Accident grav în Timiș, care a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute. Șase persoane au fost implicate în coliziunea dintre un microbuz și un autoturism, care a avut loc pe DN 59, în localitatea Jebel. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, o autospecială de transport victime multiple, împreună cu 15 subofițeri, dar și o ambulanță SAJ. În interioruil microbuzului care a fost avariat în mare proporție se află doi adulți și doi copii, iar în autoturism un adult și un copil.
UPDATE Cinci victime au rezultat în urma accidentului care a avut loc în această seară, în localitatea Jebel. Vina o poartă o femeie în vârstă de 30 de ani, care a condus un autoturism pe DN 59, din direcția Timișoara, către Voiteg. La un moment dat, în timp ce se afla în Jebel, a virat la stânga fără să acorde prioritate, moment în care a intrat într-un autoturism care circula regulamentar din sens opus. La volanul celuilalt autovehicul se afla un bărbat în vârstă de 28 de ani. În urma impactului au fost rănite cinci persoane: un copil din autoturismul vinovat, șoferul nevinovat și alți doi copii care se aflau în microbuz.
Sursă foto: Facebook / Info Trafic jud. Timiș
Comentarii prin facebook