“Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare

Florin Petolea

Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din cauza vatmanilor şi şoferilor, în special fiindcă aceştia vorbesc la telefon.

Un an foarte bun financiar

Ați publicat recent raportul financiar pe 2025 al STPT, un raport financiar pozitiv. Aveți venituri de plus douăzeci la sută faţă de anul precedent, un profit de aproape patru milioane de lei. a scăzut pentru prima oară costul de operare. Cum ați ajuns la aceste rezultate? Prin mai multă disciplină, ați făcut restructurări, ați făcut investiții?

Cred că disciplina financiară e cuvântul. Restructurări într-adevăr am făcut pentru cincizeci de posturi, dar nu asta a fost hotărâtor. Am avut un control mult mai bun pe cheltuieli, în special pe cheltuielile de reparații. Și începe să se vadă într-adevăr și rezultatul investițiilor Primăriei Timişoara făcute în parc și se va vedea în continuare. Cu cât ai vehicule mai performante și noi, cu atât îți scade costul de mentenanță. Noi avem un cost de mentenanță foarte mare pe autobuzele vechi, care încet-încet își vor pierde din pondere, pentru că cel puțin cinci-șase ani vehiculele acestea noi vin cu garanție și inclusiv cu consumabilele care sunt acoperite de către producător. Și rezultatul ăsta a fost foarte bun și în contextul în care a crescut foarte mult prețul la curentul electric. Deci pe noi ne-a afectat destul de tare lucrul ăsta, dar am reușit să ținem ritmul.

Sunteţi pe cale să achiziţionaţi prin licitaţie un nou şi modern sistem de ticketing. Ce presupune acesta?

Sunt două sisteme de fapt. E un sistem de management de flotă care îți permite să vezi câți kilometri sunt făcuți de fiecare vehicul în parte, pe ce linii este alocat și, în ultimă instanță, îți permite să faci o predicție mai bună a sosirii vehiculelor în stații. Asta e o componentă și a doua componentă este partea de sistem de ticketing. Noi încă funcționăm pe ambele sisteme cu un sistem IT, un sistem software instalat în 2009, pe care reușim să îl menținem cu greu în funcțiune și nu ne putem, de exemplu, permite să ne facem o aplicație a noastră de plată pe telefon, așa cum ar fi și normal. Asta este una dintre componente. Nu ne permite, de exemplu, să facem o analiză din care să știm, de exemplu, că într-un autobuz sunt o sută de călători, din care douăzeci și-au luat bilet, douăzeci au abonament, restul n-au luat nimic. Iar genul ăsta de analize ne este neapărat necesar și nouă și primăriei ca să vadă cum se cheltuiește banul public. Noi, pe baza sistemului actual nu putem să îl facem. De aceea s-a lansat această licitație a Primăriei Timişoara, la care participăm și noi.

Un  sistem revoluţionar

Cât costă întreg acest sistem?

Încă n-a costat nimica. Este o estimare de aproximativ opt milioane de euro. Acuma avem cinci firme care au depus oferte care sunt în faza de analiză. Sunt convins că va fi o competiție reală și nu vom ajunge la bugetul acela.

Este ceva nou în România acest sistem pe care vreți să-l implementați?

Ce vrem noi să facem și standardele deschise pe care vrem să le impunem este ceva revoluționar în România. Până acum fiecare își cumpăra sistemul de la firma X și dacă mâine voia să își cumpere un nou validator de la firma Y, nu putea, pentru că firma X nu era de acord. Noi am cerut prin licitație interfețe deschise, în așa fel încât să poți să ai libertatea să cumperi de unde vrei tu validatoare, POS-uri, absolut orice. Și faptul că vrem să-l integrăm în portalul primăriei este ceva nou și cetățeanul să aibă acces dintr-o singură aplicație la absolut tot, inclusiv cumpărări de bilete la muzee, la transportul în comun, biciclete. Odată implementat va fi ceva ce în România nu există ca sistem.  Deci e ceva într-adevăr foarte revoluționar.

