Cătălin Drulă vs Alfred Simonis. Cei doi sunt în dispută pe tema nodului rutier de la Sânandrei

Reprezentanții USR și PSD din Timiș au găsit un nou subiect de dispută, dar, de această dată, cel puțin unul dintre personaje e diferit. Vorbim despre Cătălin Drulă, care printre altele este și deputat de Timiș, el a analizat în ultimele zile nodul construit la intersecția dintre DN 69A și drumul nou de legătură cu A1 – Sânandrei, despre care spune că a fost prost realizat. Acum, Alfred Simonis îi răspunde și îi aduce aminte că exact Drulă era ministrul Transporturilor atunci când a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru investiția care include și acel nod.

Analiza lui Drulă, publicată pe Facebook, spune că proiectarea respectivului nod ar fi imobilizat 58 de hectare de teren și că s-au tocat resurse prea multe acolo.

”Bucla de la Timișoara e lungă și lentă. Și asta e o problemă chiar mai mare decât terenul ocupat. Simularea din film arată cum o buclă normală pentru nod trompetă, de 40 km/h, ar fi fost mult mai rapidă și mai ieftină decât imensitatea construită pentru 80 km/h. Un cerc cu diametrul de 700 de metri, în câmp, lângă Timișoara. 58 de hectare. Mai mult decât Vaticanul. Așa arată noul nod dintre DN69A și autostrada A1, deschis anul trecut. În poza 1, cu roșu e ce s-a construit; cu verde, un nod normal, în același loc, la aceeași scară. Cercul roșu nu e un sens giratoriu. E o buclă de autostradă cu raza de 350 de metri, pe care virezi continuu timp de 70 de secunde cu 80 km/h. Un inel de un kilometru și jumătate. În interiorul lui au rămas închise 40 de hectare de teren agricol”, a scris Drulă.

Alfred Simonis, lider PSD Timiș, și președintele CJT, a aflat despre analiza colegului său politician și îi răspunde, acuzându-l că ”înfierează cu mândrie proletară”.

”Deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, da, da, chiar există în realitate și, teoretic, ar trebui să reprezinte interesele județului care l-a trimis în Parlament, și-a adus aminte de Timiș și a făcut o mărgică. Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Transporturilor înfierează cu mânie proletară, așa cum îi stă bine unui politician care se pricepe mai degrabă să critice decât să își asume responsabilități, proiectul drumului de legătură dintre Autostrada A1 și DN 69, în zona Sânandrei. Drulă a descoperit că nodul rutier de la descărcarea de pe autostradă este prea mare, că au fost expropriate prea multe hectare de teren agricol, că șoferii parcurg kilometri în plus și că specialiștii CNAIR care au stabilit cerințele tehnice ar fi niște nepricepuți. Ba mai mult, vorbește despre riscuri majore pentru siguranța rutieră și despre milioane de euro care ar fi putut fi economisiți”, scrie Simonis.

Șeful CJT îi aduce aminte adversarului său politic, că, atunci când a fost semnat contractul pentru proiectul noului drum, ministru la Transporturi era chiar… Cătălin Drulă.

”Numai că domnul Drulă uită un amănunt. Unul mic, dar important. Contractul de proiectare și execuție pentru acest drum a fost semnat pe 29 ianuarie 2021, chiar în perioada în care Cătălin Drulă era ministrul Transporturilor. Și ghici cine a fost de față la semnare, așa cum se arată pe site-ul Ministerului Transporturilor? Chiar domnul Cătălin Drulă. Informația nu este vreun secret de stat. Se regăsește în comunicatul oficial transmis la acea vreme de CNAIR și de Ministerul Transporturilor”, a încheiat Simonis.

Deputatul de Timiș Cătălin Drulă a reapărut în prim planul publicului acum aproximativ o lună, atunci când a fost propunerea pentru ministrul Transporturilor în ultimul cabinet ”picat” la votul din parlament, cel al lui Siegfried Mureșan, propus pentru a înlocui interimatul de jumătate de an al lui Ilie Bolojan. Acesta a fost departe de a aduna voturile necesare, iar Drulă a rămas fără revenirea spectaculoasă la minister. El nu a mai apărut nici în prim-planul partidului din care face parte, la congresul de săptămâna trecută, de la Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.