Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara.
Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă, turnee, selecții), în timp ce AJF Timiș asigură gratuit arbitrajul și asistența medicală în cadrul competițiilor de Interligă și a competițiilor organizate de SCM Timișoara. Scopul comun este creșterea accesului la sport și susținerea unui cadru organizat și profesionist pentru tineri.
Acordul a fost semnat de directorul SCM Timișoara, Laurențiu Marian, și noul președinte al AJF Timiș, Ioan Mateescu, în cursul zilei de joi, 8 aprilie 2026.
Tinerii fotbaliști vor avea acces gratuit în bazele sportive Adrian Stoicov (din zona stadionului Dan Păltinișanu) și Vasile Deheleanu (din cartierul Mehala).
Totodată, amintim că terenul 3 din cadrul bazei sportive Adrian Stoicov este deschis comunității, cu acces gratuit și cu respectarea regulamentului în vigoare.











































Comentarii prin facebook