Primăria Timişoara începe din nou demersurile pentru găsirea unui prestator de servicii care să se ocupe de operaţiunile de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora pe timp de polei sau de îngheţ. Licitaţia de anul trecut a fost anulată, iar acum consilierii locali trebuie să aprobe organizarea uneia noi.
Noua firmă care îşi va adjudeca noul contract va trebui să presteze activitatea pentru cele şase sectoare din Municipiul Timişoara. Precedentul contract era semnat cu cei de la Retim Ecologic Service, respectiv Drumuri Municipale SA, dar acestea au încetat la data de 30 aprilie 2018.
Ulterior, primăria a lansat pe SEAP o nouă licitaţie, dar aceasta nu a avut prea mult succes, fiind anulată. În total, pentru deszăpezire sunt prevăzute 1.227 de străzi, împărţite pe grad de importanţă. Cele de grad 1 vor avea nevoie de utilaje mari, fiind cuprinse bulevardele şi străzile principale, în număr de 268.
Firma desemnată să se ocupe de contract va trebui să fie „la post” între 15 noiembrie şi 15 martie, dar va trebui să fie prezentă, dacă vremea o va cere, şi în afara acestei perioade calendaristice. Sunt cerute, prin contract, zeci de utilaje, 44, mai puţine ca la precedenta licitaţie, dar acestea vor trebui dotate cu aparatură GPS, pentru a putea fi urmărite la lucru.
Comentarii prin facebook