E oficial, în zona Dacia va fi parcare supraetajată pe trei niveluri, cu locuri de închiriat de către cetăţeni

După ce a analizat situaţia de pe teren şi s-a consultat cu specialiştii, Nicolae Robu a anunţat că în zona Dacia regimul de înălţime al parcării supraetajate care se va ridica va fi de trei niveluri. Totodată, ele vor fi închiriate de cetăţeni, ceea ce nu e o veste rea pentru că oamenii au cerut acest lucru, chiar dacă primăria nu a cerut imperativ acest lucru.

Parcare supraetajată

Parcare supraetajată

„Am avut un dialog cu arhitectul şi cu cei de la SDM, s-au făcut studii şi s-a convenit ca parcarea să aibă trei niveluri, de fapt sunt patru, că se va putea parca şi pe acoperiş. Nu se va merge pe P +3, că s-ar reduce numărul de locuri, nu s-ar mai putea parca acolo. S-a emis certificatul de urbanism, va putea fi folosit pentru construcție. Se va lucra la proiectare şi la documentaţia de construcţie. SDM va face parcarea”, a anunţat Nicolae Robu.

Conform primarului, locurile de parcare se vor închiria, pentru că aşa au cerut cetăţenii, şi nicidecum pentru că primăria ar fi dorit impunerea acestei idei, a mai spus Robu: „Ce să fac dacă vor ei aşa. S-a ajuns la o înţelegere între locatari, ei vor. Probabil administrarea se va face prin Timpark, unde amenajăm între blocuri şi vor să închirieze oamenii de la blocuri atunci dăm curs cererii. Nu vreau să impunem noi asta, dar nici la extrema cealaltă nu mergem, să apreciem în numele altora. Nu va fi foarte mare preţul”.

Edilul-şef a mai declarat că deocamdată nu ştie câte locuri de parcare vor fi create. De asemenea, el nu a ştiut să spună cât pierde bugetul local din eliminarea garajelor, dar a insistat că nu e important doar „reţeta” financiară, ci şi faptul ca Timişoara să arate frumos, iar garajele clasice nu se încadrează în această frumuseţe. Mai mult, chiar cei care au avut garaje sunt de acord că acum e mai bine şi mai frumos, insistă Robu. Iar acţiunile de acest fel continuă.

„Cât voi fi primar voi zgândări şi voi schimba în forţă infrastructura oraşului, schimbări estetică şi radicale pentru funcţionarea oraşului. „Eu am două devize după care mă ghidez: Nu vorbe ci fapte”, respectiv „Viitorul acum”.

Foto: arhivă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

blue a spus: (iunie 15th, 2019 at 07:39 )

Sunt 7 ani de cand face parcari in forta ….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

primaria timisoara

Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism

Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.