Timişorenii sunt invitaţi să cunoască bucătăria şi cultura turcească, în cadrul unui festival în Parcul Rozelor

Turcii vin din nou la Timişoara, acum pentru a organiza un festival în cadrul căruia va fi prezentată cultura acestei ţări, dar şi mult apreciata bucătărie turcească. Evenimentele sunt programate, în Parcul Rozelor din Timișoara, în perioada 26-28 iulie, între orele 11.00 – 22.00. 

Organizatorii Festivalului le oferă timișorenilor și turiștilor aflați în această perioadă în oraș posibilitatea să afle mai multe şi să vadă la lucru vestita Fanfară otomană, alcătuită din voluntari pasionați. De asemenea, pe lângă Fanfara otomană, participanții se vor putea bucura de dansul celor patru derviși rotitori, un moment special în cadrul Festivalului Turcesc. Nu vor lipsi din program dansuri tradiționale românești și turcești, muzică bună și de multe alte surprize pregătite de Fundația Tuna, organizatoarea Festivalului. 

Timișorenii se vor putea bucura de asemenea şi de renumita bucătărie turcească, ilustrată printr-o expoziţie culinară care cuprinde zeci de standuri cu bunătăţi de toate felurile: tantuni, șuberek, plăcinte gozleme, kebab, baclava, rahat turcesc. Cafeaua, ceaiul turcesc, șerbetul, limonada vor fi și ele preparate tradițional, cu ingrediente și metode specifice bucătăriei Anatoliei.

[ngg src=”galleries” ids=”4641″ display=”basic_thumbnail”]În premieră, vor avea loc și workshop-uri, în cadrul cărora doritorii vor fi inițiați în tainele bucătăriei turcești sau în cele ale pregătirii ceaiului turcesc. Tot în premieră se va organiza un loc special amenajat şi destinat vegetarienilor, unde vor fi pregătite mâncăruri vegetariene cu specific turcesc. Evenimentul va cuprinde, pe lângă comercializarea preparatelor culinare tradiţionale, şi o serie de ateliere de creaţie artistică specifică culturii Imperiului Otoman. Vizitatorii sunt invitaţi să înveţe secretele artelor orientale în cadrul atelierelor: de caligrafie, de ebru (renumita artă turcească care presupune pictatul pe apă, apoi marmorarea hârtiei), arta decorării cu henna. Pentru copii, sunt pregătite activități distractive și creative: face-painting, modelaj de baloane, ebru, spectacole și concerte. 

Festivalul Turcesc este unul dintre evenimentele de avengură ale Fundației Tuna, care își propune să promoveze cultura turcă prin ceea ce este specific ei: ospitalitatea turcească, arta veche, folclorul și, foarte important, arta gastronomică. Conceptul festivalului are la bază trei principii: să consolideze prietenia româno-turcă, să deschidă drumul spre un dialog intercultural și să creeze punți de legătură între cetățenii celor două țări.

Mai multe informaţii despre eveniment se pot găsi pe website si pe pagina de facebook.

Intrarea la eveniment este liberă.

[ngg src=”galleries” ids=”4642″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.