Poli-Ripensia? Aiasta nu se poate, domnule Dobra!

Călin Dobra, liderul consiliului județean și al PSD Timiș a făcut zilele trecute o propunere de bun simț: o echipa de fotbal în loc de două pentru promovarea în prima ligă. Propunerea e de bun simț pentru cei ce nu cunosc mai îndeaproape fenomenul. Ar putea ca această idee să nu fie una de bun simț dacă ar urmări doar un câștig electoral pentru alegerile locale de la anul, dar chiar n-aș vrea să-l acuz pe om de ceva ce poate nu are în cap. Posibil să fie doar naiv și a gândit-o neluând în calcul una și alta din bucătăria internă a fotbalului timișorean. Stând în fund și analizând logic, pesedistul ar avea dreptate. Cum să gândești altfel decât Călin Dobra când în 2018 ai avut trei echipe în liga secundă și toate trei aproape praf? Cum să nu te întrebi de ce se irosesc resurse financiare împărțindu-le la trei, când poți face o echipă care să atace promovarea? Așa se vede dinafara fenomenului. Din interior e altfel.

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Dar să vedem ce a propus Călin Dobra: „Tocmai pentru că îmi pasă, vin cu o provocare către celelalte echipe, ASU și Ripensia. Haideți să depășim orgoliile și să punem bazele unui singur club care să dispună de finanțare privată și care să își propună promovarea în prima divizie. Autoritățile locale, în speță Consiliul Județean, vor asigura finanțarea sectorului juvenil, fără o implicare directă în conducerea clubului. Să conducă specialiștii. Asta e soluția pe care o propun și de la care ar trebui să pornească discuțiile despre revigorarea fenomenului”. Perfect. Călin Dobra spune că dincolo de propunerea domniei sale să se pună la treabă specialiștii pentru ridicarea acelui club solid. Sub ce nume, domnule Dobra? Căci aici este aproape toată povestea.

Când au renăscut clubul Ripensia după o viață de om, inițiatorii au găsit o picătură de ADN de la un fost membru al clubului. Au pus-o într-un Berzelius și au plămădit clubul nou. Cu tot ce trebuie, inclusiv savoarea unui grup aristocratic de decizie și sfătuială, mai puțin un stadion și banii necesari performanței. După un parcurs de atâția ani în promovări succesive, de jos de tot, mai curat ca în celălalt caz, cine crede că Ripensia se va dizolva pentru a-și lua numele Poli cred că încurcă niște lucruri. Dincolo, la ASU Politehnica, e și mai grav în problema orgoliilor. Și poate că cuvântul „grav” este folosit neinspirat. Nu e grav să vrei să duci o tradiție mai departe, grav este însă că nu ești capabil de compromisuri pentru a da sens nevoii de performanță.

Să-i spunem Politehnica și să renunțăm la etichete de genul ASU și ACS după ce echipa lui Nicolae Robu se va desființa cel mai probabil. La Politehnica primul țel scris în cartea clubului imaginat de Druckeria este numele, culorile, tradiția. Și onorabilitatea sportivă, dar aici aș vrea să ocolim subiectul din motive atât de cunoscute celor apropiați fenomenului. Cei care manageriază clubul Politehnica nu vor patronat. Ei sunt patroni, manageri și suporteri, cam cum ar fi la o întreprindere directorul să fie și lider de sindicat. Fără patroni nu vor fi bani în vecii vecilor pentru a duce echipa acolo unde a dus-o Marian Iancu sau măcar institutul cu județeana de partid comunist pe vremuri. Cei mai mulți de acolo admit asta și se pregătesc pentru o Poli mediocră, dar a lor.

Revin la propunerea lui Călin Dobra. Nu zice nimic președintele PSD Timiș de varianta în care una dintre echipe refuză contopirea. De ce oferta ar fi valabilă numai pentru unificarea fotbalului? De ce nu ar fi valabilă uneia dintre echipe, să zicem Ripensia, care să atace promovarea? Pentru că ce oferă consiliul județean și Călin Dobra e accesibil cluburilor încă de pe acuma. Se pot obține fonduri pentru sectorul juvenil și s-au și obținut în anii trecuți. Unde e schimbarea atunci, domnule Dobra, ca să nu revin la suspiciunea de manevră politică? Dacă vrei matale să faci ceva și cu efecte imediate pentru fotbalul timișorean e să miști repede chestiunea stadionului. Apoi, ca un baronaș local, să facilitați aducerea unui om de afaceri care să se alăture lui dom’ Mitică, actulul patron al Ripensiei, în vederea consolidării unui buget de promovare.

Asta ați putea face voi, politicienii, dar e riscant. Am mai trecut prin asta și s-a sfârșit prost după ce am ajuns unde nici nu ne imaginam că vom ajunge. Vedeți, oameni buni de la orașe și sate, dragi druckeri, ce să ne dorim noi în alb-violet sau roșu-galben? Să fim mediocrii pe termen lung sau să fim regi măcar o clipă? Da, știu, să fim regi pe termen lung, dar asta în Timișoara s-a putut acum aproape un secol, nu și acum. Eu zic să riscăm și să acceptăm ajutorul de oriunde ar veni el. Pe o filieră decentă și legală, evident. Căci alternativa e o comă profundă din care poate ne vor scoate nepoții. Dacă le mai pasă de acest sport.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Acerecasmaiepoli? a spus: (iunie 9th, 2019 at 20:10 )

Ti-a bagat Robu echipa in C si tu te certi cu Dobra ;)?

Beni a spus: (iunie 9th, 2019 at 20:41 )

Prin oras se vorbeste de o intelegere intre Dobra si Falcoi .Unul sa castige la Timisoara si altul la Lugoj

bubu a spus: (iunie 10th, 2019 at 21:42 )

Ambele dispar in maxim 3 ani de zile.Asu este doar fosta Stiinta,fara palmares,doar cu multa ura si destula incultura nu poate atrage oameni normali in tribune,iar Ripi trebuie sa aiba performante notabile pt a sterge numele Poli din inimile multora.In realitate,nici n-am mai ramas multi timisoreni in orasul asta.Nu-i poti cere unuia venit de la Cotoharloaia sa tina cu Poli,n-are cum,e din alt film.Stadionul din Csarda de 15mii si o echipa mediocara de liga1 e prea mult pt. interesul actual.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.