O delegaţie a judeţului Timiş a vizitat Rusia

O delegaţie condusă de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a vizitat de curând Rusia. În urma deplasării au fost puse bazele colaborării dintre acestă ţară şi cel mai vestic judeţ din România.

În perioada 29 iunie – 6 iulie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o misiune economică multisectorială în Federația Rusă, la Moscova și Sankt Petersburg. Evenimentul, premieră în activitatea CCIAT, s-a finalizat cu încheierea unui Memorandum de Colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Moscova, cu stabilirea unor contacte de afaceri directe între firmele românești și cele rusești, cu identificarea unor oportunități și proiecte concrete de cooperare și investiții între cele două țări și regiuni.  

Din delegația timișeană, au făcut parte oficiali ai administrației publice locale, ai mediului universitar timișorean, ai Colegiului de Conducere al CCIA Timiș. Forumul de Afaceri care a avut loc la sediul CCI Moscova s-a bucurat de sprijinul Ambasadei României în Federația Rusă și de participarea unui număr important de înalți oficiali ai Camerei de Comerț Moscova, ai Camerei de Comerț a Regiunii Domodedovo, ai Consiliului de Afaceri Rusia-Moldova dar și ai Guvernului Federației Ruse. 

La întâlnirile B2B, cei 38 de reprezentanți de firme timișene, membre ale CCIAT, au inițiat discuții care vor conduce la stabilirea de relații de afaceri, cu precădere în domeniile: bio-agricultură, creșterea animalelor și prelucrarea produselor derivate, producție și comercializare de produse industriale, medical, construcții, imobiliare – cu respectarea legislației în vigoare.

La întâlnirea de afaceri de la Saint Petersburg discuțiile au vizat identificarea de potențiali parteneri de afaceri și investiții, interesați de piața românească.  

Agenda de lucru convenită de CCIA Timiș cu cele două camere de comerț, având ca suport diplomatic Ambasada României la Moscova și Consulatul General al României la Saint-Petersburg, prevede o serie de acțiuni de dezvoltare și facilitare a schimburilor comerciale bilaterale și a exporturilor de produse românești pe piața din Federația Rusă. În acest sens, CCIAT a lansat invitația pentru organizarea la Timișoara, în toamna acestui an, a unui Forum de Afaceri Româno-Rus. 

„Sunt deosebit de încântată că există o deschidere și un interes real al firmelor și al camerelor de comerț din Federația Rusă, a reprezentanților Guvernului care au fost prezenți la evenimente, pentru identificarea oportunităților de consolidare a cooperării bilaterale și consolidarea legăturilor economice dintre țările și regiunile noastre. Atât companiile timișene  cât și cele rusești care s-au întâlnit în cadrul Forumului de Afaceri și-au exprimat, deschis, dorința de colaborare”, a anunţat Florica Chiriţă, președintele executiv al CCIAT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL

Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul

Liga 3 a ajuns la runda a 5-a din play-off şi play-out. Ghiroda continuă să impresioneze, în timp ce Politehnica a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon. În C7, Ghiroda a obţinut o victorie preţioasă la Filiaşi, 3-1, care o ţine pe prima poziţie. Razvan Trandu, Dragoş Coroiu şi Ion Vasluian au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto
Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent în localitatea Tapia. Acesta fusese închis circulației în toamna anului trecut, ceea ce a însemnat probleme mari pentru locuitorii din zonă, care nu au mai avut pe unde traversa acel canal. La finalul lunii noiembrie, Consiliul Județean Timiș anunța închiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia
Lucrările la mult așteptata reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, care include și porțiunea care traversează Timișoara, sunt demarate, deocamdată pe un singur lot dintre cele patru, Lugoj – Timișoara Est. Pentru alte două loturi, inclusiv cel timișorean, au fost emise autorizațiile de construire. Primul șantier de pe tronsonul Caransebeș – Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la reabilitarea și dublarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara
Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
Sâmbătă au venit deciziile definitive în privinţa candidaturilor primarilor PSD din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, acestora fiindu-le interzise candidaturile. Ei vor fi înlocuiţi chiar de… fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu. Şi la Recaş şi la Şandra, sunt candidaţi comuni PSD-PNL. Modelul Piedone de-a lăsa primăria moştenire prinde prozeliţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modelul Piedone. Neavând voie să candideze, primarii PSD din Recaş şi Şandra vor să lase primăriile moştenire fiilor lor
Nici nu prea a apucat să transpire. Timişoreanul Flavius Biea a obținut o victorie clară prin abandonul adversarului Darleys Perez, sâmbătă seara, în Gala Biea Fighting Championship 4. Prima rundă a fost echilibrată, apoi a doua dominată de român, iar columbianul s-a retras după două runde, acuzând o accidentare la braţ. Aşadar, KO tehnic şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea, victorie uşoară la gala de la Timişoara
Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Top