Meci de infarct! Poli Timișoara obține un punct la Focșani

SCM Politehnica Timișoara, fază de joc

SCM Politehnica Timișoara, fază de joc

O partidă nerecomandată cardiacilor în penultima etapă a sezonului regulat din Liga Zimbrilor la handbal masculin, între CSM Focșani și SCM Poli Timișoara. Gazdele doreau revanșa pentru eșecul din semifinalele Cupei României, în timp ce violeții aveau nevoie de victorie pentru a spera într-un loc mai bun înainte de play-off. În cele din urmă s-a încheiat 28-28, după ce gazdele au condus mai mult, dar bănățenii au avut un finiș mai bun.

Partida a început echilibrat, cu ambele echipe la conducere. Focșaniul a fost prima echipă care s-a distanțat, 14-10, ca la pauză să se intre cu scorul de 15-12. Bănățenii au avut o revenire excelentă în partea secundă și au preluat conducerea la un gol, 19-18, dar Focșaniul a avut reacție, revenind la plus pe tabelă, 24-21. Poli a egalat în ultimul minut la 27, gazdele au punctat când mai erau 5 secunde, dar Marjanovic a adus remiza în ultima secundă, transformând o lovitură de la 7 metri.

Scor final 28-28, un rezultat care nu ajută pe nimeni, dar care o menține pe Poli neînvinsă în ultimele 7 partide. În runda viitoare, trupa viola întâlnește pe teren propriu CSM București.

Marcatorii Politehnicii: Marjanovic 9, Sadoveac 7, Milosevic 4, Cîmpan 4, Pribanic 1, Fenici 1, Păiuș 1, Tcaciuc 1. La Focșani, Mocanu a adunat 7 goluri, iar Miroiu 6.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin

În urmă cu 104 de ani, la 4 decembrie 1921, lua ființă, statutar, Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. Pe scurt, SS Poli, “Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea şi fotbalul timişorean. La început, exista doar secţia de fotbal. Prima conducere a clubului a fost alcătuită din Victor Vlad (preşedinte) şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Compania timișoreană de termoficare Colterm a reușit scăderea consumului de cărbune folosit la producția agentului termic, aceasta după ce a avut la dispoziție cel mai bun cărbune folosit în ultimii ani. Acesta aduce un randament crescut la CET Sud, în plus, acum acolo se produce și energie electrică. Cele două cazane aflate în funcție la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Colterm a devenit mai eficientă. Cărbunele de calitate a crescut randamentul cazanelor de căldură
Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela
Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, sancțiuni de peste un milion de lei aplicate de conducătorilor auto care parchează pe locurile amenajate pentru persoane cu dizabilități. Astfel de cazuri sunt constatate zilnic de cei din Poliţia Locală. Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste un milion de euro pentru şoferii care au parcat pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități
Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara
Costul vieții rămâne principala preocupare pentru membrii generației Z, dar și pentru cei din categoria mileniali. De asemenea, tinerii au ca și îngrijorări problemele legate de instabilitatea politică și corupție. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează situația. Deloitte, companie globală de soluții și servicii, a dat publicitățiim la finalul lui noiembrie, rezultatele celui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează problemele generației Z și a milenialilor: ”Costul vieții de zi cu zi rămâne cea mai mare îngrijorare”
În urmă cu 104 de ani, la 4 decembrie 1921, lua ființă, statutar, Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. Pe scurt, SS Poli, “Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea şi fotbalul timişorean. La început, exista doar secţia de fotbal. Prima conducere a clubului a fost alcătuită din Victor Vlad (preşedinte) şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.