“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea la aceste întrebări şi la multe altele, în interviul de mai jos.

Marilen Pirtea se află la treilea mandat de parlamentar din parte PNL, iar din decembrie 2024 este preşedinte interimar al PNL Timiş. În plan profesional, Pirtea este rector al Universităţii de Vest Timişoara din 2012.

Nu avem întotdeauna aceleași opinii și ar fi nefiresc să pretind contrariul

Domnule președinte, din afară, și o spun mulți, PNL Timiș pare o organizație sfâșiată de lupte interne între două, trei, unii spun chiar patru aripi. Cum comentați, dinăuntru, acest lucru?

Nu mă preocupă să fabric o imagine de unanimitate. Suntem o organizație mare, cu oameni cu istorii și opinii diferite, iar eu prefer așa decât o organizație în care toată lumea tace și așteaptă ordine. Rolul unui președinte nu este să elimine diferențele, ci să facă în așa fel încât organizația să poată lua decizii și să meargă într-o direcție clară. Deciziile în PNL Timiș se iau uneori cu unanimitate, alteori cu majoritate. Se poate discuta mult înaintea unei decizii, dar, după ce decizia a fost luată, există o singură direcție. Iar responsabilitatea pentru direcția organizației îmi aparține.

Deci toți trag în aceeași direcție? Inclusiv toți primarii?

Nu avem întotdeauna aceleași opinii și ar fi nefiresc să pretind contrariul. Primarii răspund direct în fața comunităților lor și privesc multe decizii prin nevoile localităților pe care le conduc. Dar, după dezbatere, hotărârile politice se iau instituțional și trebuie respectate. Îmi doresc ca primarii PNL să rămână nu doar buni administratori, ci și voci liberale puternice în comunitățile lor. Un partid nu poate funcționa doar în campanie, ci are nevoie de implicarea constantă a tuturor aleșilor săi.

În acest moment nu există o decizie a PNL Timiș privind o candidatură comună

Ce relație aveți cu Dominic Fritz? Cum comentați situația în care se află?

Avem o relație de dialog instituțional și de competiție politică. PNL și USR se află în aceeași zonă de centru-dreapta, dar asta nu înseamnă că avem aceleași soluții sau că renunțăm la criticile privind administrația Timișoarei. În privința situației sale juridice, cred că lucrurile trebuie lămurite rapid, prin instituțiile competente, fără speculații și fără exploatarea politică a unui caz individual. Respect mandatul primit de Dominic Fritz de la timișoreni, însă PNL are obligația să propună propriul proiect pentru oraș și să fie judecat prin ceea ce oferă, nu prin raportarea permanentă la un alt partid.

La București s-a discutat despre un candidat comun PNL-USR la Primăria Timișoara. Aici, mulți au respins scenariul. Este posibil acest candidat?

Nu exclud o formulă politică serioasă, dar ordinea firească este alta. Mai întâi stabilim ce vrem să facem pentru Timișoara: proiectele, prioritățile și standardele de administrație. Abia după aceea discutăm cine poate pune în practică acest proiect și ce susținere politică poate primi. Nu alegem mai întâi un nume și nu îi inventăm ulterior un program. PNL va lua această decizie în structurile sale și va apăra interesul partidului și al Timișoarei.

Ați avut discuții în acest sens cu USR? Ruben Lațcău afirmă că ați avut mai multe, dar nu prea vă înțelegeți.

Nu am purtat cu domnul Ruben Lațcău o negociere privind un candidat comun și nu am convenit obiective politice în acest sens. Au existat discuții punctuale, între reprezentanții celor două partide, inclusiv la nivelul conducerii PNL Timișoara, ceea ce este firesc. La nivel instituțional, interlocutorul meu este președintele USR Timiș, Sorin Șipoș. Din câte cunosc, domnul Lațcău nu are un mandat formal al organizației pentru o asemenea negociere, iar, fără un mandat clar, discuțiile sale nu pot fi tratate drept o poziție oficială a USR Timiș. O conversație nu este o negociere, iar o negociere nu poate exista fără mandatul organizației. În acest moment nu există o decizie a PNL Timiș privind o candidatură comună.

Nici discuții informale?

În politică există și conversații informale, la evenimente sau în contexte publice. Nu le confund, însă, cu negocierile și nu construiesc decizii de partid din discuții ocazionale. Dacă vom ajunge la o negociere politică, aceasta va avea un mandat clar, o agendă și un rezultat asumat instituțional.

