Un nou weekend plin la Iulius Mall, cu ateliere de creaţie, teatru de păpuşi şi târg de antichităţi

Întâlnire cu anticarii, expoziţie inedită de proiecte din domeniul tech, ateliere de creaţie şi teatru de păpuşi pentru copii – toate se află pe agenda evenimentelor care au loc la Iulius Mall Timişoara, în acest weekend.

Numeroşi colecţionari de obiecte vechi vor fi prezenţi, în acest final de săptămână, la demisolul Iulius Mall, la o nouă întâlnire cu pasionaţii de antichităţi. De vineri până duminică inclusiv, Târgul de Antichităţi îi aşteaptă pe vizitatori cu: bijuterii, argintărie, ceasuri vechi, monede, viniluri, aparate foto vechi, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, obiecte decorative şi multe altele.

Sâmbătă, între orele 11.00 – 16.00, la Iulius Mall are loc cea de-a doua ediţie a Coolest Projects România. Vor fi expuse peste 150 de proiecte din zone diverse ale tehnologiei, dezvoltate de participanţii la activităţile desfăşurate în cele peste 45 de cluburi din reţeaua CoderDojo România, dar şi proiecte dezvoltate de copii şi tineri activi, în alte contexte educaţionale din domeniul tech, din ţară şi străinătate. Cele mai bune proiecte din concurs vor beneficia de premii și burse în vederea participarii la evenimentul Coolest Projects International, programat la Dublin, în 5 mai 2019. Printre categoriile incluse în competiţie se numără: Game Development, Mobile Apps, Hardware, Design/Digital Art şi Cyber Security. Coolest Projects România va avea loc în piaţeta Intersport din Iulius Mall şi reprezintă un concept de eveniment inițiat de către CoderDojo Dublin, cu scopul de a atrage publicul larg spre domeniul IT&C.

De pe 31 martie, timp de patru duminici, năzdrăvanii primesc invitație la ateliere de creație. Între orele 11.00 – 13.00, Bianca Potyesz va fi prezentă în food court, pentru a-i învăța pe micii artiști cum să facă decorațiuni cu dichis. Toate materialele vor fi puse la dispoziție de Iulius Mall, iar copiii trebuie doar să dea dovadă de îndemânare și imaginație. La final, cei mici vor păstra creațiile, ca element de decor. Participarea este gratuită. În prima duminică, prichindeii vor realiza animăluțe simpatice din materiale inedite, precum sfoară, mărgele, floricele, tema atelierului fiind „Oiţa Veselă”.

 Distracţia continuă pentru cei mici, care de la ora 13.00, sunt invitaţi în lumea poveştilor. În food court va fi pusă în scenă o piesă de teatru de păpuşi foarte îndrăgită de copii: „Cei trei purceluşi”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.