Neatenție din cauza telefonului

Tot în această perioadă implementaţi un sistem de monitorizare cu o componentă de inteligenţă artificială, care am înţeles că a iscat mari nemulţumiri la sindicate.

Da, este o firmă americană destul de cunoscută și care face doar sisteme de genul ăsta. Conține o componentă foarte mare de AI. Da, e un sistem care urmărește monitorizarea atenției șoferului. Așa este conceput. Ce face el? Monitorizează șoferul și își dă seama în timp real dacă el nu este atent la drum. Poate fi asta din cauze medicale. Sau din cauză că vorbește la telefon sau se uită în altă parte. Atunci când se detectează momentul ăsta de neatenție sau momentul în care el vorbește la telefon, într-o primă fază avertizează șoferul printr-o pictogramă și, mă rog, o alarmă care îi apare șoferului în bord, pe cameră.

Deci omul este avertizat, e important de spus…

Omul este avertizat într-o primă fază. Dacă nu-și modifică comportamentul, următoarea fază este că sistemul face o mică înregistrare video a șoferului pe care o trimite în serverul pe care îl avem noi la STPT. Acum, noi am plecat la implementarea sistemului ăstuia de la o realitate, și anume faptul că avem încă foarte multe accidente. Cu toată campania noastră de traininguri pe care le-am făcut cu vatmanii, întâlniri cu poliția în care am discutat care sunt punctele vulnerabile din Timișoara. Cu toată investiția asta de timp din partea tuturor, în continuare ne crește numărul de accidente. Iar cauza principală pe care o identificăm este faptul că sunt șoferii sunt foarte neatenți din cauza telefonului.

Aveți o evaluare cât a plătit STPT-ul pentru astfel de accidente, pentru, pentru reparații, pentru tot?

Bugetul nostru de reparații, care nu sunt neapărat cauzate de accidente, sunt reparații în general, să spunem, este cam între două milioane și jumătate și trei milioane de euro pe an. Și am avut niște evenimente pe care le putem asocia și cu folosirea telefonului și cu accidente. Am avut, de exemplu, o ciocnire între două tramvaie din cauza neatenției vanmanului, care ne-a costat anul trecut o sută de mii de euro. Doar acel accident în care ambele tramvaie au fost serios avariate.

Să vorbim din punct de vedere juridic. Încalcă cumva drepturile angajatului, ale șoferului?

Da, aici întrebarea este legată de legea cu privire la GDPR. Legea vorbește și ea despre un interes legitim al angajatorului să implementeze astfel de sisteme, ceea ce eu consider că noi îl avem, pentru că dăm pe mâna acestor oameni niște mașini care costă multe sute de mii de euro, tramvaiele chiar două milioane și jumătate de euro. Și mi se pare normal că atunci când încredințezi cuiva responsabilitatea și nu vorbim doar de banii ăștia, vorbim de responsabilitatea transportării de călători, în ultimă instanță.

E vorba de siguranța cetățeanului.

La mijloc e siguranța cetățenilor și a circulației şi atunci e nevoie de un instrument prin care să monitorizezi faptul că șoferul este atent. Și consider că asta intră clar în capitolul interes legitim. Noi am informat șoferii, vatmanii noștri de implementarea acestui sistem. I-am informat de faptul că filmulețul acela se face doar în cazul în care ei persistă în comportamentul inadecvat. Nu înregistrăm audio, nu ne interesează cu cine vorbește el, ce face. Mai mult, într-o primă fază nu ne deranjează faptul că vorbește la telefon atâta timp cât stă în stație, pentru că sistemul își dă seama dacă tramvaiul sau autobuzul este în mișcare și se întâmplă evenimentul sau dacă este staționar. Dacă el a oprit în stație și a dat telefon acasă să vadă ce fac copiii nu avem o problemă cu asta.