Care este mesajul dumneavoastră pentru USR? Ce ar însemna o negociere cu USR? Candidat USR la Primărie, respectiv al PNL la președinția Consiliului Județean Timiș? S-a vorbit că PNL a cerut și conducerea unor societăți din subordinea Consiliului Local.

USR este un posibil partener pe zona de centru-dreapta, dar trebuie să decidă dacă dorește o discuție reală despre viitorul Timișoarei sau doar conservarea actualei formule de putere, prin schimbarea numelui de pe ușă. După șase ani de administrație, nu poți cere un nou mandat spunând că singura soluție este continuarea automată a aceleiași echipe. PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău. Nu negociem funcții în societăți comerciale pentru a susține un candidat. Discuția trebuie să pornească de la proiectul pentru oraș, de la criteriile pentru candidat și de la o colaborare politică transparentă.

Un candidat comun nu poate fi ales unilateral de USR și apoi prezentat PNL spre validare

Să presupunem că ajungeți la o înțelegere, iar USR îl propune drept candidat pe Florin Drăgan. Aveți o împotrivire?

Îl respect pe rectorul Universității Politehnica Timișoara și nu am un motiv să transform o discuție ipotetică într-un atac la persoană. Dar un candidat comun nu poate fi ales unilateral de USR și apoi prezentat PNL spre validare. Orice nume trebuie evaluat după aceleași criterii: capacitate administrativă, credibilitate publică, echipă, proiect pentru oraș și susținere politică reală. PNL nu acordă cecuri în alb și nu își abandonează propriii oameni, înainte ca această evaluare să aibă loc.

Dar un candidat comun PNL-PSD este posibil?

Nu acesta este scenariul la care lucrează PNL Timiș! Putem colabora cu PSD, în administrație, atunci când există proiecte utile pentru județ și pentru Timișoara, dar colaborarea administrativă nu înseamnă candidaturi comune. PNL are capacitatea să propună un candidat propriu și nu va accepta ca PSD sau USR să-i aleagă candidatul și apoi să i-l ofere, cu generozitate, spre susținere.

Are PNL Timiș candidați pregătiți pentru Primăria Timișoara? Puteți da câteva nume?

Sigur că PNL are oameni care pot intra credibil într-o asemenea competiție. Dar nu voi face exact greșeala pe care o reproșez altora: să începem cu numele candidatului și abia după aceea să inventăm proiectul în jurul lui. În ultimele săptămâni s-a vorbit prea mult despre cine vrea Primăria și prea puțin despre ce vrem să facem cu Primăria. Repet, eu cred că ordinea corectă este inversă: întâi proiectul pentru Timișoara, prioritățile, soluțiile și echipa capabilă să le ducă la capăt. După aceea discutăm despre omul care poate reprezenta cel mai bine acel proiect. Când PNL va lua o decizie privind candidatul, o vom spune foarte clar.

Nicolae Robu nu este o opțiune pe care o luăm în calcul

Surse din interior afirmă că singurul care și-ar asuma această candidatură ar fi Mădălin Bunoiu.

Vreau să fie foarte limpede: candidatura pentru Primăria Timișoara nu se stabilește prin surse, zvonuri sau împingerea unui nume în spațiul public. Se stabilește în partid, după ce avem proiectul, criteriile și opțiunile pe masă. Mădălin Bunoiu este prim-vicepreședinte al PNL Timiș, are experiență profesională și este cunoscut în comunitate. Este unul dintre colegii care pot fi evaluați, atunci când partidul va deschide procedura de desemnare. Dacă sursele dumneavoastră știu deja cine va fi candidatul PNL înainte să știe PNL, poate ar merita filtrate ceva mai atent.

Nicolae Robu ar putea fi candidatul PNL sau ar putea fi susținut de PNL la Primărie?

Nicolae Robu a ales să devină consilierul domnului Alfred Simonis. În aceste condiții, nu se califică pentru competiția internă a PNL Timiș și nu este o opțiune pe care o luăm în calcul. PNL își va desemna candidatul dintre oamenii care își asumă, fără echivoc, partidul și proiectul nostru politic.

