Efectul bumerangului şi rezistenţa colectivă. De la Trump la Sistemul PSD – Lia – Dan

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Campionatul Mondial de fotbal care se desfăşoară în aceste zile, altfel unul spectaculos, a fost umbrit de un gest scandalos, unic în istoria cupelor mondiale. Mă refer, evident, la intervenţia brutală a lui Donald Trump, care a ordonat anularea suspendării unui jucător american care primise cartonaşul roşu, iar paiaţa din fruntea fotbalului mondial, Gianni Infantino, s-a executat imediat. Acelaşi Infantino, mare iubitor de dictatori sceleraţi, după ce clovnul planetar nu a primit Premiul Nobel, a inventat un aşa-zis Premiu FIFA pentru Pace pentru a i-l acorda şefului de la Casa Albă. Ştirea cu intervenţia lui Trump s-a dat iniţial “pe surse”. Ulterior chiar maniacal cu apucători dictatoriale a confirmat-o,  umilindu-l astfel pe Infantino.

Şi nu, nu a recunoscut intervenţia fiindcă e onest şi nu minte, din contră, Trump e un mincinos notoriu. A făcut-o pentru a-şi arăta muşchii, cum ar spune românii, a fost din nou o demonstraţie de forţă brutală. Aşa cum “omul păcii” a făcut şi în Venezuela, şi în Iran, ameninţând totodată Groenlanda, Cuba etc. Nu ar fi Trump, dacă nu s-ar lăuda cu astfel de “reuşite”. Nu mai comentez faptul că sunt destui în România care se declară fani ai acestui fanfaron isteric, care a intrat cu bocancii săi de nazist şi în fotbal, deşi singur a mărturisit că nu se pricepe la acest sport. (Printre ei şi un fost primar al Timişoarei, care tot speră că vine Trump şi-l dă jos pe Dominic Fritz.) Apropo de unul din idolii lui Trump, nici măcar Hitler n-a intervenit – e drept a fost cam turbat – la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, atunci când Jesse Owens a câştigat patru medalii de aur.

Numai că reacţiile la gestul infam al lui Trump i s-au întors în cap dementului. Naţionala Statelor Unite, altfel o echipă bună, de care dementul şi-a bătut joc prin intervenţia sa, a devenit brusc cea mai urâtă echipă de la Mondiale. Belgienii au strâns rândurile în faţa acestui abuz şi le-au dat americanilor cu terenul în cap, umilindu-i cu scorul de la 4-1.

La rândul lui, Infantino urmează să fie anchetat, cel puţin asta se cere în Parlamentul European, iar UEFA a rupt relaţiile le cu FIFA. Apropo, acelaşi Infantino vrea să ridice restricţiile împotriva Rusiei lui Putin, dar UEFA e împotrivă. Ce vreau să spun? În faţa gestului brutal al lui Trump, acceptat de Infantino, s-a ridicat o imensă rezistenţă colectivă, venită mai ales din Europa, leagănul civilizaţiei şi al democraţiei liberale

Această poveste, exagerând puţin, îmi aminteşte de ce se întâmplă la noi în ţară. La fel ca în cazul imixtiunii lui Trump, rezultatul nu a fost cel scontat. Mă refer la asaltul incredibil al Sistemului la adresa PNL – USR, vârf de lance fiind justiţia Liei Savonea. O justiţie care, precum Trump, a intrat cu bocancii în treburile interne ale unui partid. Tribunaul Bucureşti, condus de un individ care l-a acuzat public pe Ilie Bolojan, a decis, printre altele, că PNL nu are voie să nu facă alianţă cu PSD.

O justiţie care a făcut un tărăboi şi o desfăşurare de forţe fără precedent la Dumbrava – Bihor, în speranţa că se va ajunge cumva şi la Ilie Bolojan pe acolo. În acelaşi timp, liderii USR au devenit ţinte în mişcare. Am ajuns la o dictatură a celor din justiţie, deşi avem şi în Constituţie principiul separării puterilor în stat. Lia Savonea face legi sau le respinge, majorează salariile magistraţilor cum vrea şi cât vrea, iar mai nou dictează şi în interiorul unui partid. Sigur, când spui Lia Savonea spui şi PSD. Şi totul cu complicitatea şefului Sistemului, Nicuşor Dan, altfel un fan al lui Trump şi MAGA. Apropo, se mai aude ceva de Nordis?

Dar, la aceste abuzuri, se înfiripează o rezistenţă colectivă şi în România. Un recent sondaj de opinie a arătat că politicienii care au cunoscut cele mai mari evoluţii la capitolul încredere sunt hăituiţii Ilie Bolojan şi Dominic Fritz. Sondaj făcut după “joia neagră”, dar înainte de înscenarea de la Dumbrava. Unde, apropo, dacă s-ar continua ancheta în mod onest, ar plesni în cu totul altă parte decât s-a intenţionat, respectiv în curtea partidului cutiilor de pantofi burduşite cu bani.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 11th, 2026 at 10:12 )

Acum s-a văzut cum anumite prevederi introduse în legi sau regulamente pentru a remedia consecințele unor posibile greșeli sau abuzuri, sunt la rândul lor abuzate. Nu mai intru în detalii să zic că fazele sunt judecate iar regulile aplicate cu dublă măsură, pentru că Ronaldo, Messi și mai nou jucătorul american respectiv trebuie să joace, că doar Trump nu se putea lăsa mai prejos și a rezolvat problema apelând la Don Infantino, nașul grupării de criminalitate organizată FIFA, o organizație în fața căreia până și P$D pălește când vine vorba de corupție și sumele vehiculate. Oricum nu au americanii cine știe ce echipă, ca dovadă că și-au dat de facto două autogoluri în ultimul lor meci. Mare păcat însă că nu se pricepe Trump la fotbal că altfel poate intra el și dădea zece goluri. ZECE!

Wanda89 a spus: (iulie 11th, 2026 at 13:08 )

Rezistenţa (noastră) colectivă e și mai un anus contra naturii. De la Trump la Sistemul PSD – Lia – Dan +++ Daniel, neobositul papagal local, părerologul de serviciu, mereu cu neuronul treaz sau sculat, că n-are pe ce bază să i se culce.

1 Trackbacks pentru acest articol

Efectul bumerangului şi rezistenţa colectivă. De la Trump la Sistemul PSD – Lia – Dan – Portal Știri România Says:

[…] Campionatul Mondial de fotbal care se desfăşoară în aceste zile, altfel unul spectaculos, a fost umbrit de un gest scandalos, unic în istoria cupelor mondiale. Mă refer, evident, la intervenţia brutală a lui Donald Trump, care a ordonat anularea suspendării unui jucător american care primise cartonaşul roşu, iar paiaţa din fruntea fotbalului mondial, Gianni Infantino,… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un “inventar” al ameninţărilor primite

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.