Nu sunteți absurzi ca opt ore pe zi să nu vorbească la telefon…

Nu suntem deloc absurzi. Ca să îți faci o idee, pe primele două săptămâni avem, să zicem, tramvaie pe care avem un număr de 10, 20 de evenimente de acest fel, dar avem câteva tramvaie pe care avem 160 de evenimente de acest fel sau unul chiar cu 700 de evenimente de acest fel. Ei bine, mie comportamentul ăsta nu mi se pare normal pentru un șofer profesionist care transportă persoane, în primul rând. Nu mi se pare normal pentru orice șofer, dar cu atât mai când e vorba dee persdoane

E posibil să nu fi explicat suficient

 Și atunci de unde supărarea sindicatelor?

Probabil că li se pare că sistemul ăsta e intruziv. E posibil ca și noi să avem parte de vină că n-am explicat suficient. Încercăm să discutăm cu sindicatele toate aceste probleme și să le explicăm modul în care sistemul funcționează. Dar în ultimă instanță, aș vrea ca și sindicatele să fie de partea noastră și să înțeleagă faptul că este în interesul tuturor ca să avem niște șoferi mai atenți în trafic. Pe de altă parte, eu înțeleg că îi enervează că îi disciplinăm, dar este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.

Dar poate fi și spre binele lor, fiindcă dacă fac și un accident, unii plătesc din buzunarul lor?

Da, într-un final da.

Deci îi ajutați oarecum și pe ei indirect.

Indirect. Bine, nu neapărat ăsta ar fi scopul nostrum. Dar noi mai încercăm să-i mai ajutăm pe ei și în alt mod. De anul trecut, am început să facem asigurare CASCO pentru toate vehiculele noi care intră în parcul nostru. Singura parte care momentan e neacoperită este tramvaiul, pentru că acolo nu am găsit încă asigurator care să asigure tramvaiul la valoarea lui întreagă. Avem speranțe să găsim un asigurator și pentru tramvaie și în momentul ăla tot parcul nostru nou va fi complet acoperit. Pentru că într-adevăr, cum vă spuneam de accidentul de 100.000 de euro pe care l-am avut între două tramvaie, banii ăia, dat fiind faptul că este neatenția șoferului, vor trebui în ultimă instanță luați de la el, nu de la altcineva. Nu îți acoperă polița RCA neatenția ta.

Acest sistem cât costă?

Noi nu l-am cumpărat, l-am luat ca un serviciu. Costul pe an pentru 90 de vehicule care nici măcar nu reprezintă toată flota noastră este de 260.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro.

Pe an?

Da, pe an. Nu e o sumă foarte mare, ținând cont de faptul că îți poate preîntâmpina extrem de multe accidente.

Live-uri şi comentarii pe Facebook

Și acest sistem este nou pentru România?

A mai fost implementat la Iași. Diferența fundamentală este că Iașiul a luat niște fonduri europene și l-a cumpărat în întregime pentru câteva milioane de euro. Noi nu ne-am permis banii ăștia și îl luăm ca un serviciu, ca un abonament pe care dacă la anul observăm că se îmbunătățește chestia asta, la anul putem renunța la el. Dar vreau să văd că încep să scadă numărul de accidente. Pentru noi, accidentele, și uman şi financiar sunt o problemă și avem aproape în fiecare zi accidente.

Apropo, sunt șoferi care fac live-uri pe Facebook?

Da, am avut cazuri în care șoferii noștri de autobuz făceau live-uri pe Facebook.

În timp ce conduceau?

Da, da, în timp ce conducea. Și mai mult, nu numai că făcea live-uri, răspundea la comentarii. Asta era foarte interesant. Răspundea la comentariile de pe Facebook. Adică el se expune în exterior și chestia asta trebuie să înceteze.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iunie 8th, 2026 at 11:52 )

Să pomenești de profit când 90% din încasări vin de la primărie este ridicol. Apoi se mai dau cu dedicație încă 8 milioane de euro unei firme prietenoase pentru ticketing, deși momentan există destule opțiuni. Asta vorbind de risipă.
Pe partea de încasări însă, vorbim de eco-marxism și constrângerile create intenționat de maestrul dirijor de cor de copii al bisericii, neortodoxe, evident, care vrea să facă din timișoreni cetățeni de rangul 2 cu confort ca în comunism, fără dreptul de a se deplasa prin mijloace motorizate proprii.