La nivel local aveți un pact cu PSD, de unde au început acuzațiile că sunteți în siajul lui Alfred Simonis…

Haideți să ieșim din metafore și să intrăm în fapte. Ce decizie politică a PNL Timiș a luat Alfred Simonis? Ce poziție ne-a dictat? Dacă există un asemenea exemplu, îl discutăm. Dacă nu, „siajul” rămâne o formulă bună de titlu și cam atât. Eu fac o distincție foarte simplă: una este să colaborezi într-o administrație pentru proiectele județului și cu totul alta este să predai cheile partidului. PNL nu și-a predate cheile nimănui.

Dacă tot suntem la acest capitol, ce relații aveți cu Alfred Simonis? Aveți un mesaj și pentru el?

Am o relație instituțională cu președintele Consiliului Județean și o relație de competiție cu liderul PSD Timiș. Am văzut și disponibilitatea domniei sale de a susține un candidat liberal pentru Primăria Timișoara. E o preocupare interesantă, dar aici lucrurile sunt simple și clare: PSD își alege candidatul, PNL și-l alege pe al său. Nu avem nevoie de consultanță externă pentru asta. Dacă PSD vrea să sprijine Timișoara, o poate face prin proiectele județului, prin investiții și prin respectarea angajamentelor publice. Candidatul PNL va fi stabilit de PNL, iar primarul va fi ales de timișoreni.

Prin urmare, care este astăzi poziționarea PNL Timiș?

Vreau un PNL Timiș deschis oamenilor care au construit ceva în profesia lor, în comunitate sau în mediul privat. Nu trebuie să ai douăzeci de ani de ședințe de partid pentru a primi o șansă. În același timp, simpla înscriere în partid nu te califică automat pentru o funcție. Oamenii noi trebuie promovați, iar experiența colegilor care au ținut organizația în picioare trebuie respectată. PNL Timiș nu e nici muzeu, nici agenție de plasare a forței de muncă! Funcțiile nu se moștenesc și nu se înscriu în cartea funciară. Loialitatea față de partid este importantă, dar nu poate înlocui competența. Principiul după care vreau să conduc organizația este simplu: în PNL valoarea te urcă, nu vechimea și nici apartenența la o tabără.

Susțin alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi

Cum vedeți actuala relație dintre Primăria Timișoara și Consiliul Județean? Ar putea fi îmbunătățită?

Da. Cele două instituții nu își pot permite să lucreze ca două administrații fără legătură între ele. Marile proiecte ale Timișoarei și ale zonei metropolitane cer priorități comune, termene publice și responsabilități clare. Primarul și președintele Consiliului Județean nu trebuie să concureze pentru fotografie și merit politic, ci pentru rezultate. Relația se poate îmbunătăți prin întâlniri de lucru regulate, o listă comună de proiecte și informarea publică asupra progresului. Calitatea vieții oamenilor este criteriul după care trebuie măsurată colaborarea, nu numărul declarațiilor de presă.

Aș trece puţin și la politica națională. Credeți că va trece în Parlament Guvernul Mureșan? Când credeți că se va încheia această criză politică?

Obținerea celor 233 de voturi va fi dificilă, iar rezultatul depinde de negocierile din Parlament și de programul pe care Siegfried Mureșan îl va prezenta. România are nevoie rapid de un guvern stabil, cu o orientare europeană clară și cu o majoritate care să-și asume reformele. Nu cred că etichetele pot înlocui argumentele, dar fiecare partid va trebui să explice dacă sprijină o soluție proeuropeană sau prelungește criza. Aceasta se va încheia când va exista o majoritate asumată, nu doar o sumă temporară de voturi.

Sunt posibile alegerile anticipate? PNL le dorește?

Alegerile anticipate sunt posibile constituțional, dar greu de realizat politic. Puțini parlamentari sunt dispuși să voteze, la jumătatea mandatului, pentru încheierea propriului mandat. PNL nu se teme de alegeri și este pregătit să își prezinte proiectul reformator în fața electoratului. Anticipatele nu trebuie însă tratate ca un scop în sine. Prioritatea imediată este formarea unui guvern stabil. Dacă actualul Parlament dovedește că nu mai poate produce o majoritate funcțională, atunci întoarcerea la popor devine soluția democratică firească.

Cu legătură şi cu Timişoara. Ar trebui să revenim la sistemul în două tururi pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene?

