În aceste zile, pe autostrada A1, între km 546+740 și km 555+730, între Arad – Pecica), se desfășoară lucrări de reparații la carosabil. În zona lucrărilor, traficul de pe un sens este deviat pe calea opusă, iar circulația este separată și dirijată prin semnalizare temporară. Dar, din păcate, șoferii uită să țină cont de semnalizări.
La primele ore ale dimineții, la km 550, sensul Arad – Timișoara, 5 autoturisme au lovit balizele de semnalizare care delimitează zona de lucrări.
”Balizele și celelalte mijloace de semnalizare indică traseul pe care trebuie să îl urmeze conducătorii auto și delimitează zona în care se desfășoară lucrări. Sunt impuse și restricții de viteză – 80 km/h. Reduceți viteza, respectați semnalizarea temporară și adaptați permanent viteza și direcția de deplasare la condițiile din teren. Un moment de neatenție poate provoca un accident și poate pune în pericol atât viața șoferilor și pasagerilor, cât și pe cea a muncitorilor aflați în zona lucrărilor”, a anunțat DRDP Timișoara.
Pe perioada lucrărilor circulația se desfășoară bidirecțional pe aceiași bandă. Pentru executarea lucrărilor, parapetul median a fost demontat. În prima fază, circulația pe sensul Arad – Pecica (ieșire din țară) este deviată pe calea opusă, iar ulterior, după finalizarea acestui sector, traficul va fi deviat pe celălalt sens.












































Comentarii prin facebook