După ce a trecut, zilele trecute, de la PSD la Pro România, deputatul Adrian Pau şi-a fixat deja o ţintă. Acesta spune că i-ar surâde să candideze, peste doi ani, la scaunul de președinte al Consiliului Județean Timiș, care este acum ocupat de fostul său coleg de partid Călin Dobra, președintele PSD Timiș.
Adrian Pau recunoaște că nu a fost și nu este prieten cu actualul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, totodată lider al filialei PSD din cel mai vestic județ al țării. La un moment dat, chiar se discuta de o candidatură a sa la preşedinţia PSD Timiş. Acum nu mai este cazul, după ce a trecut la partidul condus de Victor Ponta. „Nu am discutat nici înainte, nici după ce am plecat din PSD cu Călin Dobra. Nu am avut o relație de prietenie cu Călin Dobra în interiorul partidului. Am fost colegi, vom fi colegi în cotinuare, îi voi spune când nu va face ceva bine”, a relatat Pau despre relaţia sa cu Dobra.
Deputatul spune că nu ar vrea să ia o decizie în momentul de față legat de o candidatură, dar i-ar surâde ca peste doi ani să candideze din partea Pro România pentru Consiliul Județean, cu scopul de-a ajunge în scaunul ocupat acum de Dobra. „Probabil este dorința mea proprie și personală să arăt că trebuie făcut altceva la Consiliul Județean”, a spus Pau.
Comentarii prin facebook