Da. Susțin alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi. Un ales local trebuie să aibă o legitimitate cât mai puternică, iar sistemul actual poate produce câștigători aleși de o minoritate redusă a comunității. Al doilea tur îi obligă pe candidați să construiască majorități și face alianțele politice mai transparente. Regulile electorale trebuie însă modificate din timp, printr-o procedură clară, nu în apropierea alegerilor și nu pentru avantajul unui partid sau al unui candidat. Există costuri suplimentare și o campanie mai lungă, dar acestea sunt justificate de legitimitatea mai solidă a câștigătorului și de reducerea avantajului pe care îl are titularul funcției.

Ar trebui redus numărul de parlamentari? Există un referendum validat în acest sens.

Da. Românii s-au pronunțat prin referendum pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, iar clasa politică nu poate trata acel vot ca pe o recomandare decorativă. Susțin reducerea numărului de parlamentari, împreună cu o reprezentare corectă și criterii mai exigente de selecție. Nu voi susține însă slăbirea Parlamentului ca instituție. România are nevoie de mai puțini parlamentari, dar mai bine pregătiți, mai responsabili și cu o activitate transparentă, care poate fi evaluată de cetățeni.

Unde este problema? De ce această lege nu este discutată în Parlament?

Problema este lipsa unei majorități politice dispuse să transforme rezultatul referendumului într-o lege aplicabilă. De-a lungul anilor, partidele au invocat dificultăți tehnice, reprezentarea teritorială sau alte priorități, dar explicațiile nu mai pot înlocui decizia. Tema nu trebuie abandonată doar pentru că este folosită și de partidele populiste. Dimpotrivă, partidele responsabile trebuie să vină cu un proiect constituțional și echilibrat. Susțin ca PNL să readucă inițiativa pe agenda Parlamentului și să ceară un calendar clar pentru dezbatere și vot.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

radu a spus: (septembrie 24th, 2026 at 08:04 )

probabil cea mai slaba filiala PNL din țară, dar cu pretenții

George_V. a spus: (septembrie 24th, 2026 at 09:09 )

O declarație de tip PSD (gen nu vreau să vă văd frumoși, tineri și cu luminițele de la telefon aprinse, cum zicea Hienă). Care dovedește necunoașterea comunicării. Axată pe NU. Și conținând o contradicție: suntem deschiși, dar NU etc. Dacă ești deschis, dialoghează. Spune NU când negociezi, nu publicului. Încă o dovadă, pentru cine mai voia, că PSD Timișoara este scindat, iar o parte se numește PNL Timișoara.
C-așa vrea gruparea transpartinică de vest Blaga & Bolojan & fiii & nepoții & consătenii. Iar Fritz va lua țeapă la Timișoara de la Bolojan în înțelegerea Timișoara contra Sectorul 6 București.

Daniel a spus: (septembrie 24th, 2026 at 09:21 )

De vorbit, vorbește bine, dar dacă vor avea candidat comun cu USR, suntem prinși în moară, la fel cum suntem la nivel național, iar în astfel de cazuri, mulți s-ar putea să aleagă un vot de protest. În Timișoara însă acesta nu trebuie să meargă spre hAUR pentru că filiala lor a votat cot la cot cu USR pentru proiectele eco-marxiste ale lui Fritz, semn că administrația ultracinstită a uns niște mecanisme ca să faciliteze acest ajutor.

Noname a spus: (septembrie 24th, 2026 at 10:54 )

Avem de ales intre o avenitura de la Oltenia (bunoiu) și una de la Oradia (Lațcau) da noi chiar nu mai avem bănățenii in politică trebuie doar ciurucuri sa votam?

antiProstie a spus: (septembrie 24th, 2026 at 14:42 )

@Daniel, ce fumezi? 🤣

Robu a spus: (septembrie 24th, 2026 at 16:16 )

Acest rector mincinos si infam vomita numai prosti. Este cel mai slab presedinte PNL Timis din toata istoria post decembrista. In schimb este si diabolic,afemeiat si infractor. Deageaba se baseaza pe Coldea ca „baietii” sunt dupa el permanent. Tic tac

David a spus: (septembrie 25th, 2026 at 00:11 )

@Daniel mai iesi din sediul PNL si mai lasa VPN-urile, zi merci ca inca nu ti-a dat redactia IP block :))

Laur a spus: (septembrie 25th, 2026 at 05:40 )

Fumătorul de serviciu de iarba al PNL, Daniel.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto

Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.