Drama României. Mai există tineri care vor să se facă Maria Grapini

Întrebată de o bătrână pensionară din Huși, cu ocazia unei adunări populare în piața agroalimentară din localitate, despre aderarea la zona euro și dinamica economiilor emergente, eurodeputatul timișorean Maria Grapini a vrut să liniștească populația cu privire la impactul acestui demers asupra economiei și românului de rând. „Va fi bine!”, a explicat dna Grapini în uralele cetățenilor din obor, pupături și mesaje de viață lungă. Continuându-și turnelul electoral în fața căminului cultural din Bârlad, un beneficiar de pensie socială i-a atras atenția eurodeputatului PSD asupra transferurilor fiscale nord-sud, dar și asupra modelului economic ce urmează a fi decis de liderii Uniunii, să nu se ajungă cumva la o Europă cu diferite viteze de dezvoltare, ci la un bloc unitar care ar putea oferi o altă perspectivă orașului Bârlad.

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Maria Grapini a ținut, de asemenea, să asigure interlocutorul că totul „va fi bine” dacă lumea o votează pe dumneaei pentru un nou mandat pe lista PSD-ului. Temele de dezbatere europene au fost în continuare favoritele alegătorilor din Pașcani și Băicoi, acolo unde, de asemenea, Maria Grapini a garantat că social-democrații vor fi energici în discuțiile despre migrație, acceptarea sau neacceptarea de cote de absorbție, despre securitatea în Europa, înființarea unei armate proprii Uniunii și a unui Europol cu atribuții lărgite. Nu în ultimul rând, Maria Grapini a vorbit cu târgovețele din Adjud despre transformările climatice și efectele lor, confirmând că în cele din urmă „va fi bine” și cu Brexitul, și cu democratizarea instituțiilor UE, dar și cu viitorul buget multianual, așa cum a spus și prof. dr. Dan Voiculescu.

Ultima oară când am scris despre Maria Grapini am calculat greșit onorabilitatea PSD-ului. Am spus atunci că europarlamentarul timișorean nu va mai prinde un mandat, indiferent câte mizerii ar fi dispusă să facă în folosul partidului. Uite că m-am înșelat și Maria Grapini va ieși la pensie dintr-o poziție foarte confortabilă. Evident că știrile de mai sus sunt inventate și grosolan de neadevărate. Maria Grapini nu cred că ar putea vorbi de bugetul uniunii sau despre politicile prudențiale ale acesteia, dar dumneaei nici măcar nu este aleasă pentru a face așa ceva acolo. Și nici n-a devenit vedetă în societatea românească pentru un plus adus de România, de un partid din România, Parlamentului European, ci pentru cu totul altceva.

Maria Grapini este un om care nu-și ascunde limitele și nu se jenează că acestea există la un nivel foarte jos. De la limbile străine croșetate și până la bombele gramaticale. Maria Grapini este prototipul românului mai cu școală, paradoxal, care dacă nu știe prea multe, măcar dă din coate și reușește în viață. Pentru ce credeți că este cunoscută Maria Grapini în Parlamentul European sau prin comisiile acestuia? Scena cu număratul votului pro-Kovesi e atât de cunoscută și ridică doar două semne de întrebare: Maria Grapini a vrut să fure votul sau nu știe să numere. Nu există alte variante în această întrebare deschisă. De Sigfried Mureșan ați auzit, vajnici alegători ai PSD? Nu, nu ați auzit, dar ați auzit de Maria Grapini. Cu siguranță.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.