat de unii locuitori ai comunei şi menţionează cadrul legal destul de confuz din acets domeniu.

„Din contra! Interesul nostru este strict acela de a menţine linia pe care ne-am asumat-o vizavi de dezvoltarea comunei şi anume aceea de a crea zone clar definite unde se pot construi blocuri şi zone în care nu poţi construi blocuri. Problema este că în momentul în care s-a modificat legea, principala pârghie prin care ţineam sub  control aceste lucruri, şi anume Avizul de Opotunitate, nu mai este emis de Primăria Ghiroda, ci de Consiliul Judeţean. Mai mult, legea spune că am putea emite acel aviz dacă am avea Comisie Tehnică de Urbanism. Dar este o altă lege care vine şi spune în ce condiţii pot să înfiinţez acea comisie de urbanism. Doar municipiile şi consiliile judeţene sunt cele care pot să înfiinţeze o astfel de comisie. Dacă ar exista o variantă legală prin care să înfiinţăm o astfel de comisie la nivelul UAT Ghiroda, cu siguranţă am face asta pentru a putea controla în continuar modul în care se dezvoltă Ghiroda şi Giarmata Vii, astfel încât blocuri între case să nu mai existe”, menţionează edilul.

El aminteşte de un episod din trecut derulat la Giarmata Vii.

„A fost o perioadă de aproximativ doi ani în care a fost haos, au apărut câteva blocuri până a venit Consiliul Local Ghiroda cu acel HCL, care bloca şi limita cumva dezvoltarea acestor blocuri. Nu ne dorim să se întâmple aclelaşi lucru în  Ghiroda, cu atât mai mult cu cât am încercat să ţinem în frâu acest lucru şi să limităm clar zonele care se pot construi blocuri şi zonele în care nu se pot construi”, a mai spus Stănuşoiu.

El afirmă că toare reclamaţiile şi plângerile pe care le-au depus locuitorii din zonă, care nu doresc blocuri între case, vor fi trimise mai departe la Consiliul Judeţean.

„Să sperăm ca în ultimul ceas înainte de-a emite avzul final, la Consiliul Judeţean să se reconsidere acel aviz de oportunitate. Altfel ne rezervăm dreptul de a apela la toate căile legale pentru a pune frâu acestei dezvoltări haotice”, a încheiat Stănuşoiu.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

john snow a spus: (aprilie 16th, 2026 at 14:25 )

Probabil o alta „lovitura” a ciumei rosii… Parca vad ca in spate sunt pesedistii cei cinsititi care conduc destinele judetului si vor si pe cele ale tarii

Daniel a spus: (aprilie 16th, 2026 at 15:10 )

De la CJ-ul lui SimNordis și Țoancă, ce altceva era de așteptat?

Blocuri si uzine! a spus: (aprilie 16th, 2026 at 16:25 )

Construiti si industrializați pana faceti praf totul. Exact asa va ajunge si Timisoara, un oras mare plin de operatori-cetateni, datori la banci si calificări inutile.

TMEUTM a spus: (aprilie 16th, 2026 at 22:07 )

Un alt caz ce nu cred ca a aparut in media ar fi blocul de pe Alexandrescu colt cu Bogdanestilor. De ce se inghesuie toti la butoane? Uite d’aia…si exemplele pot continua.

paul a spus: (aprilie 16th, 2026 at 23:41 )

Satenii de la ghiroda nu vor sa fac parte din zona metropolitana Timisoara ? Sunt vecini cu ditamai metropola, ce vor acuma ?

Dan a spus: (aprilie 17th, 2026 at 08:15 )

Ahaaaa. Deci pe cei din giarmata ii sabitam, dar oe domnii din ghiroda nu.

marius a spus: (aprilie 17th, 2026 at 10:37 )

Bravo celor din comunitatea din Ghiroda ca sunt uniti si au reusit sa capaciteze si administratia de partea lor.

1 Trackbacks pentru acest articol

Scandal imens la Ghiroda, după ce Consiliul Judeţean a emis un aviz de oportunitate pentru construirea unor blocuri printre case - Newsflash Says:

[…] Citeste continuarea pe debanat.ro […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile

CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.