Delgaz Grid a reușit finalizarea unei lucrări de investiții la rețeaua de gaz de pe Aleea Ionel Perlea și Calea Circumvalațiunii din Timișoara. Pentru conectarea noilor conducte la sistemul de distribuție, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz august, joi, 27 august în intervalul orar 8:00-18:00, pe mai multe străzi.
Investiția este parte dintr-o lucrare mai amplă de investiții care a însemnat înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de 3,8 km, în valoare de peste 2,5 milioane de lei și care va duce la îmbunătățirea alimentării cu gaze naturale pentru locuitorii din municipiu
Străzi: Aleea Ionel Perlea, Str. Traian Novac, Calea Aradului – nr. 1, FN1, 8, 14A, Calea Circumvalațiunii – nr. 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24, 26, 28, 30, 32, 34.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).











































Comentarii prin facebook