După ce a fost îndelung disputat de Tomnatic și Lovrin, primul centru de legume și fructe al Timișului se va realiza la… Tomnatic. În toamna acestui an ar putea începe construcția centrului.
Conform președintelui Consiliului Județean Timiș Călin Dobra, sunt șanse mari ca în toamnă să existe constructor desemnat pentru acest obiectiv.
„Lansăm zilele următoare procedurile pentru studiul de fezabilitate, urmând ca licitația pentru proiectarea și execuția lucrării să se demareze imediat ce vom avea studiul de fezabilitate. Știm bine ce este de făcut. Chiar astăzi am avut o deplasare la amplasamentul investiției. Mai mult, am făcut o vizită la un centru de fructe și legume operat de un privat. Investiția va sprijini atât agricultorii, cât și consumatorii finali, timișenii, care se vor putea bucura de fructe și legume autohtone, de calitate superioară. Acesta poate fi considerat un centru pilot, care, în funcție de cerere și de rezultate, va putea fi multiplicat și în alte zone din județ. Timișenii au nevoie de asemenea investiții menite a stimula producția locală, a sprijini micii întreprinzători agricoli locali”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Banii vor fi alocați din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.
Comentarii prin facebook