Este nevoie de voluntari în Timiș pentru a ajuta copiii din centrele de plasament să ajungă mari

În Timiș și Arad e nevoie de voluntari pentru ajutorarea copiilor din centrele de plasament

În Timiș și Arad e nevoie de voluntari pentru ajutorarea copiilor din centrele de plasament

O mie de voluntari noi sunt așteptați să se implice dăruind trei ore pe săptămână unor copii și adolescenți care au mare nevoie de mentori dornici să-i ajute la teme și să împartă cu ei din cunoștințele lor. Veniți? Programul educațional Ajungem MARI dă startul înscrierilor într-un nou modul de voluntariat în centrele de plasament.

Până pe 28 februarie Ajungem MARI caută voluntari care să meargă săptămânal, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, în centrele de plasament, pentru a susține ședințe interactive de pregătire școlară, ateliere creative sau de cultură generală. Se pune mare accent pe încurajarea copiilor. Fiecare voluntar transmite copiilor cunoștințele lui, în funcție de pasiuni și abilități, de la română, matematică și engleză, până la informatică, muzică, teatru, arte plastice, educație pentru sănătate sau financiară.

Nu este nevoie de experiență în lucrul cu copiii – voluntarii participă la un training inițial și sunt consiliați pe parcurs. Sunt căutați voluntari adulți, dar și tineri peste 16 ani, din orice domeniu, care să creadă în potențialul copiilor, să îi înțeleagă și să îi asculte. Acest modul de voluntariat începe în mai 2019 și durează 6 luni.

Între timp au loc înscrierile, perioada de training și repartizarea voluntarilor la centre în funcție de zonă, program și disponibilitate. Voluntarii merg în echipe de câte doi la aceeași grupă de copii pentru o ședință de două ore stabilită de comun acord, în timpul săptămânii sau în weekend.

Înscrierea se face prin intermediul unui formular online până pe 28 februarie. Detalii despre program și înscrieri sunt disponibile pe site-ul „Ajungem Mari, în secțiunea Devino voluntar.

„Separați de familiile lor, acești copii minunați sunt foarte vulnerabili și au mare nevoie de prieteni și mentori care să le ofere atenție, curaj și un model pentru o viață mai bună. Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să meargă mai departe și să devină un adult fericit, responsabil și sănătos. Copiii au un potențial fantastic, dar e nevoie de implicare din partea noastră, a tuturor, ca ei să își descopere drumul”, a spus Iarina Taban, director executiv și fondator Ajungem MARI.

Programul se derulează de aproape cinci ani, iar până acum s-au implicat peste 6.000 de persoane. Programul educațional Ajungem Mari este derulat de Asociația Lindenfeld, o organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societătii.

„Sunt atâția copii care au nevoie de o îmbrățișare, de o vorbă caldă, de cineva pe care să îl aibă ca model. Doar prin a fi prezenți lângă ei, deja facem o schimbare! E cel mai frumos sentiment să oferi fără să aștepți nimic înapoi.” – Andreea Mihaela Baraboi, voluntară Ajungem Mari în Târgu Mureș

Programul educațional al Asociației Lindenfeld se desfășoară în București și 24 de județe: Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia

„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice. Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă. „Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a propus ca, din acest an, ziua de vineri din cadrul marii sărbători a oraşului să fie dedicată special talentelor locale. În mod tradiţional, Zilele Orașului Sânnicolau au loc în primul weekend al lunii septembrie şi durează trei zile. Ziua de vineri din cadrul Zilelor Orașului Sânnicolau Mare va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.