Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la Timișoara după vacanță, este momentul în care comunitatea Politehnicii se reunește din nou.

Ceremonia oficială de deschidere a anului universitar 2026–2027, sub deviza StartUPT, va avea loc vineri, 25 septembrie 2026, de la ora 10:00, pe Stadionul Știința, și va fi dedicată tuturor studenților din anul I ai UPT. Evenimentul va fi urmat, până la ora 14:00, de activități interactive pregătite de facultăți, organizații studențești și parteneri ai universității, într-un prim contact cu oamenii și comunitățile care vor face parte din viața studenților în următorii ani.

Ziua se va încheia într-o atmosferă mai puțin formală, cu „Summer Isn’t Over Yet Party”, programată de la ora 23:00, la Clubul Facultății de Arhitectură.

Primele zile la UPT, un timp al descoperirii

În perioada următoare, fiecare facultate organizează propriile întâlniri de deschidere, în cadrul cărora studenții vor primi informații despre programele de studiu, activitățile academice și oportunitățile pe care le oferă universitatea.

Pentru studenții din anul I, perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026 va fi dedicată și unor activități de acomodare, întâlniri cu profesorii și prezentări introductive.

Un alt moment dedicat bobocilor va fi Treasure Hunt-ul organizat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 10:00, în campusul UPT, de către COSPol – Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică. Dincolo de componenta ludică, evenimentul este o ocazie pentru noii studenți de a descoperi campusul și de a-și cunoaște colegii.

Programul deschiderilor organizate de facultăți este următorul:

Vineri, 25 septembrie

– Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome – ora 12:00, Sala Auditorium, Centrul de Conferințe UPT.

Luni, 28 septembrie

– Facultatea de Construcții – ora 09:00, pentru programele Inginerie Civilă (limba engleză și limba germană), Instalații pentru Construcții, Măsurători Terestre și Cadastru; ora 11:00, pentru Inginerie Civilă (limba română), Amfiteatrul „Nicolae Maior”;

– Facultatea de Științe ale Comunicării – ora 10:00, Amfiteatrul Ca3;

– Facultatea de Automatică și Calculatoare – ora 10:00, Sala Auditorium, Centrul de Conferințe UPT;

– Facultatea de Arhitectură și Urbanism – ora 10:00, clădirea ARChA;

– Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică – ora 10:00, Sala A101;

– Facultatea de Mecanică – începând cu ora 10:00, în amfiteatrele facultății, separate pentru cele trei serii de studenți;

– Facultatea de Inginerie din Hunedoara – ora 11:00, Aula Magna;

– Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – ora 12:30, Sala Auditorium, Centrul de Conferințe UPT;

– Facultatea de Management în Producție și Transporturi – ora 10:00, Sala A0;

– Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului – ora 10:00, Sala A1.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (septembrie 23rd, 2026 at 19:28 )

În PISA mamelor lor, și UPT și UVT și etc de fanfaroni educaționali! Doar la vopsit gardul se pricep, la sufocat orașul, PR mincinos, plata per capita, îmbuibarea universitarilor inerți.

Tim a spus: (septembrie 23rd, 2026 at 20:03 )

Greu sa vezi un frustrat mai mare ca Wanda.

1 Trackbacks pentru acest articol

Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT – Portal Știri România Says:

[…] Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.