După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag.

Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă. În minutul 12, Alin Șeroni a deschis scorul, cu o lovitură de cap de la limita careului mic, în urma unui corner bătut de pe stânga de Sergiu Popovici. În minutul 20, Gladun a centrat de pe stânga, iar același Popovici a finalizat spectaculos, cu un voleu de la 12 metri, dar Măluțan a respins. Șase minute mai târziu, Dussaut s-a aflat în poziție de șut din mijlocul careului, dar execuția sa a fost blocată de fundașul Giafer. Mai apoi, în minutul 30, Buțu a tras de la marginea careului, dar portarul sibian a reținut.

Oaspeții și-au trecut în cont prima ocazie importantă în minutul 33, atunci când Luca a tras peste poartă dintr-o poziție excelentă. Jocul s-a mutat rapid în careul Șelimbărului, iar Buțu a fost agățat de portarul Măluțan. De la punctul cu var a transformat, fără emoții, același Alin Șeroni: 2-0 din minutul 35, scorul cu care s-a intrat la vestiare.

După pauză, ambii antrenori au schimbat „liniile”, iar meciul s-a mutat mai mult în zona careului bănățean. Unicul gol al vizitatorilor a venit în minutul 53, atunci când Bucuroiu l-a învins pe Toroc cu un șut de la marginea careului, ușor din lateral dreapta, la colțul lung.

Sibienii au controlat și pe mai departe ostilitățile, iar în minutul 70 au scuturat din nou plasa, prin Petrișor Petrescu, dar reușita acestuia a fost anulată din cauza unui henț. Una dintre puținele ocazii notabile ale alb-verzilor din repriza a doua s-a consemnat în minutul 78, când Ciobanu a pătruns în careu din stânga și a șutat peste poartă.

S-a încheiat 2-1, iar echipa alb-verde își trece în cont primul succes al verii, la cel de-al treilea amical. Următorul test va avea loc sâmbătă, la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, cu maghiarii de la Szeged-Csanád Grosics Akadémia.

În jocul de azi, au fost testați, în prima repriză, fundașul central Nicholas Pop („U” Cluj) și atacantul Dragoș Mucuță (ex-Dunărea Călărași). Ei vor rămâne în continuare la dispoziția staff-ului tehnic.

Au lipsit la jocul de astăzi Bogdan Panaite și Robert Curescu, ambii accidentați.

CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Mikloș – Datcu, N. Pop, Șeroni (cpt.), Butnărașu, Gladun – Popovici, Cibi, Dussaut, Buțu – Mucuță. Au mai intrat: Toroc – Negrea, B. Vasile, Pădurariu, Burlacu, Ciobanu, Leczki, Vîlcu, Paunovici, Lăcătuș

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.