Florin Petolea a spus: (iunie 8th, 2026 at 14:34 )

1. 80% din fonduri vin de la UAT uri 20% sunt venituri proprii. In crestere fata de anii trecuti. De aceea e foarte importanta cresterea veniturilor proprii care sa reduca contributia de la bugetele locale. Iar cresterea veniturilor proprii s-a facut prin micsorarea fraudei nu prin constrangerea calatorilor sa foloseasca transportul in comun. Anul trecut a fost prima oara dupa multi ani cand costul de operare pe km a scazut. Asta inseamna mai putini bani de platit de la buget de Primaria Timisoara si celelalte UAT uri
2. Licitatia de ticketing are bugetul de 8.000.000 de euro. Nu inseamna ca ofertele primite sunt de 8.000.0000 de euro. Sunt cinci firme in licitatie, competitia e puternica. Sunt companii mari care au experienta in domeniu, iat criteriul de selectie nu e prietenia cu Primaria Timisoara ci pretul cel mai scazut. Alte optiuni nu sunt. Sistemul actual a fost instalat in 2009. Cu greu mai putem asigura mentenanta lui, fara sa mai vorbim de introducerea de lucruri noi ca, de exemplu, o aplicatie de plata pe telefonul mobil, care e acum imposibila. Iar sistemul de ticketing nu se refera doar la plata in vehicul. Inregistrarea venituror in contabilitate, taxarea lor, etc tot din sistemul de ticketing se face.

Daniel a spus: (iunie 8th, 2026 at 16:58 )

@Florin Petolea
Mulțumesc pentru clarificări. Posibil că pe operațional s-au îmbunătăți lucrurile, pe ceea ce intră în atribuțiile firmei, per ansamblu însă au apărut costuri în plus pentru că infrastructura nu vine totuși gratis. Apoi legat de faptul că nu au fost constrângeri în a folosi mijlocele de transport am totuși îndoieli serioase având în vedere că se desființează locuri de parcare, se desființează și se îngustează benzi de circulație și cresc taxele.
Legat de sitemul de ticketing, dacă este o abordare integrată posibil să fie justificate costurile, însă asta nu exclude automat ca firmele subcontractate să fie prietenoase, după cum sunt destule exemple la noi.

Wanda89 a spus: (iunie 8th, 2026 at 18:16 )

@Daniel
Măi clarificatule, ți se dă dreptul să ai coteț cu care să enervezi traficul, găină tristă în 8 mp. Nu ți se asigură, absolut normal, nici locuri de parcare pentru coteț și nici preț de 1 leu la benzină. Sau ești prost care se dă deștept – nici nu contează… de fapt ești nemernic, egoist, antisocial și paranoic.

Vio a spus: (iunie 8th, 2026 at 19:57 )

Nu sa ținut nici o dată cont de părerea personalului de bord. Singura părere de care se ține cont este a membrilor de sindicat ,, majoritari” care vorba vine au așa mulți adepți pentru că racolează peronalul încă din școală cu ajutorul conduceri. Acești lideri au grile de salarizare uriașe față de ceilanți angajați. Deși conduc tramvaie de generație mai vechi . Ideea este că au plecat din STPT oameni cu experiență de 30 de ani scârbiți de sistemul de pupincurist practicat în cadrul STPT.
Eu întreb : Dacă această meserie nu va fi motivată pe măsura riscurilor și programului, după ce Decreței vor ieși la pensie, cine va mai conduce aceste tramvaie? Doar dacă nu schimbați softul de la OPC in Tailandeză.

Daniel a spus: (iunie 8th, 2026 at 21:56 )

Nu putea să se abțină troll-ul putinist proVrajeāla de la Kremlin să nu își folosească pseudonimul demn de centura P$D și să împroaște cu invective. Oricum a nimerit luna pentru schimbarea de gen, ceea ce va atrage aprecieri de la partidul bunei guvernări.

Gelu a spus: (iunie 10th, 2026 at 08:13 )

Ca si in cazul altor firme, inteleg ca si aici sindicatele mai mlt incurca treaba decat sa faca ceva constructiv. Sa nu mai spunem de banii incasati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.