La Timișoara va avea loc un seminar privind legislația muncii, la care veți putea afla noutăți despre salariul minim brut pe economie în 2019 sau despre detașarea și încadrarea străinilor pe teritoriul României. Seminarul face parte din programul anual al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş de informare a firmelor cu privire la reglementările europene și naţionale.
Dacă faceți parte din categoria angajotorilor, atunci la acest seminar veți putea afla amănunte despre modul concret în care trebuie aplicate noile acte normative intrate în vigoare anul acesta. Organizat în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, seminarul va avea loc în data de 19 februarie 2019, ora 10.00, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT, din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22.
Vor fi abordate teme precum:
- Salariul minim brut pe economie în 2019;
- Legea nr. 247/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România;
- Prevederile OUG nr. 114/2018 privind salariul minim în construcții;
- Modificarea Legii nr. 52/2011 privind unele activități cu caracter ocazional desfășurate de către zilieri;
- O.G. nr. 25/2014 privind detașarea și încadrarea străinilor pe teritoriul României.
Seminarul va fi susținut de specialiști ai ITM Timiș:
- Pavel KAŞAI, Inspector Șef
- Ileana TOMOIAGĂ, Inspector Șef Adjunct Relații de Muncă
- Anton Francisc SZASZ, Inspector Şef Adjunct Securitate şi Sănătate în Muncă
- Natalia ENII, Expert IT
Participarea membrilor CCIA Timiș este gratuită. Taxă de participare pentru firme nemembre: 100 lei + TVA/pers. Termen de confirmare a participării: 18 februarie 2019.
Informații suplimentare și înscrieri la telefoanele: 0372 185 240, 0372 185 285, e-mail: amilin@cciat.ro. Persoană de contact: Alina Milin, consultant cameral.
Comentarii prin facebook